2014-10-06 12:05:33

Episcopii latini din țările arabe: admirabilă, credința muncitorilor catolici


RV 06 oct 2014. S-a încheiat la Ras El Khaimeh, în Emiratele Arabe Unite, reuniunea anuală a episcopilor din Conferința episcopilor de rit latin din regiunile arabe (CELRA), desfășurată de la 30 septembrie la 4 octombrie. Au luat parte episcopi din Peninsula Arabă, Siria, Liban, Iordania, Statul Palestina, Israel, Cipru, Djibouti, și Somalia. După un bogat schimb de opinii cu privire la situația pastorală din respectivele țări, prelații au publicat o Declarație Comună în trei puncte.

În vederea adunării extraordinare a Sinodului Episcopilor din aceste zile, episcopii din țările arabe au dezbătut ”diferitele provocări ale familiei în general, dar în mod special cele prin care trec refugiații și imigranții”. O reflecție specială a fost dedicată ”cuplurilor separate sau în criză”, punându-și întrebarea cu privire la ”modul în care se poate găsi un echilibru între indisolubilitatea căsătoriei, pe de o parte, iar pe de alta, necesitatea celor divorțați și recăsătoriți de a avea o viață sacramentală”. ”Am subliniat în același timp – afirmă episcopii din țările arabe – și necesitatea primordială de a sprijini formarea permanentă a familiilor, mai ales prin asistența pastorală a soților tineri și integrarea lor în mișcările bisericești care acordă familiei o atenție deosebită”.

Cu privire la situația creștinilor din regiune, episcopii latini din țările arabe și-au exprimat participarea la suferințele populațiilor din Gaza, Siria și Irak, unde au suferit o distrugere masivă și un mare număr de victime și răniți, precum și față de cele din Yemen și Somalia, țări afectate de o instabilitate politică profundă. ”Știrile care vin din aceste zone de conflict sunt oribile. Nouă milioane de sirieni sunt refugiați sau fără locuință. Mai mult de jumătate din creștinii sirieni și irakieni au fugit din țările lor pentru că sunt lipsiți de orice apărare. Pentru prima dată în ultimele 17 secole un mare oraș cum este Mosul a rămas fără comunitatea creștină locală”. Suferințele celorlalte minorități, precum yazidi și kurdă, alături de numeroși musulmani șiiți și sunniți, ”nu ne pot lăsa indiferenți”, afirmă episcopii. ”Pentru a pune capăt acestor conflicte absurde e necesar să se vindece cauzele care se află fie în nedreptăți, cum este cazul Palestinei, fie în intoleranța religioasă și etnică, în cazul Siriei și Irakului, fără a trece cu vederea peste interesele politice și economice ale țărilor care au alimentat războiul și comerțul cu arme”. ”Nu există pace fără dreptate, după cum nu există dreptate fără respectarea drepturilor omului, în special a drepturilor sociale și religioase. Tot la fel, nu există pace fără iertare și reconciliere. Biserica se roagă și lucrează pentru ca această reconciliere să devină realitate pentru întregul Orient Mijlociu”. ”Fără o adevărată reconciliere, bazată pe dreptate și iertare reciprocă, pacea va fi absentă, pentru că însăși factorii care au declanșat conflictul vor continua să genereze mai multă ură și mai multe războaie”.

Episcopii latini din țările arabe susține că ”nu se poate recurge la violență în numele religiei și că orice persoană umană are dreptul la respect, indiferent de apartenența ei religioasă, etnică sau de condiția ei minoritară”. Declarația evidențiază ”rolul bisericii și al organizațiilor ei umanitare în distribuirea ajutoarelor fără să țină cont de religia persoanelor, precum și eroismul arătat de numeroși musulmani care au condamnat radicalismul religios sau care au apărat minoritățile persecutate chiar cu riscul vieții”. Episcopii latini reclamă ”dreptul celor asupriți la autoapărare și posibilitatea din partea comunității internaționale de a folosi forța în mod proporționat pentru a opri agresiunea și nedreptățile comise împotriva minorităților etnice și religioase”.

În fine, prelații și-au îndreptat gândul spre ”milioanele de muncitori străini în căutare de muncă și demnitate care au găsit primire în numeroase țări din Orientul Mijlociu”. În același timp, își exprimă gratitudinea față de ”guvernele care fac progrese în recunoașterea libertății de cult a muncitorilor care, prin competența și energiile lor, contribuie la construcția unor țări ospitaliere și la bunăstarea cetățenilor lor în schimbul unei juste compensații. Episcopii îndeamnă emigranții creștini ”să respecte cultura și tradițiile țărilor care i-au primit”.

Participanții la lucrările Conferinței episcopilor latini din țările arabe (CELRA) au avut întâlniri cu credincioșii din comunitățile catolice de la Dubai, Abu Dabi, Fujeireh, Um Quwein, Sharja și Ras El Khaimeh, unde sunt prezenți creștini de 34 de naționalități. Exprimându-și ”admirația pentru credința lor”, episcopii au spus că ”ei trăiesc în mijlocul multor greutăți și sacrificii, dar cu mare bucurie. Cea mai mare parte a muncitorilor dă o mărturie de pace și toleranță, se așteaptă la reciprocitate și la respect față de demnitatea lor umană, precum și la respectarea drepturilor lor sociale, în special, al celor care se referă la condiția femeii”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.