Papa Francisc, la 200 de ani de la reconstituirea Ordinului Iezuiților: ”Vâsliți și fiți curajoși, chiar și când vântul este potrivnic!”

RV 28 sep 2014. Audio: ”Vâsliți și fiți tari, chiar și când vântul este potrivnic. Vâsliți și rugați-vă, punându-vă mereu speranța în Domnul!”. Este îndemnul pe care Papa Francisc l-a adresat iezuiților la slujba de mulțumire celebrată sâmbătă seară, începând cu ora 17.00, în Biserica lui Isus din Roma, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la reconstituirea ”Societății lui Isus”.

Înființat de Sfântul Ignațiu de Loyola, Ordinul iezuiților a fost aprobat oficial la 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea. Vicisitudini istorice și culturale au dus la suprimarea ”Societății lui Isus” în 1773. A fost reconstituită în 1814 de papa Pius al VII-lea.

Aflat pentru a patra oară în vizită la Biserica lui Isus din Roma, Papa Francisc a pus accentul pe vocația iezuiților în societatea contemporană: discernământ, misiune, slujire și încredere deplină în voința lui Dumnezeu, trăsături evidențiate în cuvântul de salut și de prepozitul general al Ordinului, pr. Adolfo Nicolás.

A comemora reconstituirea, acum 200 de ani, a Societății lui Isus înseamnă a-și aduce aminte de ”beneficiile și darurile speciale” primite în decursul anilor pentru a privi cu încredere la viitor. A făcut-o și Papa Francisc, primul iezuit care a fost ales ca Succesor al Sfântului Petru, adresându-se confraților săi la slujba de mulțumire, sâmbătă, 27 septembrie, care a pus accentul în mod deosebit pe dimensiunea misionară a Ordinului, cu cele șapte candelabre aprinse care reprezentau Curia Generală a Ordinului și conferințele mondiale. De profundă semnificație, și exprimarea fidelității personale față de Dumnezeu, exprimată prin făgăduințele solemne reînnoite împreună. În vremuri de mari tulburări, înjosiri și confuzie – cum au fost cele care au dus la suprimarea Societății lui Isus – Papa Francisc a amintit importanța discernământului, atitudine pe care ultimul superior general de atunci, pr. Lorenzo Ricci, a trăit-o împreună cu confrații săi:
• ”Când au pierdut totul, până și identitatea lor publică, ei nu s-au opus la voința lui Dumnezeu, nu s-au împotrivit conflictului căutând să se salveze pe sine. Societatea, și acest fapt este foarte frumos, a trăit conflictul până la capăt, fără a-l diminua: a trăit înjosirea împreună cu Cristos cel înjosit, a ascultat. Nimeni nu se salvează vreodată din conflicte prin viclenie sau strategii de rezistență”.

Societatea lui Isus, a continuat Papa, a preferat, așadar, în fața înjosirii, ”să discearnă voința lui Dumnezeu”, singurul care salvează de egoism și de mundanitate, și să-și recunoască propriile păcate, evitând astfel orice victimism:
• ”A privi la noi înșine recunoscându-ne păcătoși duce la evitarea atitudinii celui care se pune în condiția victimei în fața călăului. A se recunoaște păcătoși, a se recunoaște cu adevărat păcătoși, înseamnă a asuma atitudinea justă pentru a primi mângâierea”.

Chiar și în fața propriului sfârșit, a remarcat Papa Francisc în cuvântul său, Societatea lui Isus ”a rămas fidelă scopului pentru care a fost înființată”: caritatea, uniunea, ascultarea, răbdarea, simplitatea evanghelică, adevărata prietenie cu Dumnezeu și încrederea deplină în Domnul”. ”Toate celelalte sunt mundanitate”. Flacăra preamăririi lui Dumnezeu – a fost încurajarea Papei – să treacă și astăzi prin noi, arzând orice complăcere și învăluindu-ne într-o flacără pe care să o avem înăuntrul nostru, care ne concentrează și ne lărgește, ne mărește și ne micșorează”.
• ”Dumnezeu ne vrea binele și ne mântuiește. Uneori calea care conduce la viață este strâmtă și îngustă, dar încercarea, dacă este trăită în lumina milostivirii, ne curăță ca focul, ne dăruiește atâta mângâiere și înflăcărează inima noastră afecționând-o de rugăciune. Frații noștri iezuiți în vremea suprimării au fost înflăcărați în duh și în slujirea Domnului, bucuroși în speranță, statornici în încercare, stăruitori în rugăciune (cf Romani 12,13). Iată ce a făcut cinste Societății lui Isus, nicidecum laudele primite pentru meritele ei. Așa va fi mereu. Să ne amintim de istoria noastră: Societății lui Isus «i s-a dat harul nu numai de a crede în Domnul, dar și de a suferi pentru el» (Filipeni 1,29). Ne va prinde bine să ne aducem aminte de acestea”.

Și Biserica, barca lui Petru, poate fi astăzi dusă încoace și încolo de valuri, cum a fost atunci barca Societății lui Isus. ”Noaptea și puterea întunericului”, a constatat Pontiful, ”sunt mereu în preajmă”.
• ”E obositor să dai la vâsle. Iezuiții trebuie să fie «vâslași pricepuți și curajoși» (Pius al VII-lea, Sollicitudo omnium ecclesiarum). Așadar, vâsliți! Vâsliți, fiți tari, chiar și cu vântul potrivnic! Să vâslim în slujirea Bisericii. Să vâslim împreună! Dar în timp ce vâslim – toți vâslim, chiar și Papa vâslește la barca lui Petru – trebuie să ne rugăm foarte mult: «Doamne, salvează-ne!». Domnul, chiar dacă suntem oameni de puțină credință, ne va salva. Să ne punem speranța în Domnul, să ne punem întotdeauna speranța în Domnul!”.

Papa a amintit confraților săi că după vremea încercării și reconstituirea oficială în 1814, Societatea lui Isus și-a reluat activitatea apostolică, unită și învestită cu misiunea de a duce lumina Evangheliei. La fel, a subliniat Papa, ”trebuie să ne simțim și astăzi, în ieșire, în misiune”. ”Identitatea iezuitului este a unui om care îl adoră pe Dumnezeu, îi iubește și slujește pe frații săi, arătând prin exemplu nu doar în ce crede, dar și în ce speră și cine este Cel în care și-a pus încrederea (cf 2 Timotei 1,12). Iezuitul vrea să fie un asociat al lui Isus, unul care are aceleași sentimente ale lui Isus”.

Privind la prezentul Societății lui Isus, Papa Francisc a confirmat ceea ce spunea odinioară predecesorul său, papa Paul al VI-lea, cu ocazia celei de a 32-a adunări generale a Ordinului Iezuiților: ”oriunde în Biserică există o confruntare între exigențele arzătoare ale omului și mesajul peren al Evangheliei, acolo au fost și sunt prezenți iezuiții”.

(rv – G. Ceraso – A. Dancă)