2014-09-03 12:50:55

Hong-Kong. Prima consacrare episcopală după ce regiunea a trecut sub stăpânirea Chinei


RV 3 septembrie 2014. Audio: RealAudioMP3 Sâmbătă, 30 august, în Catedrala „Neprihănita Zămislire” din Hong-Kong au fost consacraţi trei noi episcopi auxiliari ai diecezei, numiţi de Papa Francisc la 11 iulie. Este vorba de monseniorul Michael Yeung Ming-cheung (68 ani), Vicar General al diecezei de Hong-Kong şi membru al Consiliului Pontifical „Cor Unum”, monseniorul Stephen Lee Bun-sang (58 ani), Vicar al prelaturii „Opus Dei” pentru Asia Orientală şi monseniorul Joseph Ha Chi-shing (55 ani), Superior general al franciscanilor din Hong-Kong. Din 1997, anul în care fosta colonie britanică a revenit sub stăpânirea Chinei, ei sunt primii episcopi consacraţi în Hong-Kong.

Au fost prezenţi la ceremonie peste 2000 de credincioşi, aproximativ 200 de preoţi şi zece episcopi din diferite ţări şi regiuni. În predica lui, actualul episcop al localităţii, cardinalul John Tong Hon, a subliniat bucuria pe care i-a produs-o intrarea celor trei noi episcopi în viaţa diecezei, într-un moment în care societatea traversează o criză de valori şi o perioadă de confuzie. Vor ajuta împreună la înfruntarea provocărilor pe care Biserica din Hong-Kong le întâmpină. Cardinalul Tong a amintit apoi că episcopatul înainte de a fi o onoare este o slujire, o slujire pentru cei săraci şi în nevoie.

Consacrarea celor trei episcopi este un eveniment deosebit, în special pentru o dieceză cu aproximativ jumătate de milion de credincioşi botezaţi dintr-un total de 7 milioane de locuitori. Dieceza de Hong-Kong are la momentul actual doi cardinali: episcopul titular John Tong şi cel emerit Joseph Zen. Amândoi au participat la ceremonia de consacrare episcopală.
(RV - A.C.)







All the contents on this site are copyrighted ©.