Ioan Paul al II-lea și "Sinodul itinerant": carte despre discursurile inedite ale Papei Wojtyła către episcopi

(RV – 25 octombrie 2014) A-l istorisi în mod direct pe Ioan Paul al II-lea, prin intermediul discursurilor libere, cu ocazia prânzurilor luate cu episcopii lumii.


Această idee originală a stat la baza cărții ziaristei Angela Ambrogetti care a realizat cartea "Il mistero dei 12" (care s-ar traduce prin "Misterul celor 12"), apărută la Editura Tau.

Autoarea, Angela Ambrogetti, a subliniat că opera nu ar fi fost posibilă fără prețioasa și inegalabila arhivă a postului Radio Vatican, care păstrează fragmente din discursurile improvizate ale Papei Karol Wojtyła, din toate călătoriile apostolice pe care le-a efectuat în cei 27 de ani de pontificat.


Colegul nostru Alessandro Gisotti a întrebat-o pe autoare ce anume reiese din intervențiile inedite ale Papei Ioan Paul al II-lea, canonizat pe 27 aprilie a.c.



Ambrogetti: "Erau înainte de toate momente de împărtășire a propriilor reflecții; nu sunt discursuri de Magisteriu sau "ex catedra", ci de vorbire, ca de la un episcop la altul. Ideea că Petru, în calitate de cap al colegiului apostolic, are misiunea de a întări în credință, dar și de a se lăsa întărit în credință, a creat posibilitatea acestor reflecții ale lui Ioan Paul al II-lea în timpul călătoriilor sale apostolice. Îndeosebi într-unul din discursuri, cel din Filipine, Papa exprimă în mod explicit acest tip de reflecții, când spune: "Am stat toată noaptea să mă gândesc de ce există atâta bucurie în Filipine". Pare o simplă replică, dar este de fapt o autentică reflecție asupra realității specifice a Bisericii, reprezentând un fel de "sinod itinerant."


În primele pagini, volumul conține unele citate reprezentând opinii mai puțin favorabile față de Karol Wojtyła, acuzat de unii ca fiind puțin "autocrat", exercitând nu prea multă colegialitate episcopală. Cartea "Il mistero dei 12" contrazice aceste opinii, Angela Ambrogetti explicând de ce:


Ambrogetti: "Wojtyła era un episcop, un episcop și un maestru de doctrină, de credință. Este un maestru care are calități, datorii, obligații pe care Ioan Paul al II-lea și le-a asumat întotdeauna. Însă, cine este înafara Bisericii probabil nu reușește să înțeleagă legătura dintre comuniune și munus (datorie). "



"De ce călătorește Papa atât de mult?", spune Ioan Paul al II-lea într-unul din aceste discursuri informale, adresându-și sieși această întrebare. Și răspunde spunând: "Este vina Conciliului Vatican al II-lea"…


Ambrogetti: "Da, călătoriile iau naștere din Conciliu, adică din ideea că Papa nu trebuie să stea nemișcat în Vatican ci trebuie să fie întocmai un episcop care merge să-i întărească în credință pe confrați, asemenea unei vizite pastorale, așa cum face un episcop care-și vizitează parohiile. Spiritul este cam același.

La început nu se înțelegea de ce făcea aceste călătorii, sau cel puțin presa dădea impresia că nu înțelege, gândindu-se doar la costuri și la alte aspecte de acest fel, însă bisericile locale au foarte mare nevoie de prezența lui Petru.

La un moment dat, Wojtyła spune că printre călătoriile cele mai frumoase au fost cele în Scandinavia și în Anglia, unde lumea care-l întâmpina era puțină, însă semnificația unor astfel de călătorii era foarte mare:


Ambrogetti: "Ziariștilor care-i spuneau: 'Mergeți să vizitați țări', răspunsul său era: 'Nu. Merg să vizitez Biserici. Desigur, scopul său era să ajungă la comunitățile bisericești cele mai mici, mai slabe, cu o mai mare nevoie de sprijin."


Referindu-se la călătoriile apostolice ale Papei Ioan Paul al II-lea, Angela Ambrogetti a subliniat cum acestea au fost o realitate fundamentală, fiind organizate cu un an și chiar doi înainte, pentru a permite o cât mai bună cunoaștere a Bisericii, în vederea ajungerii la un proces de osmoză cu Biserica, prin raportul cu episcopii și cunoașterea reală a situației.


R.V./A.M.