Creștinul acceptă să fie înjosit pentru a-L vesti pe Cristos: Papa Francisc, la Sfânta Liturghie

RV 24 iun 2014. Creștinul nu se vestește pe sine, îl vestește pe Domnul: a subliniat Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată în Capela Casei Sf. Marta din Vatican, marți dimineață, în sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Pornind de la lecturile biblice proclamate în ritul roman sau latin, Papa a prezentat o amplă meditație despre vocația, sau mai bine zis, vocațiile lui Ioan Botezătorul, ”cel mai mare dintre profeți”.

A pregăti venirea Domnului, a discerne cine este Domnul, a se micșora pe sine pentru ca Domnul să crească. În aceste trei verbe Papa a indicat tot atâtea vocații care au format misiunea lui Ioan Botezătorul, model mereu actual pentru creștini.

Ioan – a remarcat Pontiful – pregătea calea Domnului ”fără a păstra nimic pentru sine”. Era un om important: ”lumea îl căuta pe Ioan și îl urma pentru că simțeau puterea cuvintelor lui, care ajungeau la inimă”. În acele momente, a observat, Ioan a avut probabil ”ispita de a crede că este important, dar nu a căzut”. Dovadă că la întrebarea cărturarilor care i-au cerut să spună dacă el este Mesia, Ioan răspunde: ”Nu, eu sunt voce, numai o voce”, dar ”am venit să pregătesc calea Domnului”. Aceasta este prima vocație a Botezătorului, ”să pregătească inima poporului pentru întâlnirea cu Domnul”.

Dar cine este, de fapt, Domnul?
• ”Aceasta este a doua vocație a lui Ioan: să discearnă, între atâția oameni buni, care dintre ei era Domnul. Duhul Sfânt i-a descoperit aceasta și el a avut curajul să spună: «El este! El este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii». Discipolii lui l-au văzut pe acest om care trecea și l-au lăsat să meargă mai departe. A doua zi, la fel: «El este! Este mai vrednic decât mine». Iar discipolii (lui Ioan) s-au dus după El. În vremea pregătirii, Ioan spunea: «După mine vine unul…» În momentul discernământului, care știe să-l deosebească și să-l arate pe Domnul, Ioan spune: «Înaintea mea este El!»”.

A treia vocație a lui Ioan, a continuat Pontiful, este aceea de a se face din ce în ce mai mic pentru ca Domnul să devină din ce în ce mai mare. Din acel moment ”viața lui a început să se înjosească, să scadă până la a se nimici pe sine pentru ca să crească Domnul”. ”El trebuie să crească, eu, în schimb, să mă micșorez”: ”după mine, înainte de mine, departe de mine”.
• ”Aceasta a fost etapa cea mai grea pentru Ioan, pentru că Domnul avea un stil pe care Ioan nu și-l imagina, până într-acolo încât, aflându-se la închisoare, a suferit nu doar pentru întunericul din celulă, dar și pentru întunericul din inima sa. «Oare el să fie? Nu m-am înșelat cumva? Mesia are un stil atât de apropiat… Nu înțeleg». Dar – a continuat Papa – cum Ioan era omul lui Dumnezeu, a cerut discipolilor să meargă la Isus și să-l întrebe: «Tu ești cel care trebuie să vină, sau trebuie să așteptăm pe un altul?»”.

”Umilirea lui Ioan este de două feluri: umilirea îndurată prin moartea sa, ca preț pentru un capriciu”, dar și umilirea pentru ”întunericul din suflet”. Ioan a știut să-l aștepte pe Isus, a știut să discearnă, iar acum ”îl vede pe Isus din depărtare”. ”Această promisiune – a reluat Pontiful – s-a îndepărtat. Rămâne singur, în întuneric, în umilire”. Rămâne singur ”pentru că s-a nimicit mult pentru ca Domnul să crească”. Ioan vede că Domnul este ”departe” iar el, este ”umilit, dar cu inima în pace”:
• ”Trei vocații într-un singur om: să pregătească, să discearnă și să facă în așa fel încât Domnul să crească, micșorându-se pe sine. E frumos să ne gândim la vocația creștinului în aceiași termeni. Un creștin nu se vestește pe sine, îl vestește pe un Altul, pregătește calea pentru un Altul, pentru Domnul. Creștinul trebuie să facă un discernământ, trebuie să învețe să discearnă adevărul de ceea ce pare adevăr dar nu e, trebuie să fie om al discernământului. Și creștinul trebuie să fie un om care știe să se înjosească pentru ca Domnul să crească în inima și în sufletul celorlalți”.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)