2015-01-08 13:28:00

Fără politizarea vizitei Papei: apelul episcopilor srilankezi


8 ianuarie 2015. Episcopatul din Sri Lanka a lansat un puternic apel la a nu politiza vizita Papei în această țară, ce va avea loc între 12 și 15 ianuarie a.c., imediat după alegerile prezidențiale cu desfășurare pe 8 ianuarie. Apelul este conținut într-un mesaj semnat de președintele Conferinței Episcopale din Sri Lanka, card. Matlcolm Ranjith. Consultarea electoratului are loc anticipat față de data de final a mandatului, din decizia actualului președinte, Mahinda Rajapaksa.

Evitarea violențelor înainte și după alegeri
Candidații la alegerile prezidențiale sunt în principal doi: Maithripala Sirisena, fost membru al guvernului Rajapaksa, care și-a bazat campania electorală pe un plan de reforme democratice ce prevede și o reducere a prerogativelor prezidențiale și o întărire a Parlamentului, și președintele în exercițiu, Rajapaksa, care candidează pentru cel de-al treilea mandat, după cele din 2005 și 2010.

În orice caz, indiferent de rezultatul alegerilor, Rajapaksa va rămâne în funcția de președinte până în 2016, an în care – după cum prevede Constituția țării – se va instala în mod oficial șeful statului.

În acest context, principala preocupare a Bisericii locale este de a nu instrumenta vizita Pontifului: "Le cerem cu fermitate candidaților asigurarea evitării oricărei forme de politizare a vizitei Papei" se citește în mesajul episcopatului din Sri Lanka, în care se solicită "o atmosferă pacifică pentru vizita pontificală, încât programul vizitei să se poată desfășura normal". "Este necesară evitarea violenței la orice nivel, atât înainte cât și după alegeri"

Menținerea principiilor democrației și transparenței
Conferința Episcopală din Sri Lanka lansează un apel de menținere a principiilor democrației și de absolută transparență în vederea desfășurării în mod liber și corect a alegerilor", punând accentul pe necesitatea menținerii în țară a unei atmosfere de libertate care să permită exprimarea unor puncte de vedere diferite.

Mesajul episcopilor din Sri Lanka amintește totodată importanța respectării dreptului inalienabil al oricărui cetățean de a exprima propriul vot fără temă sau părtinire, într-un climat de dreptate și de transparență absolută.

"Biserica", se mai citește în mesajul episcopilor srilankezi, "a susținut mereu necesitatea respectării dreptului și datoriei de a folosi fiecare vot în vederea binelui comun, așa cum îndeamnă și Constituția pastorală 'Gaudium et spes'. "

R.V./A.M.

 








All the contents on this site are copyrighted ©.