2014-07-22 11:44:07

Papa Francisc: programul vizitei pastorale la Caserta, din 26 iulie, în sărbătoarea „Sfânta Ana”


(RV – 22 iulie 2014) RealAudioMP3 A fost dat publicităţii programul vizitei pastorale în localitatea Caserta, din regiunea italiană Campania, pe care Sfântul Părinte o va efectua sâmbătă, 26 iulie, a.c., în sărbătoarea SfântaAna.


Plecarea, cu elicopterul, în jurul orei 15, de pe eliportul din Vatican. Aterizarea este prevăzută pentru ora 15.45, pe eliportul Şcolii de Subofiţeri a Forţelor Aeriene Militare, aflată în incita Palatului Regal din Caserta, în italiană „Reggia di Caserta”.


La ora 16, întâlnire cu preoţii diecezei, în incinta Cercului Ofiţerilor din cadrul Forţelor Armate Militare, ce-şi are sediul tot în măreţul edificiu al Palatului Regal.


La ora 18, Sfântă Liturghie în ampla Piaţă din faţa Palatului, cu omilia rostită de Papa Francisc.


La 19.30, ora Italiei, plecarea din Caserta, tot cu elicopterul, de pe eliportul Şcolii de Subofiţeri din localitate şi sosirea în Vatican în jurul orei 20.15.


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.