2014-10-11 13:50:20

Sinodul 2014. A noua și a zecea congregație generală: intervențiile auditorilor și delegaților fraterni


RV 11 oct 2014. Lucrările celei de a treia adunări extraordinare a Sinodului Episcopilor despre familie și evanghelizare continuă în Vatican până la 19 octombrie. Sâmbătă, 11 octombrie, zi de reflecție, odihnă și de pregătire a Raportului final al adunării sinodale. În acest sens, Sfântul Părinte a decis ca raportorul general, card. Péter Erdő, secretarul special, arhiep. Bruno Forte, și secretarul general al Sinodului Episcopilor, card. Lorenzo Baldisseri, să fie însoțiți la pregătirea Raportului final («Relatio Synodi») de următorii Părinți Sinodali: card. Gianfranco Ravasi, card. Donald W. Wuerl, mons. Victor Manuel Fernandez, mons. Carlos Aguiar Retes, mons. Peter Kang U-Il și pr. Adolfo Nicolás Pachon, S.J.

Papa Francisc a participat vineri, 10 octombrie, la a noua și a zecea congregație generală a adunării sinodale, în cadrul cărora au luat cuvântul auditorii, respectiv, delegații fraterni.

La cea de a noua congregație generală, desfășurată vineri dimineață, au fost prezentate 15 intervenții oferite de șase perechi de soți și 9 auditori de pe toate continentele, aproape toți fiind laici implicați în domeniul pastorației familiale, al bioeticii și al ecologiei umane. Primele intervenții au dat glas în aula sinodală greutăților prin care trec familiile din Orientul Mijlociu, unde unitatea familiei este pusă la grea încercare de conflicte, emigrație și dificultăți economice. În fața acestor situații dramatice, Biserica reprezintă un adevărat port de siguranță, o ”familie de familii” care oferă sprijin și speranță. În același sens, e necesar ca familiile să fie pregătite pentru a-și asuma un rol de mediator în slujba păcii și a reconcilierii.

Un alt aspect evidențiat de auditori se referă la necesitate ca Biserica să asculte mai mult punctul de vedere al laicilor în căutarea de soluții la problemele familiei, în special în ce privește sfera intimității din viața de cuplu. În acest sens s-a afirmat importanța sinergiei între lumea academică și lumea pastorală, pentru a contribui la formarea nu a unor tehnicieni ci a unor colaboratori pastorali care să cunoască și să promoveze familia și viața prin intermediul unei ”cosmoviziuni” bazată pe antropologia catolică.

Mai departe, auditorii au remarcat necesitatea unui dialog mai intens între Biserică și Stat, inclusiv prin intermediul credincioșilor laici care, departe de ambiții personale, să promoveze drepturile familiei și apărarea vieții umane, contribuind la realizarea unui stat cu față umană.

Alte intervenții au revenit la necesitatea unei formări adecvate a preoților în domeniul pastorației familiei, în special în ce privește deschiderea față de viață, astfel încât să explice și să vorbească în mod clar și natural despre iubirea conjugală. Unii soți au subliniat că dacă planificarea naturală a familiei este bine explicată și se scoate în evidență valoarea ei pozitivă, aceasta contribuie la consolidarea legăturii dintre soți. În această optică s-a amintit că predicile, dacă sunt bine pregătite, fac astfel încât credincioșii să participe mai mult la celebrarea Sfintei Liturghii.

Un alt aspect din reflecțiile prezentate vineri dimineață în aula sinodală se referă la importanța mărturiei personale. Tinerii, s-a spus, au nevoie nu atât de a fi la curent cu ultimele teorii cât mai degrabă de a înțelege centralitatea familiei, dacă aceasta este dovedită de familiile înseși, martori credibili și protagoniști ai evanghelizării. De aici, necesitatea ca noile familii să fie însoțite de o pastorație adecvată nu doar înainte dar și după căsătorie.

Auditorii au exprimat în același timp suferința celor care au pierdut o persoană dragă din familie, precum văduvele, orfanii sau părinții care au pierdut un copil. Pentru aceste persoane, prezența Bisericii și a grupurilor de însoțire este fundamentală ca să nu fie copleșite de durerea adâncă a morții sau de teama unui ”pustiu” afectiv, ci să rămână tari în credință.

Alte intervenții au evidențiat și importanța unei ”ecologii umane”, care să ajute la contrastarea efectelor negative ale globalizării economice, deseori purtătoare de modele contrare învățăturii catolice. O condamnare fermă, în același timp, pentru toate formele de violență domestică, în special asupra femeilor, evidențiind că de multe ori aceasta este comisă de tineri.

În fine, într-un timp în care cuvintele se înmulțesc peste măsură, s-a reafirmat necesitatea comunicării între componenții familiei, din convingerea că împărtășirea dintre soți, participarea comună la educația fiilor și, mai ales, rugăciunea dintre zidurile casei, oferă o contribuție decisivă la unificarea nucleului familial”.

Vineri după amiază, a zecea și ultima congregație generală din prima săptămână de lucrări sinodale, cu intervențiile prezentate de delegații fraterni ai celorlalte confesiuni creștine, în prezența Sfântului Părinte Papa Francisc. Intervenția mitropolitului Hilarion, din partea Patriarhiei Ortodoxe a Moscovei, va fi prezentat în zilele următoare.

În intervențiile lor, delegații fraterni au exprimat Sfântului Părinte și Părinților Sinodali gratitudinea pentru invitația de a participa la această adunare a Sinodului Episcopilor. Succesiv, fiecare a prezentat chestiunea familiei din perspectiva respectivei confesiuni creștine.

În ansamblu, s-a subliniat că provocările și speranțele revărsate asupra nucleului familial sunt aceleași pentru toți creștinii. Familia este fundamentală pentru societate, este baza fundamentală a comuniunii în dreptate. Desigur, nu lipsesc dificultățile: criza economică din ce în ce mai mare; mass-media care reduc momentele de dialog din sânul familiei și propun de multe ori modele care induc la adulter; războaiele, migrațiile, globalizarea, drama unor maladii precum Sida și Ebola sau fundamentalismul islamic din unele țări.

Comună tuturor creștinilor este și necesitatea unei pregătiri adecvate la căsătorie și la o reflecție profundă despre uniunile dintre cei care cred și cei care nu cred. În ce privește chestiunea persoanelor divorțate recăsătorite, s-a spus că deseori primirea lor în Biserică poate da o nouă speranță, inspirând o profundă viață familială care creează o mare societate. Esențială, în această privință, capacitatea de a-i asculta, din partea confesiunilor creștine, pe cei care trec prin situații familiale dificile, față de care este nevoie în fiecare zi de milostivire și compasiune, pentru că Bisericile vor să fie întotdeauna de ajutor pentru cei care suferă, privind fie la Sfânta Scriptură fie la problemele vieții din timpurile noastre.

Intervențiile delegaților fraterni au exprimat și voința de ascultare și înțelegere, departe de orice formă de condamnare, față de persoanele care se declară homosexuale, afirmând cu toate acestea că nu se poate vorbi de căsătorie decât ca uniune între un bărbat și o femeie. O atenție specială s-a acordat și copiilor născuți în contexte dificile și față de toate victimele violenței, mai ales de femei și copii, pentru că între creștini este comună apărarea celor mai vulnerabili și a celor fără voce, fie că e vorba de persoane care cred sau nu.

O altă temă centrală în intervențiile Delegaților Fraterni a fost vestirea Evangheliei. Familia, s-a spus în aula sinodală, este prima școală de credință, locul în care se cunoaște și se răspândește Vestea cea Bună. Este esențial, de aceea, pentru creștini să împărtășească ”bucuria Evangheliei” la care Papa Francisc face deseori referință în exhortația apostolică ”Evangelii gaudium”.

În intervențiile delegaților fraterni s-au observat și diferențe de abordare, cum ar fi, de exemplu, în domeniul reglementării nașterilor, subliniind libertatea de conștiință a celor care cred și semnificația iubirii și a căsătoriei. Mai departe, referitor la a doua uniune, s-a spus de către partea ortodoxă că aceasta reprezintă oricum o deviere și că e adevărat că se celebrează dar după o perioadă de însoțire din partea Bisericii pentru a încerca să-i conducă pe soți la împăcare.

Delegații fraterni, în special cei din Orientul Mijlociu, i-au mulțumit Papei Francisc și pentru ”Veghea de rugăciune pentru pace în Siria și în lume”, care a avut loc la 7 septembrie 2013. În acest context s-a subliniat responsabilitatea familiilor creștine în vestirea Evangheliei chiar și într-o regiune cu o prezență majoritar musulmană.

Toate intervențiile Delegaților Fraterni s-au încheiat cu speranța în reușita adunării extraordinare a Sinodului Episcopilor despre familie, ținând cont și de adunarea generală a Sinodului pe aceeași temă, programată în octombrie 2015.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.