2015-01-16 12:40:00

Papa în Filipine. Omilia Sfintei Liturghii în Catedrala din Manila


16 ian 2015. După vizita la președintele Filipinelor, vineri, 16 ianuarie 2015, papa Francisc a parcurs cu automobilul panoramic distanța de 5 kilometri până la catedrala din Manila. La ora locală 11.00 (ora României 5.00), Sfântul Părinte a celebrat Sfânta Liturghie solemnă împreună cu episcopii, preoții, persoanele consacrate și seminariștii, pentru un total de aproximativ 2000 de persoane. Textele Sfintei Liturghii au făcut recurs la limbile latină, engleză și tagalog. 

"Fiecare viață consacrată este un semn al iubirii reconciliatoare a lui Isus. Asemenea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, în varietatea vocațiilor noastre, fiecare este chemat într-un anumit mod la a fi iubire în inima Bisericii", a spus Pontiful la omilia Sfintei Liturghii de vineri, 16 ianuarie, celebrată în Catedrala din Manila.

Salutându-i pe episcopii, preoții, călugării, călugărițele și seminariștii prezenți la celebrarea euharistică, Pontiful s-a referit la istoria Bisericii din Filipine, care privește spre aniversarea a cinci sute de ani de la evanghelizarea arhipelagului, exprimând gratitudinea față de păstorii generațiilor trecute:

"Simțim gratitudine pentru ereditatea lăsată de atâția episcopi, preoți și călugări din generațiile trecute. Aceștia s-au străduit nu doar să predice Evanghelia și să construiască Biserica din această țară, ci și să construiască o societate inspirată din mesajul evanghelic al carității, iertării, solidarității în slujba binelui comun. Azi voi duceți mai departe acea operă de iubire. Ca și ei, sunteți chemați să construiți punți, să pașteți turma lui Cristos și să pregătiți căi potrivite Evanheliei în Asia, la aurora unei ere noi.

Inspirându-se din una dintre lecturi, luată din a Doua Scrisoare a Apostolului Paul către Corinteni, în care se vorbește despre misterul reconcilierii, Pontiful a evidențiat că ministerul la care sunt chemați cei care-l urmează și-l propovăduiesc pe Cristos este unul al reconcilierii:

"Slujirea noastră este a reconcilierii. Proclamăm Vestea cea Bună a iubirii, îndurării și compasiunii fără margini a lui Dumnezeu. Proclamăm bucuria Evangheliei. Deoarece Evanghelia este promisiunea harului lui Dumnezeu, singurul în măsură să ducă plinătate și însănătoșire lumii noastre bolnave. Evanghelia poate inspira la construirea unei noi ordini sociale, cu adevărat juste și răscumpărate".

"A fi ambasadori ai lui Cristos", a continuat, "înseamnă înainte de toate chemarea oricărei persoane la o reînnoită întâlnire cu Domnul Isus (cfr Evangelii gaudium, 3). Acest îndemn trebuie să fie în centrul comemorării evanghelizării Filipinelor".

Evidențiind totodată apelul la convertire și la examinarea conștiinței noastre, ca indivizi și popor, reprezentat de Evanghelie, Sfântul Părinte a pus în lumină misiunea la care este chemată Biserica din Filipine, de combatere a cauzelor inegalităților și a nedreptăților profund înrădăcinate, care pătează fața societății filipineze, în evident contrast cu învățătura lui Cristos.

"Evanghelia îl cheamă pe fiecare creștin să trăiască o viață onestă, integră și pusă în slujba binelui comun. Însă îndeamnă totodată comunitățile creștine să creeze "cercuri de onestitate", rețele de solidaritate care să se extindă în societate pentru a o transforma prin mărturia lor profetică".

Referindu-se la harul reconcilierii, Pontiful  a explicat ce înseamnă primirea harului reconcilierii în calitate de ambasadori ai lui Cristos, spunând:

"Sfântul Paul explică ce înseamnă. Înseamnă refuzarea perspectivei mondene, privind orice lucru din nou în lumina lui Cristos. Aceasta înseamnă ca noi să fim primii în a ne examina conștiința, în a ne recunoaște falimentele și căderile și în a porni pe calea convertirii continue. Cum am putea proclama altora noutatea și puterea liberatoare a Crucii dacă noi nu permitem Cuvântului lui Dumnezeu să scuture orgoliul nostru și teama de a ne schimba, meschinele noastre compromisuri cu mentalitatea acestei lumi, mondenitatea noastră spirituală  (cfr Evangelii gaudium, 93)?

Papa Francisc a adresat un gând special tinerilor preoți, călugărilor și seminariștilor prezenți, cerându-le să împărtășească bucuria și entuziasmul iubirii pentru Cristos cu oricine, dar mai ales cu cei de o vârstă cu ei.

"Fiți prezenți în mijlocul tinerilor care pot fi confuzi și abătuți și care continuă totuși să vadă Biserica ca pe o tovarășă de drum și izvor de speranță".

Filipine. Câteva repere din istoria Bisericii Catolice
Istoria creștină din Filipine începe cu descoperirea arhipelagului de către exploratorul portughez Ferdinand Magellan, în 1521.

În 1565, debarcă în insula Cebu spaniolii, dând naștere unei lungi perioade de colonizare și evanghelizare care s-au desfășurat în pas cu puternice acțiuni de rezistență, exceptând insula Mindanao, feudă islamică.

În 1579 este creată dieceza de Manila, a treia din Asia, după diecezele de Quilon și Goa, în India, iar în secolul al XVIII-lea are loc sfințirea primilor preoți locali.

În secolul al XIX-lea, mai exact în 1898, dominația spaniolă încetează, însă regimul american nu este favorabil Bisericii, instituțiile administrative și educative fiind controlate fie de grupuri de putere protestante fie de cercuri masonice.

În 1902 este fondată "Biserica Independentă din Filipine", cunoscută și cu numele de Biserica Aglipayan, o sectă cu caracter naționalist, fondată de Gregorio Aglipay.

Începând din 1910, în Filipine sosește un important număr de misionari străini, în 1937 având loc în Filipine, la Manila cel de-al 33-lea Congres Euharistic Internațional.

În 1946 este declarată independența Filipinelor. În 1960 , mons. Rifĩno Santos devine primul cardinal filipinez, iar în 1964, se fondează seminarul Misionarilor Filipinezi ce va face posibilă prezența preoților, călugărilor, călugărițelor și laicilor filipinezi în Asia, Oceania, Africa și America Latină.

Între 17 și 22 februarie 1981 s-a desfășurat prima vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în Filipine, cea de-a doua vizită a Pontifului declarat de curând sfânt având loc în 1995, între 12 și 16 ianuarie. Cea de-a doua vizită a fost legată de Ziua Mondială a Tinerilor, desfășurată în acel an la Manila.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.