O Roma Nobilis, o felix Roma: vederi radiofonice din Cetatea Eternă: "Mamă bună, arată-mi-l, te rog, pe Fiul tău" (I)

(RV – 17 iulie 2014) Cât era de frumos când trimiteam vederi din locurile de vacanță, și cată bucurie se simțea când primeam câte o ilustrată de la rude și prieteni. Rubrica "Vederi radiofonice" își propune trimiterea acasă, în România, pe calea undelor, a câtorva ilustrate din Cetatea Eternă, așa cum stă bine pe timp de vacanță.


La doar câțiva pași de Colosseum, pe la jumătatea străzii San Giovanni in Laterano, care leagă amfiteatrul roman de catedrala Papei, se înfățișează pelerinului o bazilică purtătoare de 2000 de ani de istorie. Este bazilica San Clemente (Sfântul Clement).



Cine-i trece pragul conștient fiind că acel spațiu sacru aparține a trei perioade distincte între ele: secolul al II-lea, al IV-lea d.C. și al XII-lea d.C. simte asupra sa datoria de a o privi cu atenție și nu în graba turistului care fuge dintr-un loc în altul, bucuros că a mai bifat unul dintre multele obiective turistice propuse.



Ciclul de fresce reprezentând scene din viața Sfintei Ecaterina de Alexandria, din capela dedicată fecioarei martire trasă pe roată la începutul secolului al IV-lea d.C. formează cu siguranță un set de imagini destinate să rămână întipărite în memoria celor care le văd. Meritul este fără îndoială al pictorului Masolino da Panicale, pe numele său adevărat Tommaso di Cristoforo Fini, căruia îi sunt atribuite frescele ce ilustrează patima și moartea tinerei Ecaterina.


Cei care au avut posibilitatea să viziteze unele galerii sau expoziții de artă religioasă din Europa s-au aflat nu o dată față în față cu tablouri reprezentând momente din viața Sfintei Ecaterina din Alexandria, una dintre cele mai frecvente reprezentări fiind "Căsătoria mistică a Sfintei Ecaterina". Hagiografii ne vin în ajutor pentru a reuși să înțelegem despre ce căsătorie este vorba și de ce se numește mistică. Dar, mai întâi, cine era Sfânta Ecaterina din Alexandria, pe care o sărbătorim în calendarul roman sau latin pe 25 noiembrie?



Într-o singură frază s-ar putea spune că a făcut parte din numeroasa ceată de martiri din zorii creștinismului. Contextul istoric se referă la începutul secolului al IV-lea când împăratul Dioclițian (284-305) a declanșat cea mai crudă dintre persecuții împotriva creștinilor. Cronicile timpului istorisesc că, în Egipt, persecuțiile ajunseseră la o cruzime atât de cumplită încât mulți păgâni, revoltați de ceea ce vedeau, încercau să-i ajute pe creștini, unii dintre ei ajungând chiar să îmbrățișeze noua credință. Despre diferitele procese şi condamnări, cu răspunsurile victimelor şi torturile suferite putem afla din scrierile numite "Passiones", „Pătimirile", scrieri ce au fost redactate mai târziu, cu adăugarea unor elemente simbolice. Una dintre cele mai captivante și cunoscute este istoria pătimirii Sfintei Ecaterina. Fiică a regelui Costus al Ciliciei şi a prinţesei Sabinella, a fost trimisă la Alexandria pentru a se instrui la şcoala renumiţilor filozofi din Egipt. La vârsta de şaptesprezece ani, era cea mai frumoasă şi cea mai învăţată tânără din oraş. Considerând că nu mai are ce să înveţe, se întoarce în patrie şi acceptă propunerea părinţilor de a se gândi la căsătorie, dar le spune hotărâtă că nu-şi va da mâna decât unui tânăr la fel de frumos şi de învăţat ca şi ea. Mulţi prinţi au renunţat la gândul de a-i cere mâna, iar alţii au rămas ruşinaţi în faţa întrebărilor Ecaterinei. Întâlnindu-se întâmplător cu un bătrân pustnic, pe nume Anania, şi destăinuindu-i gândurile ei, acesta i-a spus: „Eu cunosc un mire aşa cum îl visezi tu". „Să se prezinte", a răspuns scurt Ecaterina. „El va veni la noapte, dacă în cursul zilei de astăzi vei rosti de multe ori aceste cuvinte: «Mamă bună, arată-mi-l, te rog, pe Fiul tău»". Deşi nu înţelegea despre cine este vorba, ea a rostit cuvintele bătrânului; spre uimirea ei, în timpul nopţii următoare, fără să ştie cum, în cameră intră o doamnă cu privire blândă şi un tânăr fermecător. „Vrei să-ţi fie mire?", întreabă doamna. „Cred că nu sunt vrednică nici să fiu sclava lui", răspunse Ecaterina. „Dar tu", reluă Doamna, adresându-se tânărului, „vrei să-ţi fie mireasă?" „O, nu", răspunse tânărul; „e atât de murdară " Dimineaţa următoare, Ecaterina a alergat la pustnic şi i-a istorisit totul. El i-a răspuns: „Tânărul a vorbit nu despre urâţenia trupului, ci despre sufletul tău, plin de orgoliu şi lipsit de ştiinţa vieţii". Cu răbdare, bătrânul i-a vorbit despre Cristos Mântuitorul, despre Maica lui Preacurată, despre viaţa creştină. După ce a primit botezul, Ecaterina s-a rugat Fecioarei Maria să i-l arate din nou pe Fiul său. Preacurata i-a ascultat rugăciunea şi din nou i s-a arătat împreună cu Fiul său, pe care l-a întrebat: „Acum este vrednică de Tine?" „Da", a răspuns Isus, „acum este cu adevărat frumoasă", şi Sfânta Fecioară Maria a pus în degetul Ecaterinei un inel de aur. Aceasta este ceea ce se numeşte „căsătoria mistică a Sfintei Ecaterina".

La Alexandria a început o prigoană cruntă împotriva creştinilor. Maximin Daia, guvernator al provinciilor Africane, dăduse ordin ca toţi supuşii săi să aducă jertfă idolilor; Ecaterina, care între timp se întorsese în oraş, auzind că mulţi creştini renunţau la credinţă şi aduceau jertfe idolilor pentru a scăpa cu viaţă, s-a dus la Maximin Daia şi i-a demonstrat falsitatea credinţei păgâne, cu argumente din cărţile filozofilor şi ale preoţilor greci şi romani. Împăratul nu a ştiut ce să-i răspundă şi i-a convocat pe cincizeci dintre cei mai renumiţi învăţaţi din Alexandria. După discuţii ce au durat o zi întreagă, toţi cei cincizeci de filozofi au declarat că sunt hotărâţi să devină şi ei creştini; în culmea furiei, împăratul porunceşte să fie executaţi, iar Ecaterina să fie aruncată în închisoare. "Passio" arată că, în timpul petrecut în închisoare, la îndemnurile curajoasei tinere, au primit credinţa creştină şi botezul persoane apropiate împăratului, paznici, ostaşi, ofiţeri. Drept răzbunare, Maximin Daia a dat poruncă să fie construite patru roţi cu dinţi de fier şi cu ele să fie strivit trupul Ecaterinei; la apropierea de trup, roţile s-au îndoit asemenea unor ramuri fragede de răchită. Atunci au scos-o afară din cetate şi i-au tăiat capul; mii de îngeraşi i-au luat trupul neînsufleţit şi l-au dus pe Muntele Sinai, unde mai târziu s-a ridicat o mănăstire, renumită în primul mileniu al creştinismului. Cultul Sfintei Ecaterina a fost răspândit de către călugării de la Muntele Sinai, iar sărbătoarea ei a fost introdusă în calendarul roman pe la 1335, de către papa Ioan al XXII-lea. Ea este considerată patroana filozofilor, precum şi a meseriaşilor care lucrează diferite feluri de roţi. Tinerele creştine au văzut în sfânta Ecaterina un model de iubire faţă de Cristos, de dragoste faţă de ştiinţă şi de curaj în trăirea vieţii închinate lui Dumnezeu şi aproapelui.
În prima vedere radiofonică pe care v-o trimit de la Roma pe calea undelor, de la secția în limba română de la Radio Vatican, în post scriptum vă propun ca rugăciune cuvintele cu care s-a rugat Măicuței Preacurate Sfânta Ecaterina din Alexandri: «Mamă bună, arată-mi-l, te rog, pe Fiul tău»".

(Informațiile privitoare la viața Sfintei Ecaterina de Alexandria au fost preluate și prelucrate din volumul Viețile Sfinților, publicat în fragmente pe situl arcb, al Arhidiecezei Romano-Catolice de București).

R.V./A. Mărtinaș