Condoleanţele Papei Francisc pentru moartea cardinalului Edmund Szoka
RV 22 august 2014. Papa Francisc şi-a exprimat condoleanţele
pentru moartea cardinalului american Edmund Casimir Szoka, care s-a stins joi, 21
august, la vârsta de 86 de ani într-un spital din Michigan. Prelatul a fost arhiepiscop
de Detroit (SUA), preşedinte al Guvernatoratului şi al Comisiei Pontificale pentru
Statul Cetăţii Vaticanului.
Într-o telegramă trimisă monseniorului Carlo Maria
Vigano, Nunţiu Apostolic în Statele Unite, Papa Francisc îşi aminteşte cu recunoştinţă
de „ministerul episcopal neobosit” al cardinalului la Gaylord şi Detroit ca
şi de anii de slujire ai cardinalului la Scaunul Apostolic şi la Statul Cetăţii Vaticanului.
Sfântul Părinte încredinţează „sufletul acestui slujitor generos al lui Cristos şi
al Bisericii iubirii milostive a lui Dumnezeu”.
Cardinalul Szoka s-a născut
la Grand Rapids, în Michigan, la 14 septembrie 1927, avându-i ca părinţi pe Casimir
şi pe Mary Szoka, emigranài polonezi. Hirotonit preot la 5 iunie 1954, şi-a început
activitatea de preot ca asistent parohial în parohia San Francesco din Michigan. În
perioada 1955-1962 a fost capelan al spitalului Santa Maria. În perioada 1957-1959
a urmat cursurile Facultăţii de Drept Canonic la Universitatea Urbaniana din Roma.
La
11 iunie 1971 a fost numit episcop de Gaylord, în Michigan, iar la 21 martie 1981
devine arhiepiscop de Detroit. Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit cardinal
la Concistoriul de la 28 iunie 1988. După moartea cardinalului Szoka, Colegiul Cardinalilor
este compus din 211 cardinali, dintre care 118 electori.