2014-09-20 12:07:29

Numiri pontificale: observator permanent la Strasbourg, arhiepiscopia de Chicago (SUA) și abația de la Montevergine (Italia)


RV 20 sep 2014. Suveranul Pontif l-a primit sâmbătă în audiență pe președintele Republicii Letonia, Andris Bērziņš, care s-a întâlnit succesiv cu secretarul de Stat, cardinalul Pietro Parolin, însoțit de mons. Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele.

"În cursul colocviilor, desfășurate într-un climat de cordialitate, au fost evocate bunele relații existente între Letonia și Sfântul Scaun, dar și contribuția la binele societății adusă de Biserica Catolică, în special în domeniul educației și în cel social", se informează într-un comunicat emis de Sala de Presă a Sfântului Scaun.

Convorbirile s-au axat de asemenea pe aspecte din viața țării, dar și pe tematici internaționale de interes reciproc, în special în contextul președinției Consiliului Uniunii Europene pe care Letonia o va asuma începând cu data de 1 ianuarie 2015. O deosebită atenție a fost acordată situației din Ucraina, exprimându-se speranța că va fi privilegiată căutarea unei soluții politice fondată pe drept, prin intermediul dialogului.


Tot sâmbătă, Sfântul Părinte l-a numit ca trimis special și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei la Strasbourg pe mons. Paolo Rudelli, în prezent, consilier de nunțiatură. Italian, născut în 1970 și sfințit preot în 1995, mons. Rudelli a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în 2001 și a lucrat mai întâi la nunțiaturile din Ecuador și Polonia, iar ulterior, la Secția pentru Afacerile Generale din cadrul Secretariatului de Stat al Sf. Scaun. În afară de limba maternă, cunoaște spaniola, engleza, franceza, germana și polona.

În Statele Unite ale Americii Papa a acceptat renunțarea la conducerea pastorală a arhidiecezei mitropolitane de Chicago, prezentată de cardinalul Francis E. George, O.M.I., potrivit can. 401 §1 din Codul de Drept Canonic, și l-a numit arhiepiscop mitropolit de Chicago pe mons. Blase Joseph Cupich, până acum episcop de Spokane, în Statele Unite ale Americii. Născut în 1949 și sfințit preot în 1975, a studiat teologia la Roma și a terminat doctoratul în teologie sacramentală la Universitatea Catolică a Americii. Numit episcop de Rapid City, în Dakota de Sud, în 1998, a fost transferat în 2010 ca episcop al diecezei de Spokane, în statul Washington. În cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din Statele Unite ale Americii este membru în mai multe comisii, printre care, Subcomisia pentru relațiile cu Biserica din Centrul și Estul Europei și Subcomisia pentru traducerea Sfintei Scripturi.

În Italia, Sfântul Părinte l-a numit abate al Abației Teritoriale de la Montevergine pe părintele Riccardo Luca Guariglia, O.S.B., călugăr din aceeași abație, până acum prior claustral și maestru de novici. Născut în 1967, a intrat în mănăstire în 1992. A fost sfințit preot în anul 2000 de episcopul Francesco Pio Tamburrino, fost abate de Montevergine. Are licența în Sacra Liturgie la Institutul Liturgic Pontifical ”Sfântul Anselm” din Roma. Din 2006 este profesor de liturgie fundamentală la Institutul Teologic din Benevento. În cadrul Congregației Benedictine de Subiaco și Montecassino, este consilier al vizitatorului pentru Provincia Italiană. Abația de la Montevergine, nu departe de orașul italian Avellino, datează oficial din 1126, când a avut loc consacrarea primei biserici a unei comunități de călugări benedictini. Abația și sanctuarul dedicat aici Maicii Domnului sunt strâns legate de viața ascetică și minunile Sfântului Wilhelm (1085-1142).

În fine, Sfântul Părinte i-a trimis o scrisoare pontificală cardinalului Angelo Scola, arhiepiscop de Milano, în contextul misiunii sale ca trimis special al Papei la Köln, în Germania, cu ocazia împlinirii a 850 de ani de la strămutarea relicvelor Sfinților Regi Magi de la Milano în metropola germană. Manifestările vor avea loc la 28 septembrie anul curent. Alături de cardinalul Angelo Scola, mai fac parte din delegația pontificală mons. Klaus Krämer, președintele asociației ”Missio” și al Operei Misionare a Sfintei Copilării, care se ocupă anual de colecta specială pentru misiuni, și pr. Hubertus Böttcher, decanul de Arnsberg, orașul în care, pe timpul invaziei lui Napoleon, în secolul al XVIII-lea, au fost ascunse relicvele Crailor din Răsărit, sfinții Gaspar, Melchior și Balthasar.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.