2014-09-01 09:51:37

Papa Francisc a trimis o scrisoare populației din Beslan, la 10 ani de la masacrul a 186 de copii


RV 01 sep 2014. Papa Francisc a trimis o scrisoare populației din Beslan cu ocazia împlinirii a zece ani de la masacrul comis în acest oraș din republica autonomă Oseția de Nord. Între 1 și 3 septembrie 2004 un grup de separatiști ceceni a luat ostatici aproximativ 1200 de persoane care se aflau într-o școală din Beslan. 331 de persoane au fost ucise, dintre care 186 de copii, și peste 700 au fost rănite în schimbul de focuri cu forțele speciale ruse.

Scrisoarea Papei va fi dusă populației din Beslan de preotul italian Paolo De Carli. Când era superiorul Conventului carmelit din localitatea Lastre a Trento, preotul italian a găzduit un grup de 63 de cetățeni din Beslan pentru o perioadă de refacere după șocul masacrului. Papa Francisc a vorbit la telefon în acest scop cu pr. De Carli încredințându-i o scrisoare pe care preotul o va duce în zilele următoare în orășelul din Oseția de Nord cu ocazia comemorării victimelor.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.