2014-10-17 09:49:42

Anul Vieții Consacrate. A fost publicată a doua scrisoare a Congregației: ”Scrutați!”


RV 17 oct 2014. După un discernământ atent, Anul Vieții Consacrate va avea la bază trei cuvinte cheie: Evanghelie, profeție și speranță”: a spus pentru agenția SIR arhiepiscopul José Rodríguez Carballo, secretarul Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică. Mons. Carballo a făcut această precizare în contextul prezentării celei de a doua scrisori pe care Congregația a trimis-o călugărilor, călugărițelor, fraților și surorilor din lumea întreagă ca pregătire pentru Anul Vieții Consacrate care va începe la 30 noiembrie, prima duminică din Advent. La Roma Anul Vieții Consacrate începe cu o Sfântă Liturghie în bazilica Sfântul Petru, precedată de o Veghe de Rugăciune care va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, în bazilica Sfânta Maria cea Mare.

A doua scrisoare de pregătire, intitulată ”Scrutați! Persoanelor consacrate pe cale urmând semnele lui Dumnezeu”, vine după scrisoarea publicată la 2 februarie, intitulată ”Bucurați-vă!”.

Anul Vieții Consacrate – a mai spus mons. Carballo – ține cont în mod special de două lucruri. Mai întâi, ca sprijin față de persoanele consacrate pentru a deveni conștiente de frumusețea urmării lui Cristos, după forma de viață la care a fost chemat fiecare. În al doilea rând, ca ocazie prin care persoanele consacrate să spună lumii fără complexe de superioritate, dar nici de inferioritate, frumusețea vieții consacrate”. ”Astăzi, mai mult ca oricând – afirmă mons. Carballo – lumea are nevoie de oameni și femei care să trăiască Evanghelia, să ducă o viață profetică și să fie semănători de speranță. De aceea, viața consacrată este, desigur, contra curentului, dar de mare actualitate”.

Referindu-se la titlul celei de a doua scrisori a Congregației, secretarul acesteia a explicat că pentru parcursul de pregătire la Anul Vieții Consacrate îndemnul ”Scrutați!” constituie un pas înainte față de scrisoarea ”Bucurați-vă!”. La 50 de ani de la Conciliul Vatican II persoanele consacrate sunt chemate să-și aducă aminte de ”un eveniment viu în care am recunoscut identitatea noastră cea mai profundă”. În același timp, a remarcat mons. Carballo, Conciliul a încredințat o metodă: ”metoda unei reflecții despre lume și viață omului pornind de la Cuvântul lui Dumnezeu”.

Vorbind despre situațiile din ultimele decenii prin care trece viața consacrată, arhiepiscopul Carballo a spus că este ca și cum aceasta ar trece printr-un vad, dar încă nu are curajul de a înainte și riscă să rămână mereu în același loc. ”Suntem invitați să trecem de partea cealaltă”, ”să fim o «biserică în ieșire», după expresia Sfântului Părinte”. În acest sens, persoanele consacrate trebuie să dea dovadă de o atenție deosebită pentru ”a intercepta provocarea marilor întrebări care vin de la răspântiile umanității”, să găsească ”drumuri noi și curajoase prin care să ajungă la toți oamenii” și ”să trăiască cu o intensitate deosebită așa zisa «statio intercessionis», chemarea la rugăciunea de mijlocire”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.