2014-09-19 13:38:41

Agenda pontificală: președintele Armeniei în vizită la Papa Francisc


(RV - 19 septembrie 2014) Informații din activitatea pontificală la zi. Vineri, 19 septembrie, în cursul dimineții, Papa Francisc l-a primit în audiență pe președintele Republicii Armenia, Serzh Sargsyan, însoțit de o delegație prezidențială.


Într-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, privind vizita președintelui Armeniei, se informează că succesiv președintele Sargsyan s-a întâlnit cu cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin, și cu secretarul pentru Raporturile cu Statele, mons. Dominique Mamberti.


În cadrul colocviilor cordiale a fost exprimată satisfacția privind dezvoltarea și întărirea raporturilor bilaterale, evidențiind în special rolul creștinismului în istoria și în viața societății armenești. "În ceea ce privește situația politică din regiune se speră în depășirea situațiilor complexe nerezolvate, prin dialogul dintre toate părțile interesate ", se specifică în comunicatul Sălii de Presă a Sfântului Scaun.


De asemenea, a fost abordată tema conflictelor din Orientul Mijlociu, exprimându-se încrederea în efortul comun al națiunilor și al comunităților religioase interesate, "pentru a se ajunge la o conviețuire pacifică între popoarele din întreaga regiune. O deosebită atenție a fost dedicată situației comunităților creștine și a altor minorități religioase din zonă, și crizei umanitare privind refugiații proveniți din regiunile lovite de conflict.


Tot în cursul dimineții de vineri, Pontiful a acordat audiență mons. Luis Francisco Ladaria Ferrer, arhiepiscop titular de Tibica și secretar al Congregației pentru Doctrina Credinței. Succesiv, l-a primit în audiență pe mons. James Patrick Green, arhiepiscop titular de Altino, nunțiu apostolic în Perù.

De asemenea, în jurul orei prânzului, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu profesorul Andrea Riccardi, fondatorul Comunității "Sfântul Egidiu" și, succesiv, cu medicul Ignazio Marino, primarul Romei, însoțit de un grup de medici chirurgi participanți la Congresul asupra traficului de organe pentru transplant.


Pentru ora 16.30, Agenda pontificală prevede întâlnirea Pontifului, în aula Paul al VI-lea, cu participanții la întâlnirea internațională promovată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.