Vizita Papei la Mausoleul Eroilor de la Redipuglia: catolicii și Primul Război Mondial
RV 11 sep 2014.Sâmbătă, 13 septembrie, Papa Francisc
efectuează o vizită pastorală la Cimitirul Militar din Redipuglia, în apropiere de
orașul italian Gorizia, la o sută de ani de la începutul Primului Război Mondial,
unde se va ruga pentru cei care și-au pierdut viața în timpul războaielor. Pontiful
va pleca la ora 7.30 cu avionul de pe aeroportul Roma Ciampino. La Redipuglia
se va ruga la cimitirul austro-ungaric și va celebra Sfânta Liturghie la ora 10.00.
Succesiv, va înmâna episcopilor din regiune o candelă care va fi aprinsă în respectivele
dieceze în cadrul slujbelor de comemorare a celor căzuți în Primul Război Mondial.
În aceeași după amiază, Papa va reveni în Vatican.
A păstra memoria evenimentelor
din trecut poate ajuta la înțelegerea dinamicii care duce la război, în ciuda eforturilor
depuse la construcția păcii. Războiul nu rezolvă problemele de conviețuire între popoare,
dar cu toate acestea, conflictele nu sunt urmate întotdeauna de o angajare reînnoită
pe calea dialogului.
La izbucnirea Primului Război Mondial, de exemplu, Bisericile
creștine și credincioșii catolici din diferite țări europene s-au aflat ca inamici
pe fronturi opuse, în pofida încercărilor repetate de a-l evita depuse de doi Suverani
Pontifi, Sfântul Pius al X-lea și Benedict al XV-lea. De ce, și întrebarea este firească,
de ce eforturile acestor Papi de a evita războiul nu au fost ascultate în rândul popoarelor
majoritar catolice? Radio Vatican a pus întrebarea unui profesor de istorie, Marco
Mondini, din cadrul universității din Padova: • ”După cum se cunoaște, în Italia,
gruparea socialistă și cea catolică, alături de liberali, reprezentau majoritatea
opiniei publice pentru ceea ce în epoca respectivă se numea ”spiritul colectiv”. Era
o majoritate esențial neutrală, sau, în ce privește o mare parte din populația rurală,
care nu era interesată de discursul despre război și de motivațiile politice ale acestuia.
Această majoritate a fost dominată de o minoritate foarte zgomotoasă, mult mai eficientă
și mult mai violentă. E destul de interesant de observat că, după intrarea Italiei
în război, atât socialiștii cât și catolicii au renunțat să mai lupte, în retorica
publică, împotriva ideii că războiul ar fi obligatoriu pentru prosperitatea comunității
naționale. Socialiștii au adoptat celebra formulă: ”nu adeziune, nu sabotare”, în
timp ce catolicii, în cea mai mare parte, în ciuda opoziției exprimată de Pontif
care respingea orice justificare a războiului, s-au repliat și s-au aliniat în fața
a ceea ce se considera o datorie patriotică. (…) După 23 și 24 mai 1915 în Italia
au încetat toate gesturile de protest față de război astfel încât întreaga țară, după
ce s-a declarat intrarea în război, s-a împăcat cu ideea că războiul a devenit necesar
pentru toți”.
Ce legătură există între credință și patriotism în acest context?
• ”În anii care au precedat Primul Război Mondial s-a împletit o relație foarte
profundă. Nu trebuie să uităm de distanța evidentă care separa Statul de Biserică
până la anii foarte apropiați de izbucnirea conflictului. Dar această distanță a început
să se micșoreze din ce în ce mai mult în virtutea mișcării mai ample de reintegrare
a catolicilor italieni în albia statului liberal”.
În relația plină de frământări
dintre război și credință se observă și rolul capelanilor militari. Încheie prof.
Marco Mondini: • ”Aceasta reprezintă una din trăsăturile cu adevărat exemplare,
unul din cazurile cele mai celebre în care se observă alinierea patriotică a oamenilor
Bisericii. Capelanii militari au desfășurat un rol fundamental. Nu doar un rol instituțional
– acela de a-i încuraja pe soldați și de a le oferi asistență religioasă – dar și
în comunicarea cu familiile soldaților. Capelanul militar era omul spre care soldatul,
de cele mai multe ori semi-analfabet, se îndrepta pentru a scrie celor dragi, care
erau departe. Capelanul reprezenta așadar o figură de importanță fundamentală pentru
legătura dintre linia frontului și frontul intern. Este una din numeroasele figuri
care vin din interiorul Bisericii și care a desfășurat un rol suplinitor în comparație
cu rolul ierarhiilor statale și militare”.