Egipt. Din nou în pelerinaj pe urmele Preasfintei Familii
(RV – 23 octombrie 2014) Pentru prima oară
de la revoluția care a dus la căderea regimului Mubarak, creștinii egipteni au reluat
pelerinajele la locurile pe unde a trecut Preasfânta Familie în timpul fugii în Egipt.
Chiar mai mult, este însuși guvernul actual cel care susține acest pelerinaj ce reprezintă
o antică tradiție a comunității creștine de rit copt din Egipt.
Recent,
în curtea muzeului creștinilor de rit copt, aflat în partea veche a orașului Cairo,
ministerul egiptean al Turismului a organizat o ceremonie pentru a lansa noul program
turistic care promite să atragă cel puțin 500 de mii de vizitatori până la sfârșitul
anului viitor. Evenimentul va fi planificat în colaborare cu Biserica Ortodoxă Coptă.
În
cadrul lansării proiectului, Patriarhul Tawadros al II-lea a explicat: "Isus a fost
primul 'turist' al Egiptului. Pentru noi, pentru comunitatea noastră, șederea sa în
această țară a fost o binecuvântare pentru prezent și viitor". "Și Egiptul suferă
din cauza materialismului, de aceea turismul religios și în mod special acest pelerinaj
poate întări credința tuturor", a mai spus Patriarhul Tawadros al II-lea al Bisericii
Ortodoxe Copte.
Noul proiect turistic va avea cinci etape: se va pleca
din orașul Al-Arish, aflat la nord de Sinai, va trece prin Delta orientală a Nilului
până la Wadi Natroun, unde se află patru mănăstiri importante. Pelerinajul parcurge
de asemenea cartierul creștinilor de rit copt din Cairo, unde se află și Biserica
Sfântul Sergiu, cea mai veche biserică din Egipt, ce datează din secolul al IV-lea
(construită pe grota care a oferit adăpost Sfintei Familii pe durata popasului făcut
in zonă).
Prin lansarea acestui program de turism religios, guvernul egiptean
speră să reușească reactivarea sectorului turistic, aflat în criză după revoluția
din 2011. Însă, sprijinul autorităților, marchează de asemenea o schimbare fundamentală
de atitudine față de minoritatea creștină și catolică din Egipt, profund încercată
în timpul regimului Fraților Musulmani.