Fundația "Ajutor Bisericii care Suferă" printre nominalizații la Premiul Sakharov
(RV – 24 septembrie 2014) Fundația de drept
pontifical "Ajutor Bisericii care Suferă" se află printre candidații la Premiul Sakharov
pentru libertate de gândire, recunoaștere instituită de Parlamentul European în 1988,
acordată în fiecare an unor personalități și organizații care se dedică apărării drepturilor
omului și libertății individuale, inclusiv a libertății religioase.
Printre
fundațiile nominalizate se numără de asemenea "Chredo" (Coordonare Creștini din Orient
în Pericol); "Open Doors Internazionale" și Oeuvre d’Orient". Propusă de deputatul
Partidului Popular European, Philippe Juvin, nominalizarea este motivată de donarea
– de către "Ajutor Bisericii care Suferă" – a sumei de 200 de mii de euro creștinilor
fugiți din Mosul și din Câmpia Ninive, în Irak, și "pentru sprijinul oferit Bisericii
din Siria, care acordă asistență atât creștinilor cât și musulmanilor".
Solicitat
să exprime un gând legat de această nominalizare, președintele executiv al fundației
"Ajutor Bisericii care Suferă", Johannes Heereman, a spus că interpretează acest gest
ca o recunoaștere, din partea comunității internaționale, atât a grelelor suferințe
ale creștinilor persecutați în întreaga lume cât și a angajării fundației pe care
o conduce în răspândirea și promovarea libertății religioase și de gândire.
Pe
3 octombrie vor fi anunțate cele trei candidaturi finaliste iar pe 16 octombrie, se
va anunța câștigătorul, premiul urmând să fie înmânat la Strasbourg, pe 26 noiembrie.