Papa Francisc în Albania. Lacrimile Sfântului Părinte la întâlnirea cu supraviețuitorii
persecuției comuniste
RV 22 sep 2014.”Nu vă descurajați, Dumnezeu ne mângâie în
orice necaz al nostru, ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice
necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu”:
este îndemnul Papei Francisc, luat din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul
către Corinteni, adresat duminică după amiază Bisericii din Albania la rugăciunea
Vesperelor prezidată în catedrala ”Sfântul Paul” din Tirana. Întâlnirea Papei cu preoții,
persoanele consacrate și laicii din mișcările bisericești a reprezentat al doilea
moment din agenda de duminică după amiază a călătoriei sale apostolice în ”Țara Vulturilor”.
Pontiful, vizibil mișcat de mărturiile impresionante prezentate de un preot
și o călugăriță care au suferit rigorile persecuției comuniste, a lăsat de o parte
discursul pregătit dinainte și s-a adresat liber celor prezenți vorbindu-le despre
legătura tainică dintre martiriul creștin și mângâierea lui Dumnezeu.
Un preot
diecezan, pr. Ernest, a povestit câteva momente din cei 18 ani de închisoare la care
a fost condamnat de regimul comunist, 10 ani de muncă silnică și chinurile îndurate.
Sora Maria, călugăriță din congregația stigmatinelor, a spus la rândul ei: ”Nu știu
cum am reușit să suportăm atâtea chinuri, dar Dumnezeu ne-a dat putere, răbdare și
speranță.
Pe când încă mai răsunau mărturiile celor doi, pe obrazul Papei
Francisc se scurgeau deja lacrimi de emoție. S-a ridicat în picioare, i-a îmbrățișat
cu afecțiune și a vorbit liber despre lectura biblică proclamată la rugăciunea Vesperelor.
”Nu știam” – a recunoscut încă de la început – ”că poporul vostru a îndurat atâta
suferință, nu știam că sunteți un popor de martiri!”. • ”Am putea să-i întrebăm:
«Cum ați supraviețuit la atâtea necazuri?» Ne vor răspunde ceea ce am auzit în lectura
de astăzi luată din a doua Scrisoare către Corinteni (1,3-7): «Dumnezeu este Tatăl
îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri. El a fost cel care ne-a dat mângâiere».
Ne-au spus-o cu această simplitate. Au suferit prea mult. Au suferit fizic și psihic,
ba chiar cu angoasa nesiguranței, dacă ar fi fost împușcați sau nu. Ei au trăit în
aceste condiții, cu această angoasă. Dar Domnul le-a dat mângâiere!”.
Papa
Francisc a amintit când primii creștini, toți împreună, se rugau pentru apostolul
Petru care a fost întemnițat: ”Toată Biserica se ruga pentru el”. Și Domnul l-a întărit
pe Petru, după cum i-a întărit pe martirii din Albania, pe cei din orice loc și din
orice timp. • ”Domnul i-a mângâiat pentru că în Biserică, poporul lui Dumnezeu
– bătrânele sfinte și bune, atâtea călugărițe de viață claustrală, etc. – era lume
care se rugau pentru ei. Acesta este misterul Bisericii: când Biserica îi cere Domnului
să mângâie pe poporul său, Domnul îi dă mângâiere în mod discret, chiar pe ascuns.
Mângâie în intimitatea inimii și mângâie cu putere”.
Mărturiile celor care
au suferit în trecut continuă să spună ceva și în prezent: • ”Spun că pentru noi,
care am fost chemați de Domnul să-l urmăm mai îndeaproape, singura mângâiere vine
de la El. Vai de noi dacă vom căuta o altă mângâiere! Vai de preoții, de călugării,
de călugărițele, de novicele, de cei consacrați, dacă vor căuta mângâiere departe
de Domnul! O știți bine: dacă voi căutați mângâiere în altă parte, nu veți fi fericiți.
Mai mult, nu vei putea să mângâi pe nimeni la rândul tău pentru că inima ta nu a fost
deschisă la mângâierea Domnului!”.
De aceea, a fost îndemnul final al Papei,
”nu vă descurajați! Dumnezeu ne mângâie în orice necaz al nostru, ca să putem și noi
să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine
suntem mângâiați de Dumnezeu”.