2014-12-09 11:51:00

Călători spre Dumnezeu: IPS Ioan Robu, în solemnitatea Neprihănita Zămislire


La 8 decembrie 2014, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București a aniversat 30 de ani de la consacrarea episcopală care a avut loc la Roma, la 8 decembrie 1984, în Capela Paulină a Palatului Apostolic, prin impunerea mâinilor Cardinalului Agostino Casaroli.

Noul site – angelus.com.ro – al Centrului de Comunicații Sociale al Arhiepiscopiei Romano Catolice de București, aflat în curs de actualizare, a dedicat evenimentului numeroase articole, punând de asemenea la dispoziție predica Preasfințitului Ioan Robu de la Sfânta Liturghie din solemnitatea Neprihănita Zămislire, în format video.

În omilie, Păstorul Diecezei de București a pus în lumină condiția noastră pe acest pământ, unde suntem călători, asemenea unor exilați care-și caută eliberarea, care merg spre un alt loc, însă nu unul nedefinit, ci spre Dumnezeu, aflați fiind pe drum, în mișcare, spre altundeva.

Pornind de la o parabolo istorisită de Sfântul Alfons Maria de Liguori, "celebru moralist dar și iubitor fidel al Maicii Domnului", parabolă ce-l are ca protagonist pe un călugăr care-și dorea să o poată vedea și el pe Maica Domnului,  arhiepiscopul mitropolit de București, a invocat ajutorul divin pentru ca și noi, privind spre Maica Domnului, să înțelegem în acest timp al Adventului că suntem pe drum, în mișcare spre altundeva.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.