2014-10-04 14:36:03

Din agenda de sâmbătă a Sfântului Părinte


RV 04 oct 2014. Papa Francisc l-a primit în audiență sâmbătă, 4 octombrie, pe cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru Episcopi. Succesiv, prezidiul Conferinței Episcopilor Catolici din Statele Unite ale Americii: președintele Conferinței, mons. Joseph Edward Kurtz, arhiepiscop de Louisville, vice-președintele, cardinalul Daniel N. DiNardo, arhiepiscop de Galveston-Houston, secretarul general, mons. Ronny E. Jenkins, și secretarul adjunct, mons. Brian Bransfield.


Tot sâmbătă, în audiențe succesive, la Sfântul Părinte, nunțiul apostolic în Burundi, arhiepiscopul Wojciech Załuski, și trimisul special și observatorul permanent al Sf. Scaun pe lângă Consiliul Europei la Strasbourg, mons. Paolo Rudelli.


În Slovenia, Papa l-a numit arhiepiscop mitropolit de Ljubljana pe pr. Stane Zore, din Ordinul Fraților Minori, în prezent, ministru provincial al Ordinului. Născut în 1958 și sfințit preot în 1985, noul arhiepiscop de Ljubljana și-a făcut studiile teologice în patrie și a îndeplinit mai multe misiuni pastorale și formative. Până la numirea de arhiepiscop a fost președinte al Conferinței Persoanelor Consacrate din Slovenia.
(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.