2014-07-11 12:52:46

Creştem împreună! Acţiunea Catolică a Copiilor din Dieceza de Iași, la 20 de ani!


(RV – 11 iulie 2014) RealAudioMP3 Un anunț îmbucurător destinat copiilor catolici din Dieceza de Iași a fost publicat recent pe situl ercis.ro. Acțiunea Catolică a Copiilor sărbătoreşte 20 de ani de activitate în această dieceză, "un eveniment deosebit pentru asociație", după cum îl definesc organizatorii evenimentului aniversar.

Evenimentul este marcat printr-un program special, cu desfășurare sâmbătă, 12 iulie a.c., în Parohia "Sfântul Nicolae", din Bacău, unde a luat naștere Acţiunea Catolică a Copiilor, în urmă cu 20 de ani.

Dimineață, la ora 8.30 va avea loc primirea participanților, urmată e un moment de rugăciune, la ora 10. Succesiv, la ora 10.30 invitații vor participa la dezbaterea Valoarea educativă a Acţiunii Catolice a Copiilor, destinată analizei și reflecției asupra celor două decenii de activitate, în timp ce copiii vor participa la Cascada jocurilor: ateliere de animaţie, cu muzică, dans, pictură facială și jocuri etc.

Tot sâmbătă, 12 iulie, la ora 12.00, se celebrează o Sfântă Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași. După-amiaza este destinată unei serbări cu titlul 'Hei, copilărie, ACC e bucurie!'

Aniversarea de 20 de ani de activitate a Acțiunii Catolice a Copiilor se va încheia cu un moment de rugăciune.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.