2014-10-15 11:57:52

Sinodul 2014. ”Raportul dezbaterilor generale” este și rămâne un document provizoriu


RV 15 oct 2014. A trezit vii reacții și dezbateri, în presa laică și religioasă din diferite țări, ”Raportul dezbaterilor generale” (Relatio post disceptationem), prezentat luni de cardinalul Péter Erdő, relatorul general al actualei adunări sinodale despre familie și evanghelizare, după prima săptămână de lucrări. Unii observatori au remarcat că, păstrând proporțiile, asistăm la fenomenul mediatic care a avut loc în preajma Conciliului Vatican al II-lea: se vorbea atunci pe larg de un ”Conciliu al presei”, cu focalizări reductive asupra anumitor chestiuni, și rareori de adevăratul Conciliu și de mesajul său general. Într-un anumit fel se poate spune că același fenomen se observă și în privința actualei adunări sinodale.

”Raportul dezbaterilor generale” din cadrul adunării extraordinare a Sinodului Episcopilor este un document de lucru, nu definitiv, care urmează să fie supus dezbaterii în Cercurile mici: se citește în declarația Secretariatului General al Sinodului prezentată marți, 14 octombrie, de pr. Federico Lombardi la briefing-ul cu jurnaliștii din Sala de Presă a Sfântului Scaun. Au intervenit la dialogul cu jurnaliștii moderatorii Cercurilor mici pentru limbile italiană și engleză, cardinalul Fernando Filoni, respectiv, card. Wilfried Fox Napier, arhiepiscop de Durban, în R. Africa de Sud. Părintele Federico Lombardi:
• ”Secretariatul General al Sinodului, în fața reacțiilor și dezbaterilor care au avut loc după publicarea «Raportului dezbaterilor generale» (Relatio post-disceptationem) și ținând cont de faptul că nu a fost înțeleasă corect natura documentului, aduce aminte că textul în cauză nu este decât un document de lucru care sintetizează intervențiile și dezbaterile din prima săptămână a adunării sinodale și care acum este supus dezbaterilor Părinților Sinodali în Cercurile mici, după cum este prevăzut în regulamentul Sinodului (Ordo Synodi Episcoporum)”.

Raportul, așadar, nu este un document definitiv, ci un text pe baza căruia se desfășoară lucrările din Cercurile mici, care vor prezenta fiecare o reflecție proprie și numai după aceea se va proceda la pregătirea documentelor finale. Cardinalul Fernando Filoni:
• ”Unii din Cercurile mici au fost surprinși să citească primele reacții care au apărut în presă. Alții și-au exprimat anumite perplexități, ca și cum Papa ar fi spus cutare lucru, ca și cum Sinodul ar fi luat cutare decizie, etc. Toate acestea, evident, nu sunt adevărate”.

Nu a fost o greșeală de comunicare, a continuat cardinalul Filoni, faptul că ”Raportul dezbaterilor generale” a fost publicat: mai întâi pentru că așa este prevăzut în regulamentul Sinodului (Ordo Synodi Episcoporum) și apoi, pentru că în același fel s-a procedat și la sinoadele precedente. Esențial, însă, este intrarea într-o perspectivă dinamică, fără așteptări excesive, mai ales că actuala adunare sinodală extraordinară este o etapă de pregătire pentru Adunarea Generală a Sinodului Episcopilor din octombrie 2015. Din nou, card. Filoni:
• ”Sper să iasă bine în evidență această dinamică, în care toată Biserica este implicată – la diferite niveluri, în diferite moduri și în diverse aspecte – pentru că altfel se lasă impresia că noi abordăm doar anumite subiecte, în timp ce, în realitate, există o bogăție extraordinară de teme și intervenții”.

Pe aceeași linie s-a situat și dialogul cardinalului Napier cu jurnaliștii. Prelatul sud-african și-a exprimat încrederea că în cele din urmă ”va ieși la suprafață viziunea de ansamblu a adunării sinodale și nu doar poziția unui grup particular”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.