Consideraţii omiletice la Duminica a XXI-a de peste an (A): „Tu eşti Cristos”… „Tu eşti Petru… „

(RV - 24 august 2014) E Ziua Domnului. Începem sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu o serie de invocaţii din psalmul 85/86,1-3: „Pleacă-ţi, Doamne, urechea şi ascultă-mă; Dumnezeul meu mântuieşte pe slujitorul tău care se încrede în tine. Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua”. Tradiţia creştină a interpretat rugăciunea psalmistului ca o anticipare a strigătelor puternice înălţate de Isus către Dumnezeu Tatăl în timpul pătimirii. „Slujitorul Domnului” (ebed Adonai), sărac şi credincios, este Isus Cristos despre care autorul scrisorii către Evrei afirmă: „În zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (5,7).

Învierea lui Isus Cristos din morţi este marea dovadă că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile. Astăzi, în sărbătoarea săptămânală a Paştelui ne unim în rugăciune ca Popor al lui Dumnezeu şi spunem: „Doamne, tu uneşti într-o singură voinţă pe toţi cei care se încred în tine; dă-ne, te rugăm, harul să ne placă ceea ce tu ne porunceşti şi să dorim ceea ce tu ne-ai promis, pentru ca, trăind în mijlocul acestei lumi schimbătoare, inimile noastre să fie aţintite acolo, unde sunt bucuriile adevărate”.

1. Cristos, cheia casei lui David. Lecturile duminicii se deschid cu imaginea unei chei în lectura din cartea profetului Isaia şi se încheie cu imaginea cheilor Împărăţiei cerurilor pe care Isus le promite lui Petru, cum scrie sfântul Matei în Evanghelia zilei.

Astfel, în prima lectură profetul Isaia 22,19-23 vorbeşte despre un schimb de putere la conducerea politică a regatului lui Iuda. Dumnezeu va pune cheia casei lui David pe umărul lui Eliachim. Este vorba de funcţia de prim ministru simbolizată de cheile palatului regal din Ierusalim. Lectura din Vechiul Testament face parte dintr-o serie de profeţii împotriva unor funcţionari publici pe care Dumnezeu îi mustră pentru purtarea lor nedemnă. Profetul Isaia spune că un oarecare Şebna este înlăturat din funcţie şi înlocuit cu Eliachim care era un om drept: „Aşa vorbeşte Domnul către Şebna, administratorul palatului: „Te voi îndepărta din funcţia ta şi el te va înlătura de la postul tău. În ziua aceea îl voi chema pe slujitorul meu, Eliachim, fiul lui Hilchia, îl voi îmbrăca cu tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâna lui. El va fi ca un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda. Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide, nimeni nu va putea să închidă, iar când va închide, nimeni nu va putea să deschidă. Îl voi fixa ca pe un ţăruş în loc sigur şi va fi un tron de glorie pentru casa tatălui său”.

În Eliachim este prefigurat Mesia. Cristos va primi în mod definitiv cheia lui Israel. Fragmentul din cartea lui Isaia deschide o perspectivă importantă: aşa cum pentru a intra în casa regelui e nevoie de o cheie, la fel pentru a intra în Împărăţia cerurilor este nevoie de Cristos care deschide calea de acces la misterele divine.

În lectura a doua luată din scrisoarea către Romani 11,33-36, apostolul Paul îl preamăreşte pe Dumnezeu deoarece prin Isus Cristos ne-a deschis calea de acces la înţelepciunea dumnezeiască: „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale! Într-adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul lui? Sau cine i-a dat lui mai întâi, ca să i se dea înapoi?” Căci toate vin de la el, prin el şi pentru el. Lui să-i fie glorie în veci! Amin”.

În fine, în Evanghelia zilei Matei 16,13-20 se arată că cheile Împărăţiei lui Dumnezeu sunt promise apostolului Petru: „În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” Isus, luând cuvântul, i-a spus: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”. Atunci le-a poruncit discipolilor să nu spună nimănui că el este Cristos”.

2. În Biserică, cheile Împărăţiei. Evanghelia acestei duminici îndreaptă atenţia asupra figurii lui Simon-Petru, „piatra” pe care Isus întemeiază Biserica sa. Lui îi promite puterea cheilor în Biserică. Este prima dată în Evanghelii când Isus vorbeşte despre întemeierea Bisericii. Domnul pregăteşte temelia acelei comunităţi care va duce în lume vestea bună a mântuirii. Din grupul de bază al ucenicilor aleşi de Isus se distinge Simon, fiul lui Iona. Era un pescar cu mâinile bătătorite de vâsle şi mreje, călit de vânturi şi valuri, impetuos şi cu reacţii imediate. Spre el Părintele ceresc îndreaptă atenţia lui Isus.

3. Sondaj de opinie. Episodul se petrece în părţile Cesareii lui Filip la izvoarele Iordanului, unde Isus face un fel de sondaj de opinie în rândul ucenicilor întrebându-i: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?”. Mărturisirea lui Petru „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” nu vine de la forţele sale omeneşti „carne şi sânge” ci pentru că i-a fost revelat aceasta de către „Tatăl care este în ceruri”. Apoi Isus i-a zis lui Simon, fiul lui Iona: ”Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

4. Două revelaţii. În pericopa evanghelică avem două proclamaţii ce rămân indiscutabile: „Isus este Cristos” şi „Petru este piatra şi deţinătorul cheilor Bisericii”. Ambele proclamaţii depind de două revelaţii divine care se împletesc şi se susţin. Prima, inspirată de Dumnezeu Tatăl şi făcută de către Petru lui Isus; a doua proclamaţie este făcută de către Isus lui Petru.

Dacă se atenuează una din aceste două revelaţii, forţa textului cade şi înţelesul se întoarce în poziţia de mai înainte în care Petru şi apoi toţi apostolii sunt numiţi de Isus „oameni de puţină credinţă” (Matei 14,31; 16,8). Totodată este denunţată răutatea celor care, deşi au asistat la înmulţirea pâinilor şi a peştilor, îi cer lui Isus să le arate un alt „semn din ceruri” (Matei 16,1).

Isus este semnul pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor şi despre care Petru spune că este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Textul originar subliniază marele adevăr: dacă Dumnezeu este „Cel Viu” în veci, aşa este şi Fiul şi de aceea el este „Fiul omului”, adică judecătorul din urmă al oamenilor şi al istoriei.

5. Tu eşti Cristos. Prima din cele două proclamaţii se referă la persoana lui Isus care este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Potrivit Evangheliilor aceasta este prima recunoaştere clară a identităţii adevărate a lui Isus din Nazaret. Toată Evanghelia dezvăluie aceasta în mod treptat până la învierea lui Isus din morţi.

Acesta este primul act public de credinţă în Cristos din toată istoria. De acum se va lărgi precum urma despicată de o navă care înaintează pe mare până ce se pierde la orizont. Aşa este credinţa în Isus Cristos. Este ca despicătura de valuri produsă de nava Bisericii şi care se lărgeşte şi ajunge până la marginile pământului.

Este uşor să înregistrezi opiniile altora despre Isus. Nenumărate sunt cărţile care fac asta şi spun ce au gândit despre Isus filozofi, teologi, literaţi şi chiar atei de-a lungul istoriei. Toate acestea permit omului să rămână neutru fără să se pronunţe în privinţa lui Isus. Greutatea vine când trebuie să răspundem personal „noi” şi „eu”: „Dar voi cine spuneţi că sunt?”.

Cât timp este vorba despre ce spun alţii, mulţi sunt gata să răspundă dar când trebuie să răspundă personal ce cred despre Isus, lucrurile se schimbă. Dar „credincioşi”, mai mult „fericiţi” sunt doar cei care au darul să primească harul curajului şi să mărturisească despre Isus: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Deci nu numai un „profet”, un „mare profet”, şi nici doar „fiul omului”, dar „Fiul lui Dumnezeu”.

Există edificii sau structuri metalice astfel construite încât dacă se atinge un anumit punct de rezistenţă sau se înlătură un anumit element, totul se prăbuşeşte. Aşa se întâmplă cu edificiul credinţei creştine. Punctul nevralgic este dumnezeirea lui Isus Cristos. Prin ea creştinismul se deosebeşte de orice altă religie din lume. Acestei credinţe şi nu altora este promisă biruinţa: „Însă cine învinge lumea dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5,5).

6. Simon, fiul lui Iona. Să ne fixăm atenţia asupra celei de-a doua proclamaţii care este prezentată ca o promisiune făcută de Isus lui Simon, fiul lui Iona: „Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

Isus se adresează lui Simon, precizând că este „fiul lui Iona”. Această precizare nu este lipsită de importanţă şi nu redimensionează deloc rolul lui Petru? La fel, mustrându-l cu numele sever de „stana” (Matei 16,23), Isus nu intenţionează să-i retragă promisiunea pe care i-a făcut-o. Calităţile omeneşti ale lui Petru şi ale succesorilor săi nu întăresc şi nu le infirmă demnitatea şi misiunea conferite lor de Isus.

Din contra, numele „Simon, fiul lui Iona” (Matei 16,17) cu care Isus i se adresează promiţându-i primatul în Biserică stă în favoarea lui Petru. Acest nume se referă direct la „semnul lui Iona” pe care Isus, ceva mai înainte, îl dăduse celor care cereau să le arate un semn mesianic mai convingător decât cel al înmulţirii pâinilor (Matei 16,1).

Semnul lui Iona, aşa cum a explicat însuşi Isus, este semnul morţii şi învierii (Matei 12,40). Dacă Petru, deja înainte de învierea lui Isus, a mărturisit: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”, înseamnă că, din voinţa Tatălui care l-a inspirat şi i-a descoperit aceasta, este deja „fiu al lui Iona”, adică martor al învierii lui Isus. Alţii înainte de el îl vor vedea pe Isus înviat din morţi, dar îi va reveni lui Petru misiunea de a-l mărturisi cel dintâi înaintea lumii începând din ziua Rusaliilor (Fapte 2,14-40).

7. Petru la temelia Bisericii. Cuvintele lui Isus la adresa lui Petru se sprijină pe trei simboluri cu rezonanţe biblice: piatră, chei şi binomul verbelor „a lega şi dezlega”.

Notăm mai întâi că Isus îi schimbă numele lui Simon, aşa cum se face în Biblie când cineva primeşte o nouă misiune importantă. Vorbind în aramaică, limba sa, Isus îl numeşte Kefa, care înseamnă „piatră”. Imaginea pune în evidenţă stabilitatea unui edificiu pe verticală, şi nu atât pe orizontală. Numai Isus şi apostolul Petru primesc în Noul Testament acest apelativ. Sensul este clar. Petru va avea în istorie misiunea de a face vizibilă funcţia de temelie, de unitate şi stabilitate a lui Cristos faţă de Biserica sa. Ucenicii lui Isus, cei care vor crede în Cristos, nu vor fi dispersaţi sau izolaţi ci se vor regăsi împreună în jurul (pietrei) lui Petru care în numele lui Cristos adună Biserica lui Dumnezeu.

Desigur, adevărata stâncă, „piatra unghiulară” este şi rămâne Isus însuşi. De multe ori în Vechiul Testament Dumnezeu este cântat ca stâncă neclintită şi sigură, fortăreaţă de necucerit, pisc de munte de nedepăşit de forţele răului: „Te iubesc, Doamne, tăria mea, Doamne, stânca mea, fortăreaţa mea şi eliberatorul meu; Dumnezeul meu, stânca mea în care mi-am căutat refugiul, scutul meu, cornul mântuirii mele şi scăparea mea” (Psalmul 18/17, 2-3).

În Noul Testament numai Cristos şi Petru evocă denumirea de „piatră”: „Piatra pe care au aruncat-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară. Oricine cade pe piatra aceea se va zdrobi, iar peste oricine cade ea va fi zdrobit” (Luca 20,17-18). „Apropiaţi-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1 Petru 2,3-4)

Dar, odată înviat din morţi şi înălţat la cer, această „piatră unghiulară”, deşi prezentă şi activă, este invizibilă. Este nevoie de un semn care să reprezinte şi să facă vizibilă şi lucrătoare în istorie această „temelie de nezdruncinat” care este Cristos. Şi acest fundament va fi Petru şi, după el, cei care vor îndeplini rolul lui, papa, succesorul lui Petru, capul colegiului apostolilor.

Isus îi constituie pe Petru în misiunea care îi era proprie: îl face să devină semn vizibil de unitate şi de sprijin; îl face părtaş la funcţia de piatră de temelie, primară şi decisivă, „căci nimeni nu poate să pună o altă temelie în afară de cea existentă, care este Isus Cristos” (1 Corinteni 3,11).

Pentru a evita orice echivoc, precizăm că Petru este piatra de temelie şi purtătorul cheilor Bisericii în mod subordonat, adică dependent de Isus şi ca delegat al lui Isus. Capul absolut al Bisericii este Isus Cristos.

8. Petru şi cheile Împărăţiei. Numai pe umărul lui Cristos se află cheia lui David, adică toată puterea regelui mesianic: „când va deschide, nimeni nu va putea să închidă, iar când va închide, nimeni nu va putea să deschidă” (Isaia 22,22). Petru şi toţi ceilalţi păstori sunt delegaţi ai lui Isus care este „păstorul suprem” al tuturor oamenilor, cum afirmă Petru în prima sa scrisoare (1 Petru 5,4).

Ideea de participare la o funcţie şi o realitate ce sunt proprii lui Cristos reiese în mod clar şi din simbolul cheilor. Ştim că cheile unei case, ale unui oraş, ale unui tezaur, ale lecturii unui text sunt semnul puterii unei persoane pe plan administrativ, juridic, ştiinţific. În acest sens prima lectură luată din cartea profetului Isaia, aminteşte că primul ministru Eliachim este împuternicit solemn în funcţie prin „ritul cheilor”. Isus este cheia casei lui David. Petru însă devine mijlocul prin care Cristos comunică vizibil cuvântul său, darurile sale de mântuire, prezenţa sa în sânul istoriei.

9. Puterea cheilor. Această funcţie se îndeplineşte prin acţiunea simbolică a verbelor „a lega şi dezlega”. Terminologia este de origine juridică care în iudaism indica actul legal al interzicerii şi permisiunii. În alte cuvinte, Petru este constituit drept călăuză în domeniul moralei şi mai ales în iertarea păcatelor. Este vorba despre o misiune la care sunt părtaşi toţi apostolii cum aminteşte Cristos înviat în versiunea „rusaliilor” după evanghelistul Ioan: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20,22b-23).

10. În comuniune cu păstorii Bisericii. Prin credinţă Petru a primit darul cheilor Împărăţiei cerurilor şi odată cu ele puterea de a lega şi dezlega pe pământ. Şi noi, prin credinţă, la fel ca Petru, putem să-l recunoaştem pe Fiul Dumnezeului cel viu.

În comunitatea credincioşilor apostolul Petru este chemat şi constituit împreună cu succesorii săi să lucreze în numele Domnului. Este chemat „să lege şi să dezlege”, adică să exercite slujirea de judecată şi de iertare în comunitatea de credinţă.

Prezenţa noastră la adunarea euharistică este un act de credinţă în acel Dumnezeu care s-a revelat în Isus Cristos. Cu această credinţă ne abandonăm milostivirii sale nemărginite şi îi cerem harul iertării.

Piatra, cheile, a lega şi dezlega sunt trei mari semne bisericeşti. În semnul lui Petru, episcopul Romei continuă să deschidă casa lui Dumnezeu, continuă să ofere bucuria iertării şi să arate calea mântuirii. Slujirea sa se răsfrânge în Biserică, în trupul vizibil şi istoric al lui Cristos şi ne călăuzeşte spre acea piatră pe care se va înălţa Ierusalimul ceresc.

(RV – A.Lucaci, material omiletic de vineri 22 august 2014)


Aici, versiunea serviciului audio: