Regele Iordaniei: creştinii au contribuit la construirea civilizaţiei arabe
RV 31 oct 2014. audio: Regele
Abdallah al II-lea al Iordaniei l-a întâlnit joi, 30 octombrie, pe preşedintele Armeniei
Serzh Sargsyan, aflat în vizită oficială în Regatul Iordaniei. Aceasta este prima
vizită în regatul haşemit a unui şef de stat armean. În discuţia sa, regele Iordaniei
a subliniat importanţa creştinilor pentru lumea arabă:
Creştinii şi-au
adus contribuţia la construirea civilizaţiei arabe. De aceea exodul forţat
al comunităţilor creştine autohtone din Orientul Mijlociu este un fenomen grav,
care trebuie împiedicat prin orice mijloc.
După cum informează agenţia
Fides, conform presei locale, în întâlnirile cu preşedintele armean, Abdallah a subliniat
eforturile monarhiei haşemite pentru protejarea şi susţinerea comunităţii creştine
arabe. Preşedintele Sargsyan a confirmat prietenia profundă ce leagă
armenii şi populaţiile arabe, exprimându-şi recunoştinţa faţă deregele
Iordaniei şi alţi lideri care i-au primit pe refugiaţii armeni fugiţi
din Peninsula Anatolia după genocidul armean.
Pe agenda vizitei oficiale
se află Sfânta Liturghie de consacrare a noii biserici armene din San Garabed, prezidată
de patriarhul armean de la Ierusalim Nourhan Manougian.
Lăcaşul este construit
pe malurile Iordanului, foarte aproape de locul tradiţional al Botezului Domnului
şi a fost pus la dispoziţia comunităţii armene de regele haşemit Abdallah al II-lea.