2014-12-10 09:37:00

Sinodul 2015: publicate, Lineamenta și chestionarul


RV 10 dec 2014. După cum a fost anunțat, a XIV-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor va avea loc la Roma de la 4 la 25 octombrie 2015 pe tema «Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană». În vederea acestui important eveniment din viața Bisericii, Secretariatul General al Sinodului a difuzat un comunicat de presă în care anunță publicarea așa numitului «Lineamenta» pentru Sinodul din 2015 și un ansamblu de întrebări pentru a ușura recepția documentului sinodal și aprofundarea temelor tratate.

”Documentul numit «Lineamenta», textul primar al oricărei adunări sinodale, este alcătuit – se citește în comunicatul de presă - pe baza indicațiilor cuprinse în Raportul Final al Sinodului («Relatio Synodi») care oglindește intervențiile participanților la cea de a Treia Adunare Extraordinară a Sinodului Episcopilor (5-19 octombrie 2014), după cum a cerut papa Francisc la discursul de încheiere a aceleiași adunări.

Pentru a facilita recepția documentului sinodal și aprofundarea temelor tratate, Raportul Final («Relatio Synodi») este însoțit de o serie de întrebări care vor ajuta la continuarea itinerarului sinodal deja început și la pregătirea succesivului document – «Instrumentum laboris» - al Adunării Generale din 2015.

Documentul astfel compus – publicat în original marți, 9 decembrie 2014, în limba italiană – este trimis Conferințelor Episcopale, Sinoadelor Bisericilor Orientale Catolice «sui iuris», Uniunii Superiorilor ordinelor călugărești și Departamentelor Curiei Romane. Aceste organisme bisericești, care în zilele următoare vor primi documentul tradus în limbile de uz mai răspândit, vor putea să aleagă modalitățile adecvate pentru a verifica recepția și pentru a aprofunda Raportul Final al Sinodului («Relatio Synodi»), implicând diferitele componente ale Bisericilor particulare și instituțiile academice, organizațiile, asociațiile de laici și celelalte instanțe bisericești, cu scopul de a promova o amplă consultare despre familie după orientarea și spiritul parcursului sinodal.

Rezultatele acestei consultări vor trebui trimise la Secretariatul General al Sinodului Episcopilor înainte de 15 aprilie 2015, astfel încât să poate fi studiate și valorificate în pregătirea așa numitului «Instrumentum laboris», care va trebui să fie publicat înainte de timpul verii.

Conferințele Episcopale și diferitele instanțe bisericești sunt invitate să însoțească itinerarul sinodal cu momente de rugăciune și celebrare pentru familie și pentru pregătirea următoarei Adunări. Aceasta va trebui să se întâmple în mod special cu ocazia următoarei sărbători liturgice a Sfintei Familii, la 28 decembrie 2014”.

În fine, comunicatul Secretariatului General al Sinodului Episcopilor îndeamnă la ”folosirea frecventă a rugăciunii Sfântului Părinte pentru Sinodul Familiei”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.