Poporul lui Dumnezeu îl urma pe Isus nu pentru că făcea afaceri sau revoluții, ci pentru că este Bunul Păstor: Papa Francisc, la Sf. Liturghie

RV 26 iun 2014. Poporul îl urmează pe Isus nu pentru că făcea afaceri sau războaie ci pentru că în El îl vede pe Bunul Păstor: a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață în Casa Sf. Marta. Pontiful a atras atenția asupra pericolului de a reduce credința în Dumnezeul cel viu la o simplă conduită morală, de a urmări prin mijloace religioase forme de eliberare politică sau de a căuta acorduri cu cei de la putere.

La predica Sfintei Liturghii Papa a pornit de la o întrebare, ancorată în pagina Evangheliei proclamată în ritul roman sau latin: de ce atâta lume îl urma pe Isus? El era urmat de mulțime pentru că aceasta – se citește în Evanghelie -”era uimită de învățătura lui”, iar cuvintele lui ”trezeau stupoare în inimi, uimirea de a găsi ceva bun și mare”. Ceilalți ”vorbeau, dar vorbele lor nu ajungeau la popor”.

Papa a enumerat mai multe grupuri de persoane care vorbeau în vremea lui Isus. Primul dintre acestea, era grupul fariseilor, care transformau cultul adus lui Dumnezeu într-o coloană interminabilă de porunci. Era ”o reducere a credinței în Dumnezeul cel viu în cazuistică”:
• ”De exemplu, tu trebuie să ții porunca a patra și pentru aceasta tu trebuie să dai de mâncare tatălui tău, care este bătrân, mamei tale, care este bătrână! «Da, însă, știți, nu pot pentru că am dat toți banii mei la templu». Dacă nu o faci, părinții tăi vor muri de foame. În acest fel se ajungea la contradicțiile unei cazuistici extrem de dure. Poporul îi respecta, dar nu îi asculta (pe farisei), pleca mai departe”.

Un alt grup era cel al saduceilor. ”Aceștia nu aveau credință, și-au pierdut credința. Își făceau meseria lor religioasă prin acorduri cu cei de la putere: cu puterea politică, puterea economică. Erau oameni de putere”.

Un al treilea grup, era cel al ”revoluționarilor”, al zeloților care ”voiau să facă o revoluție ca să elibereze poporul lui Israel de sub ocupația romană”. Dar poporul, a remarcat Pontiful, are bun simț și capacitatea de a deosebi roadele coapte de cele crude, drept care nu-i urma”.

Al patrulea grup era format din oameni buni, se numeau esenieni, călugări care și-au consacrat viața lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ei trăiau departe de popor iar poporul nu putea să-i urmeze.

Acestea ”erau vocile care ajungeau la popor. Nici una dintre acestea nu avea puterea de a încălzi inima poporului”. Dar vocea lui Isus, da! ”Mulțimile erau uimite: îl ascultau pe Isus și inima era caldă; mesajul lui Isus ajungea la inimă!”. Isus – a spus mai departe Papa Francisc – nu se rușina să vorbească cu cei păcătoși, mergea să-i caute”. Era ”o bucurie pentru el să meargă în mijlocul poporului său”. Și aceasta, pentru că Isus este ”păstorul cel bun”: oile ascultă glasul lui și îl urmează:
• ”Pentru aceasta poporul îl urma pe Isus, pentru că era Bunul Păstor. Nu era nici fariseu atașat de cazuistica moralistă, nici saduceu care făcea afaceri politice cu cei de la putere, nici războinic care urmărea eliberarea politică a poporului său, nici contemplativ într-o mănăstire. Era păstor, un păstor care vorbea pe limba poporului său, se făcea înțeles, spunea adevărul, vorbea despre realitățile lui Dumnezeu. Nu negocia niciodată cele ce sunt ale lui Dumnezeu, dar le spunea în așa fel încât poporul iubea cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Iată de ce îl urma pe Isus”.

”Isus nu se înstrăinase niciodată de popor și niciodată de Tatăl său”. Isus avea ”o legătură foarte strânsă cu Tatăl – era una cu Tatăl – și avea o legătură foarte strânsă cu poporul”. ”El avea această autoritate și de aceea poporul îl urma”.

Contemplându-l pe Isus, Bunul Păstor – a fost îndemnul final al Papei – ne va prinde bine să ne întrebăm pe cine dorim să-l urmăm:
• ”Pe cine-mi place să-l urmez? Pe cei care-mi vorbesc de lucruri abstracte sau de cazuistică morală? Pe cei care spun că fac parte din poporul lui Dumnezeu, dar nu au credință și negociază toate cu puterea politică și economică? Pe cei care caută întotdeauna lucruri ciudate, distrugătoare, războaie așa numite de «liberare», care în cele din urmă nu sunt căile Domnului? Sau pe un contemplativ îndepărtat? Pe cine-mi place să-l urmez?”

Aceste întrebări – a spus Papa Francisc – să ne ajute să ajungem la rugăciune și să-i cerem lui Dumnezeu, Tatăl nostru, să ne facă să ajungem aproape de Isus, pentru a-l urma pe Isus, pentru a ne lăsa uimiți de ceea ce spune Isus”.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)