Papa Francisc în Albania. Lacrimile Sfântului Părinte la întâlnirea cu supraviețuitorii persecuției comuniste

RV 22 sep 2014. ”Nu vă descurajați, Dumnezeu ne mângâie în orice necaz al nostru, ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu”: este îndemnul Papei Francisc, luat din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni, adresat duminică după amiază Bisericii din Albania la rugăciunea Vesperelor prezidată în catedrala ”Sfântul Paul” din Tirana. Întâlnirea Papei cu preoții, persoanele consacrate și laicii din mișcările bisericești a reprezentat al doilea moment din agenda de duminică după amiază a călătoriei sale apostolice în ”Țara Vulturilor”.

Pontiful, vizibil mișcat de mărturiile impresionante prezentate de un preot și o călugăriță care au suferit rigorile persecuției comuniste, a lăsat de o parte discursul pregătit dinainte și s-a adresat liber celor prezenți vorbindu-le despre legătura tainică dintre martiriul creștin și mângâierea lui Dumnezeu.

Un preot diecezan, pr. Ernest, a povestit câteva momente din cei 18 ani de închisoare la care a fost condamnat de regimul comunist, 10 ani de muncă silnică și chinurile îndurate. Sora Maria, călugăriță din congregația stigmatinelor, a spus la rândul ei: ”Nu știu cum am reușit să suportăm atâtea chinuri, dar Dumnezeu ne-a dat putere, răbdare și speranță.

Pe când încă mai răsunau mărturiile celor doi, pe obrazul Papei Francisc se scurgeau deja lacrimi de emoție. S-a ridicat în picioare, i-a îmbrățișat cu afecțiune și a vorbit liber despre lectura biblică proclamată la rugăciunea Vesperelor. ”Nu știam” – a recunoscut încă de la început – ”că poporul vostru a îndurat atâta suferință, nu știam că sunteți un popor de martiri!”.
• ”Am putea să-i întrebăm: «Cum ați supraviețuit la atâtea necazuri?» Ne vor răspunde ceea ce am auzit în lectura de astăzi luată din a doua Scrisoare către Corinteni (1,3-7): «Dumnezeu este Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri. El a fost cel care ne-a dat mângâiere». Ne-au spus-o cu această simplitate. Au suferit prea mult. Au suferit fizic și psihic, ba chiar cu angoasa nesiguranței, dacă ar fi fost împușcați sau nu. Ei au trăit în aceste condiții, cu această angoasă. Dar Domnul le-a dat mângâiere!”.

Papa Francisc a amintit când primii creștini, toți împreună, se rugau pentru apostolul Petru care a fost întemnițat: ”Toată Biserica se ruga pentru el”. Și Domnul l-a întărit pe Petru, după cum i-a întărit pe martirii din Albania, pe cei din orice loc și din orice timp.
• ”Domnul i-a mângâiat pentru că în Biserică, poporul lui Dumnezeu – bătrânele sfinte și bune, atâtea călugărițe de viață claustrală, etc. – era lume care se rugau pentru ei. Acesta este misterul Bisericii: când Biserica îi cere Domnului să mângâie pe poporul său, Domnul îi dă mângâiere în mod discret, chiar pe ascuns. Mângâie în intimitatea inimii și mângâie cu putere”.

Mărturiile celor care au suferit în trecut continuă să spună ceva și în prezent:
• ”Spun că pentru noi, care am fost chemați de Domnul să-l urmăm mai îndeaproape, singura mângâiere vine de la El. Vai de noi dacă vom căuta o altă mângâiere! Vai de preoții, de călugării, de călugărițele, de novicele, de cei consacrați, dacă vor căuta mângâiere departe de Domnul! O știți bine: dacă voi căutați mângâiere în altă parte, nu veți fi fericiți. Mai mult, nu vei putea să mângâi pe nimeni la rândul tău pentru că inima ta nu a fost deschisă la mângâierea Domnului!”.

De aceea, a fost îndemnul final al Papei, ”nu vă descurajați! Dumnezeu ne mângâie în orice necaz al nostru, ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu”.

(rv – S. Centofanti – A. Dancă)