28 septembrie, "Binecuvântare pentru o viață lungă", cu Papa Francisc și Benedict
al XVI-lea
(RV – 26 septembrie 2014) Duminică,
28 septembrie, Papa Francisc se va întâlni în Piața Sfântul Petru cu
bătrânii și bunicii din întreaga lume. La invitația Pontifului,
și Benedict al XVI-lea va fi prezent la întâlnirea de dialog cu bătrânii, între
orele 9.30 și 10.30, dar nu va participa la celebrarea Sfintei Liturghii.
Evenimentul,
organizat de Consiliul Pontifical pentru Familie, se intitulează "Binecuvântare pentru
o viață lungă". Întâlnirea va începe la ora 9.00, dar piața Sfântul Petru se va deschide
pentru credincioși începând cu ora 7.30. Sfânta Liturghie prezidată de Papa Francisc
va începe la ora 10.30. Împreună cu Sfântul Părinte vor concelebra mai mulți preoți
în vârstă.
Despre spiritul care însuflețește inițiativa, monseniorul Vincenzo
Paglia, președintele departamentului vatican pentru familie, care a promovat inițiativa,
a spus că această sărbătoare a bunicilor pornește de la premisa că bătrânețea nu este
un naufragiu, ci o vocație. Mulțumită lui Dumnezeu, speranțele de viață au crescut,
în contexte sociale favorabile, dar pe de altă parte nu există o reflecție adecvată
asupra vârstei a treia. Nu există nici la nivel politic, nici economic și nici cultural.
Prin această inițiativă s-ar putea atrage atenția asupra acestei perioade a existenței
umane.
Mons. Paglia consideră că este tot mai necesară o reflecția asupra
unei noi perspective de viață pentru persoanele de vârsta a treia, cu o mai mare implicare
a lor în lume și în Biserică. Totodată și Biserica trebuie să se angajeze mai mult
față de persoanele în vârstă și în răspândirea mentalității potrivit căreia bătrânețea
trebuie concepută nu ca pe o epuizare a vieții și o tragedie finală, ci ca pe o mărturie
de speranță în viața de apoi.
Sunt numeroase asociațiile catolice care susțin
inițiativa "Binecuvântare pentru o viață lungă", din 28 septembrie, dată ce coincide
cu Ziua de rugăciune pentru Sinodul dedicat familiei, locul fundamental și primar
unde un bătrân poate trăi în acea rețea de sprijin în măsură să-i asigure seninătatea.
Inițiativa unei Zile dedicate bătrânilor și bunicilor se inspiră din intervențiile
Papei Francisc pe această temă, Pontiful atrăgând în mai multe rânduri atenția asupra
a ceea ce a numit "o cultură a debarasării", tipică pentru "un popor care nu se îngrijește
de proprii bătrâni".