Sinod 2014. A patra congregație generală. „Pastorația familiei: propuneri actuale”.
Intervenția PS Mihai Frățilă
RV 08 oct 2014.La a patra congregație generală a actualei adunări
sinodale, desfășurată în după amiaza de marți, 7 octombrie, dezbaterea generală a
urmărit succesiunea temelor propuse de «Instrumentum laboris». Tema congregației
generale de marți a fost ”Pastorația familiei, propuneri actuale” (Partea a II-a,
capitolul I).
În primul rând s-a subliniat legătura dintre criza credinței
și criza familiei: prima dă naștere celei de a doua. Aceasta pentru că credința este
considerată în general un ansamblu de contribuții doctrinale, în timp ce este mai
întâi de toate un act liber prin care persoana se încredințează lui Dumnezeu. De aici,
sugestia de a pregăti un ”Vademecum” dedicat catehezei despre familie astfel încât
să se consolideze misiunea ei de evanghelizare. S-a subliniat, mai departe, slăbiciunea
credinței în mulți creștini botezați, care deseori conduce la căsătorie fără ca mirii
să fie pe deplin conștienți de această slăbiciune.
În al doilea rând s-a evidențiat
marea provocare pe care familia trebuie să o înfrunte în zilele noastre și anume ”dictatura
gândirii unice”, care urmărește să introducă în societate acele anti-valori care distorsionează
viziunea căsătoriei ca uniune între bărbat și femeie. Criza valorilor, secularismul
ateu, hedonismul, ambiția de putere distrug astăzi familia, o denaturează, fac persoanele
mai slabe și, prin urmare, fac mai fragilă societatea însăși. Este important, de aceea,
să se recupereze în rândul credincioșilor conștiința apartenenței la Biserică, pentru
că dacă e adevărat că Biserica crește prin atracție, familiile Bisericii sunt cele
care atrag alte familii.
La rândul ei, Biserica, expertă în umanitate, trebuie
să sublinieze frumusețea și necesitatea pe care fiecare o are pentru familie, pentru
că aceasta este de neînlocuit. E necesar să se retrezească în om simțul apartenenței
la nucleul familial. Mai mult: ca răsfrângere a iubirii lui Dumnezeu, care nu este
niciodată iubire izolată, familia este deschisă la relația cu ceilalți, devenind fundament
al societății.
S-a amintit și importanța legăturii dintre preoți și familii:
ei însoțesc familiile în toate etapele mai importante ale vieții, împărtășind cu acestea
bucuriile și greutățile; familiile, la rândul lor, îi ajută pe preoți să trăiască
celibatul ca afectivitate deplină, echilibrată, și nu ca renunțare. Nu numai atât:
familia a fost definită ”leagăn de vocații” pentru că vocația la preoție se naște
de cele mai multe ori chiar între pereții casei, în atmosfera de rugăciune trăită
în comun.
O legătură ulterioară care a fost subliniată a fost cea dintre botez
și căsătorie: fără o inițiere creștină serioasă și profundă, semnificația sacramentului
conjugal este diminuată. De aici, atenționarea potrivit căreia căsătoria creștină
nu poate fi doar o tradiție culturală sau o exigență socială, dar trebuie să fie înțeleasă
ca o decizie vocațională, întreprinsă cu o pregătire cuvenită, care nu poate fi improvizată
în câteva întâlniri de formare ci trebuie începută din timp.
Succesiv reflecția
s-a îndreptat spre modul în care munca se repercutează asupra dinamicii familiale:
este vorba de două dimensiuni care trebuie să fie reconciliate, inclusiv din cauza
orarelor de muncă din ce în ce mai flexibile, a noilor modele de contract, a distanțelor
geografice dintre locuință și locul de muncă. Mai mult, tehnologia aduce munca în
casă, făcând și mai greu dialogul din familie.
Numeroase intervenții, mai
ales referitoare la Africa, au atras atenția asupra multor provocări care trebuie
înfruntate de familiile creștine pe acest continent: poligamia, leviratul, sectele,
războaiele, sărăcia și drama emigrării, dar și presiunile internaționale pentru controlul
nașterilor. Este vorba de probleme care minează stabilitatea familiei și o pun în
criză. În fața acestor provocări e necesar să se răspundă cu o evanghelizare profundă,
capabilă să promoveze valorile păcii, dreptății și iubirii; o adecvată promovare a
femeii în societate; o educație atentă față de drepturile copiilor și tutelarea drepturilor
pe care le au victimele violențelor.
În timpul alocat intervențiilor libere
– de la 18.00 la 19.00 – vorbitorii au insistat asupra exigenței de a găsi un nou
limbaj în vestirea Evangheliei ținând cont în mod deosebit de influența noilor tehnologii
mediatice. Referitor la indisolubilitatea căsătoriei, intervențiile au scos în evidență
că astăzi există percepția că legea se opune la binele persoanei, dar în realitate,
adevărul legăturii conjugale și al stabilității acesteia este înscris în persoana
însăși, drept care nu este vorba de a opune legea și persoana, ci de a înțelege modul
în care soții trebuie ajutați să nu trădeze adevărul vieții de familie.
A
fost propusă, mai departe, o reflecție despre familiile care nu au avut darul copiilor
deși l-au dorit din toată inima, precum și despre cele din regiunile afectate de virusul
Ebola.
În fine, atenția vorbitorilor a fost atrasă și de imaginea Bisericii
ca lumină, cu aspirația ca aceasta să nu fie doar lumina unui far care stă pe loc
și luminează din depărtare, dar să fie făclie, lumină blândă care însoțește pașii
omului pe calea vieții.
De adăugat că participanții au primit din partea Consiliului
Pontifical al Familiei un exemplar al publicației ”Enchiridion despre familie și viață”
(ediția italiană, Editura LEV, 2014).
La lucrările sinodale a intervenit,
printre alții, PS Mihai Frățilă, al eparhiei greco-catolice de București, în numele
PF Cardinal Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.