”Dacă Biserica stă pe loc, se îmbolnăvește”: Papa Francisc, la Sfânta Liturghie de mulțumire pentru canonizarea echipolentă a sfinților misionari Francisc de Laval, episcop, și Maria a Întrupării, călugăriță

RV 12 oct 2014. Audio: ”Au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți cei pe care i-au găsit, răi și buni” (Matei 22, 10). Cu aceste cuvinte din evanghelia proclamată duminică în ritul roman sau latin, despre parabola invitaților la nuntă (Matei 22, 1-14), Papa Francisc i-a amintit pe sfinții Francisc de Laval, episcop, și Maria a Întrupării, călugăriță, doi sfinți misionari care au trăit mai întâi în Franța secolului al XVII-lea și succesiv au vestit Evanghelia în Canada.

După canonizarea echipolentă a celor doi misionari, care a avut loc la 3 aprilie anul curent, Sfântul Părinte Papa Francisc a celebrat duminică o Sfântă Liturghie de mulțumire în bazilica Sfântul Petru. La predica Sfintei Liturghii, Pontiful a subliniat exemplul celor doi misionari, considerați fondatori ai Bisericii din Québec, în Canada, spunând că foarte mulți misionari continuă să trăiască și în zilele noastre Evanghelia chiar cu prețul vieții.

Dar cine sunt noii Sfinți ai Bisericii Catolice? Să ascultăm mai întâi un scurt profil biografic.

Sfânta Maria a Întrupării Guyart Martin, călugăriță, s-a născut în Franța, în orașul Tours, în 1599, într-o familie de brutari. Deși a simțit chemarea la viața consacrată încă din tinerețe, a ascultat de tatăl ei și s-a căsătorit cu proprietarul unui laborator de textile. La câteva luni de la nașterea singurului lor copil, Maria Guyart a rămas văduvă. Împovărată de datorii, s-a ocupat de afacerile firmei dobândind o mare capacitate de gestiune. În scurt timp s-a dovedit a fi o adevărată afaceristă a secolului al XVII-lea și aceasta într-un mediu predominant bărbătesc în care femeile erau marginalizate. S-a lăsat mereu călăuzită de credința ei profundă în Isus Cristos. Cu trecerea anilor simțea îndemnul de a îmbrățișa viața contemplativă. În 1620 a primit primele viziuni trinitare. 11 ani mai târziu și-a încredințat fiul surorii sale și a intrat în «Ordinul Sfintei Ursula» (călugărițele ursuline), luându-și numele de ”Maria a Întrupării”. După colocviul cu unii iezuiți misionari devenea tot mai puternică dorința de a pleca în misiuni. Destinația ei a fost Québec. Aici a construit o mănăstire, a învățat dialectul mai multor triburi de indieni, a scris pentru ei un catehism, mai multe cărți de gramatică și dicționare, ocupându-se și de educația copiilor indieni. A murit în 1627 lăsând o comunitate de aproximativ 30 de călugărițe, care mai târziu aveau să formeze ”Uniunea Canadiană a Ordinului Sfintei Ursula”. A fost beatificată de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1980 și a rămas în memoria posterității drept ”mama Bisericii Catolice din Canada”.

În Franța s-a născut în 1623 și Sfântul Francisc de Laval. Părinii lui făceau parte dintr-o familie din înalta aristocrație, înrudită cu regele și demnitari ai Casei Regale. A învățat la școlile iezuiților și a fost sfințit preot în 1647. Timp de șase ani a fost vicar general de Evreux dar întâlnirea cu un grup de misionari l-a determinat să se deschidă spre această perspectivă, devenind în cele din urmă vicar apostolic în Indochina (pentru regiunea Tonchin, din nordul Vietnamului de astăzi). Spre dezamăgirea sa nu a reușit să-și asume niciodată îndatorirea apostolică din cauza presiunilor politice exercitate de puterile coloniale europene. Dar pasiunea de a vesti Evanghelia în țările îndepărtate continua să-l consume. Francisc de Laval și-a dat disponibilitatea de a merge în misiunile din Canada. Consacrat episcop și numit vicar apostolic al ”Noii Franțe” în 1658, și-a început imediat apostolatul în slujba Bisericii din Canada prin înființarea de parohii, spitale și școli. A luat apărarea indienilor exploatați de comercianți și s-a luptat pentru coexistența pașnică între populația indigenă și cea europeană. S-a opus cu îndârjire tendințelor celor care urmăreau înființarea unei Biserici naționale după modelul galican. A contribuit în 1676 la aprobarea canonică a ”Congregației Notre-Dame”, o comunitate de călugărițe consacrate învățământului, o adevărată noutate pentru Biserica timpului, care până atunci avea în educație mai degrabă congregații bărbătești. În pofida prestigiului social care creștea de la un an la altul, ajungând să fie numit de regele Franței de două ori guvernator ”ad interim” al Noii Franțe, primul episcop de Québec ducea o viață extrem de simplă și austeră. Până în ultimii ani obișnuia să doarmă pe podea, să se trezească la ora 2.00 dimineață și să celebreze Sfânta Liturghie la 4.30 pentru muncitorii și agricultorii din Québec. Dăruirea lui generoasă nu a întârziat să aducă roade: parohiile au crescut de la 5 la 35, preoții de la 24 la 102, iar călugărițele, de la 22 la 97. A murit la 6 mai 1708 și a fost beatificat în 1980 de Sfântul Ioan Paul al II-lea.

***
Revenind la Sfânta Liturghie de mulțumire pentru darul noilor sfinți misionari, celebrată duminică în bazilica San Pietro, Papa Francisc a spus că dacă ”Biserica stă pe loc, se îmbolnăvește”. Cei doi misionari pe care Biserica îi cinstește acum în rândul sfinților au dat dovadă de docilitate față de îndemnurile Duhului Sfânt și au mers cu îndrăzneală la răspântiile lumii pentru a-i chema pe toți la întâlnirea cu Dumnezeu.
• ”Dacă Biserica se oprește și se închide, se îmbolnăvește, se poate strica, fie prin păcate, fie prin falsa știință separată de Dumnezeu, care este secularismul mundan”.

În luna octombrie, pe care Biserica o dedică în mod special misiunilor, Papa Francisc a spus că misionarii sunt cei care, mai înainte de a vesti oamenilor Evanghelia, au curajul de a o trăi în prima persoană. Asemenea slujitorilor din parabola Evangheliei de duminică, misionarii sunt cei care ”au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți cei pe care i-au găsit”. Aceeași misiune revine întregii Biserici:
• ”Misiunea de evanghelizare a Bisericii este esențial vestire a iubirii, a milostivirii și iertării lui Dumnezeu, revelate oamenilor prin viața, moartea și învierea lui Isus Cristos. (…) Cu această putere a lui Dumnezeu, (misionarii) au avut curajul de a ieși pe drumurile lumii, cu încrederea în Domnul care cheamă. Așa este viața unui misionar și a unei misionare… pentru a sfârși apoi departe de casă și de patrie, de multe ori uciși, asasinați, cum s-a întâmplat în aceste zile pentru atâția frați și surori”.

”Amintirea misionarilor ne sprijină în momentul în care ne dăm seama cât de puțini sunt lucrătorii Evangheliei”, observă Papa Francisc, remarcând numărul mare de misionari pe care Biserica i-a avut în toate timpurile și înălțând rugăciuni la Dumnezeu pentru ca în zilele noastre Biserica din Québec să devină din nou izvor de numeroși sfinți misionari:
• ”Fie ca această amintire să nu ne facă să renunțăm la franchețe. Să nu renunțăm la curaj. Probabil – nu probabil, e adevărat – diavolul este invidios și nu suportă ca o țară să fie atât de rodnică în misionari. Ne rugăm Domnului pentru ca Québec-ul să revină pe această cale de rodnicie, să dea lumii numeroși misionari. Și cei doi care, pentru a spune astfel, au fondat Biserica din Québec să ne ajute ca mijlocitori: ca sămânța pe care ei au semănat-o, să crească și să aducă roade de noi oameni și femei plini de curaj, de clarviziune, cu inima deschisă la chemarea Domnului. (…) Fie ca din Québec să fie din nou acel izvor de buni și sfinți misionari!”.

Apoi, un îndemn concret pentru toți creștinii: ”A aduce omagiu celor care au suferit ca să ne aducă Evanghelia, înseamnă să ducem mai departe și noi lupta cea bună a credinței, cu smerenie, blândețe și milostivire, în viața de fiecare zi”.

(rv – A. Dancă)