2015-02-03 09:36:00

Bucurie și creativitate: îndemnul Papei către persoanele consacrate


3 februarie 2015. Îndemnul la "ascultare și înțelepciune" [trăite] cu bucurie și creativitate", s-a aflat în centrul omiliei Papei Francisc, la Sfânta Liturghie celebrată luni, 2 februarie, în sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, zi dedicată la nivel mondial vieții consacrate, ajunsă în acest an la cea de-a XIX-a ediție. "Călăuziți-i pe alții spre Isus, dar lăsați-vă voi înșivă conduși de El", le-a spus Pontiful celor care au ales să-și consacre viața lui Dumnezeu, potrivit promisiunilor solemne de sărăcie, curăție și ascultare.

Colegul nostru Giancarlo La Vella a pregătit un serviciu dedicat celebrării euharistice prezidate de Pontif, în bazilica Sfântul Petru, cu începere de la ora 17.30.

Papa Francisc a pornit de la o imagine, cea a gingășiei plină de emoție cu care Fecioara Maria a pășit în Templu cu Pruncul Isus în brațe, ducându-l la întâlnirea cu Poporul său, subliniind profunda semnificație a imaginii Preacuratei care-și poartă Fiul dar și a Fiului care de fapt își poartă Mama în acest parcurs a lui Dumnezeu care vine la noi, astfel încât și noi să putem merge la El.

"Isus a făcut același parcurs ca și noi, pentru a ne indica drumul cel nou, calea cea nouă și vie, reprezentată de El însuși. Iar pentru noi, persoanele consacrate, acesta este unica stradă pe care trebuie să o parcurgem în mod concret și fără alternative, cu bucurie și speranță".

Această cale trece prin ascultare. "Isus nu a venit pentru a face voința sa, ci voința Tatălui", a spus Papa, amintind că cei care aleg să-l urmeze pe Isus pornesc pe o cale a ascultării, a smereniei și a urmării voinței Tatălui chiar până la anularea și umilirea proprie.

"Pentru un călugăr, a avansa înseamnă să se smerească în slujire, adică să urmeze aceiași cale ca și Isus care nu consideră un privilegiu faptul de a fi asemenea lui Dumnezeu; ci se coboară, făcându-se servitor pentru a sluji".

Prin această lege – a continuat Papa – persoanele consacrate pot ajunge la înțelepciune, o calitate care acționează în mod concret, fiind un dar al Duhului Sfânt și al cărui semn evident este bucuria.

Scena prezentării lui Isus în Templu a revenit în prim plan în omilie, când Pontiful a prezentat în paralel grupul de tineri, alcătuit din Maria și Iosif, cu cel al bătrânilor Simeon și Ana, care-l întâmpină pe Prunc. Ambele grupuri îl duc pe Prunc în brațe, fiind totodată conduse de El; ambele grupuri sunt călăuzite de spiritul de supunere față de Dumnezeu și față de lege. În cazul bătrânilor Simeon și Ana, aceste aspecte se conjugă printr-o calitate ulterioară: cea a creativității, ce este caracteristică celor care sunt plini de Duhul Sfânt. În acest fel – a explicat Papa – Dumnezeu transformă ascultarea în înțelepciune.

"Prin urmarea cu perseverență a căii ascultării se maturizează înțelepciunea personală și comunitară, devenind astfel posibilă adaptarea regulilor la diferite perioade de timp: autentica aducere la zi este de fapt o operă a înțelepciunii, formată în spirit de ascultare și înțelepciune".

Tocmai de aceea – a subliniat Papa – revigorarea și reînnoirea vieții consacrate se realizează printr-o mare iubire față de Regulile comunității și prin capacitatea de a acorda atenție și ascultare bătrânilor congregației.

"Urmând această cale suntem scutiți de trăirea propriei consacrări cu lejeritate și fără consistență, ca și cum ar fi o formă de gnosticism, ce s-ar putea reduce la o "caricatură" a vieții consacrate, în care se realizează o urmare [a lui Isus] fără renunțări, o rugăciune lipsită de întâlnire, o viață fraternă fără comuniune, o ascultare lipsită de încredere și o caritate lipsită de transcendență".

În încheierea omiliei, Papa a îndemnat la pătrunderea în misterul care se manifestă prin conducerea altora la Isus, lăsându-se în același timp călăuziți de El. 

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.