2014-12-05 10:43:00

2014, anul primului război mondial pentru Orientul Mijlociu


RV 05 dec 2014. Părintele Pierbattista Pizzaballa, Custode al Ţării Sfinte, a comunicat Fundaţiei Pontificale „Ajutor Bisericii care suferă” (Aiuto alla Chiesa che soffre) situaţia actuală a relaţiilor dintre Israel şi Palestina. Pentru părintele franciscan pacea este emergentă, dar îndepărtată şi nu întrevede vreo posibilitatea de schimbare în viitorul apropiat:

Există prea multă frustrare şi lipsă de încredere, scrie părintele în comunicatul publicat de Fundaţie, „cred că este nevoie de mult timp ca să poată fi uitaţi ani de ură (…) trebuie să începem în şcoli şi apoi în cadrul societăţii. Palestinienii au nevoie de ceva mai mult decât promisiuni, în timp ce israelienii trebui să simtă că au un interlocutor”.

Părintele mărturiseşte că atmosfera din Ierusalim este tot mai tensionată. După ciocnirile dintre poliţia israeliană şi palestinieni pe Esplanada Moscheilor și recentul masacrul din sinagoga Har Nof, custodele din Țara Sfântă este îngrijorat de faptul că religia poate avea un impact şi mai mare asupra conflictului israeliano-palestinian:

 „componenta religioasă a jucat întotdeauna un rol important, explică el, dar astăzi este posibil să devină factorul dominant. Autoritățile încearcă să calmeze lucrurile, dar mi-e teamă că e prea târziu”.

Într-un cadru foarte delicat precum acesta sunt evidente repercusiunile asupra comunităţii creştine, tot mai redusă în ultima perioadă. Credincioșii continuă să părăsească Țara Sfântă, din cauza impactului negativ ale tensiunilor asupra turismului, unul dintre puținele sectoare care oferă șanse de angajare:

Daca odinioară creştinii aveau un rol de mediatori în Ţara Sfântă, astăzi, numărul lor este mult prea mic pentru a spera că pot influenţa decizia părţilor conflictuale. „Deja suntem irelevanţi, afirmă părintele Pizzaballa, suntem prea puţini şi nu doar puţini, ci şi divizaţi. Nu putem cădea de acord nici măcar pentru cine ce să cureţe în Biserica Sfântului Mormânt. Între timp, în ultimele două-trei luni, nouăsprezece familiile creștine a plecat din Betleem către Europa sau America. Emigrarea a fost încurajată şi de tragedia care se desfășoară în țara vecină, Irak datorită  «statului islamic». Văzând violența suferită de fraţii în credinţă irakieni, în creștinii din Țara Sfântă se întărește convingerea că în Orientul Mijlociu nu există niciun loc pentru ei”.

Părintele Pizzaballa consideră că anul 2014 reprezintă un moment de cotitură în istoria creștinismului Orientului Mijlociu, în special din cauza violențelor comise de Isis în Irak și a sute de mii de oameni nevoiţi  să părăsească Siria: „Acest an a fost în Orientul Mijlociu, ceea cea fost Primul Război mondial pentru Europa, afirmă părintele custode. Nimic nu va fi la fel ca înainte. În Siria, de exemplu, va trebui să reconstruim comunitatea creștină și relațiile cu majoritate musulmană. Acestea sunt provocări enorme pe care va trebui să le confruntăm”.

(rv –M. Caba)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.