2014-11-28 14:23:00

Scrisoarea Papei persoanelor consacrate: „Treziţi lumea!”


RV 28 noiembrie. „Treziţi lumea!” este îndemnul Papei Francisc către persoanele consacrate, într-o scrisoarea adresată lor în Ajunul inaugurării Anului Vieţii Consacrate care începe duminică, 30 noiembrie, în prima duminică de Advent.

Scrisoarea enumeră obiectivele, așteptările și orizonturile Anului Vieţii Consacrate, care se va încheia la 02 februarie 2016. În scrisoarea Sa, Pontiful s-a inspirat din indicaţiile exortaţiei apostolice Vita Consecrata scrisă de Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Primul obiectiv indicat de Sfântul Părinte pentru Anul Vieţii Consacrate este acela de a de „privi trecutul cu recunoştinţă”. În acest an – spune Pontiful – va fi util ca fiecare congregaţie să îşi amintească începuturile sale şi creşterea sa istorică, pentru că „istoria personală este indispensabilă în menţinerea vie a identităţii, a consolidării unităţii familiei şi a sensului de apartenenţă al membrilor săi”.

Papa indică prin acest prim obiectiv  nevoia de „a deveni conştienţi de felul cum a fost trăită carisma comunităţii pe parcursul anilor, ce anume a stimulat creativitatea membrilor, ce dificultăţi au fost întâmpinate şi cum au fost depăşite”. Este, de asemenea, o modalitate de a „descoperi neconcordanțele rezultate din slăbiciunea umană şi uneori chiar uitarea unor aspecte esențiale ale carismei”.

Al doilea obiectiv subliniat în scrisoare, este acela de „a trăi prezentul cu pasiune”. Aceasta este consecinţa naturală a redescoperirii propriilor rădăcini.  Pentru fondatori şi fondatoare, aminteşte Pontiful „regula absolută a fost Evanghelia şi orice altă normă reprezinta doar o expresie a Evangheliei şi o unealtă pentru a o putea trăi pe deplin. Idealul lor era Cristos şi consacrarea totală Lui, după cum spune Apostolul Pavel: «pentru mine a trăi este Cristos» (Filipeni 1:21). Un aspect care trebuie să îi determine pe călugări şi călugăriţe în acest an special, este modul în care ei se lasă lase provocați de Evanghelie”. Îi invit să se întrebe dacă– continuă Papa –  “este Evanghelia manualul lor pentru viața de zi cu zi și a alegerilor la care sunt chemați?”. Anul Vieții Consacrate este ocazie de a reflecta asupra loialităţii față de misiunea încredințată și care trebuie să fie urmată– subliniază Papa  „într-un spirit de comuniune, acolo unde există diferențe și tensiuni”.

Al treilea obiectiv indicat de Francis este „îmbrăţişarea viitorului cu speranţă”, o  speranță care nu se bazează pe numere sau pe recunoştinţe, ci  „pe Cel în care ne-am pus  încrederea noastră (cf. 2 Timotei 1:12) și pentru care «nimic nu este imposibil» (Luca 01:37). Aceasta este speranța care nu dezamăgește!”

În aceeaşi scrisoare Papa s-a adresat într-un mod special tinerelor vocaţii pe care le îndeamnă să fie în acest an „protagoniste ale dialogului cu generaţiile anterioare. În comuniune fraternă vă veţi putea îmbogăți cu experiența și înțelepciunea lor, și în același timp, veţi putea revigora idealurile de la începuturi, dând impuls și prospețime entuziasmului de a dezvolta în comun noi moduri de a trăi Evanghelia, oferind răspunsuri din ce în ce mai adaptate la nevoile de mărturie și proclamare”.

 „Ceea ce caracterizează în viața consacrată”, conclude Papa Francisc „este profeția”, de aceea le îndeamnă pe toate persoanele consacrate să «trezească lumea!».

În ultima parte a scrisorii Papa Francisc spune că se aşteaptă în acest an de la persoanele consacrate la „gesturi de primire a refugiaţilor, de apropiere faţă de cei săraci, de  creativitate în catehism şi de iniţiere a unei profunde vieţi de rugăciune” demonstrându-se creatori ai „altor locuri”, unde există logica evanghelică a dăruirii, a fraternităţii, a acceptării diversităţii şi a iubirii reciproce.

Papa Francisc nu s-a adresat doar persoanelor consacrate, ci şi laicilor, pe care îi invită să trăiască acest an ca un „an de graţie care vă poate face şi mai conştienţi de darul primit (…) Trăiţi-l cu întreaga «familie» ca să creşteţi şi să răspundeţi împreună la chemarea Duhului Sfânt în societatea actuală!”.

Scrisoarea Papei Francisc înainte de inaugurarea Anului Vieţii Consacrate se încheie cu un apel către episcopi, pe care îi invită să promoveze în diecezele şi eparhiile lor diferitele vocaţii, apropiindu-se „cu tandrețe și dragoste situațiilor de durere și slăbiciune în care se pot găsi unele persoane consacrate”, iluminând poporul cu învăţătura Domnului asupra valorii vieţii consacrate, astfel încât aceasta să strălucească frumusețea și sfințenia în Biserică”.  

(rv–S.L.–M. Caba)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.