2014-12-11 11:32:00

Papa Francisc: mesaj la Conferința de la Lima


RV 11 dec 2014. Timpul soluțiilor globale este pe sfârșite; schimbările climatice influențează întreaga umanitate, în special pe cei mai săraci și generațiile viitoare: afirmă papa Francisc într-un mesaj trimis participanților la cea de a XXI-a Conferință a Statelor Aderente la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice. Conferința se desfășoară de la 1 la 12 decembrie la Lima, în Perú, și își propune să verifice progresele înregistrate în aplicarea acestui instrument juridic cu un conținut crucial pentru actualul moment istoric.

Dezbaterile participanților, observă Pontiful în mesaj, au incidență asupra întregii umanități, în special asupra celor mai săraci și a generațiilor viitoare; de aceea, subliniază papa Francisc, ne aflăm în fața unei ”grave responsabilități etice și morale”.

”Consecințele schimbărilor ambientale, care se resimt deja în mod dramatic în multe țări – mai ales în cele insulare din Pacific – recheamă gravitatea lipsei de grijă și acțiune. Timpul de a găsi soluții globale este pe sfârșite. Putem găsi soluții adecvate numai dacă vom acționa împreună și în concordie. Există, de aceea, un clar, definitiv și de neamânat imperativ etic pentru a acționa.

”Lupta eficace împotriva încălzirii globale va fi posibilă numai printr-un răspuns colectiv responsabil, care să depășească interesele și comportamentele particulare și să se maturizeze fără presiunile politice și economice. Un răspuns colectiv care să fie capabil să depășească neîncrederea și să promoveze cultura solidarității, a întâlnirii și dialogului; capabil să dovedească responsabilitatea de a ocroti planeta și familia umană”.

În fine, Pontiful își exprimă urarea ca la Conferința de la Lima, ca și la întrunirile succesive – care vor fi decisive pentru negocierile asupra climei – să se pună în practică un dialog impregnat de această cultură și de valorile care o alimentează: dreptatea, respectul și echitatea”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.