2014-06-03 12:04:24

Forumul catolico-ortodox. Card. Péter Erdő cere să fie respectată identitatea popoarelor europene


RV 03 iun 2014.Religie și diversitate culturală. Provocări pentru Bisericile creștine în Europa”: au început luni, pe această temă, pentru a se încheia joi, 5 iunie, la Minsk, în Belarus, al IV-lea Forum European Catolico-Ortodox, o inițiativă promovată de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) împreună cu Patriarhatul Ecumenic de Constantinopol și Bisericile Ortodoxe din Europa.

Participă 12 reprezentanți ai Bisericii Catolice și 12 delegați ai Bisericilor Ortodoxe. Bisericile din România sunt reprezentate de PS Virgil Bercea, al eparhiei greco-catolice de Oradea, și de PS Siluan, al episcopiei ortodoxe române din Italia.

A patra ediție a Forumului ecumenic va transpune tematica generală în subiecte de interes comun: religia și realitatea culturală în Europa de astăzi; rolul valorilor umane și creștine în societățile europene multiculturale contemporane; libertatea religioasă; rolul Bisericilor în promovarea înțelepciunii creștine și necesitatea dialogului între religii; în fine, reconstrucția morală a Europei. Lucrările se vor încheia la 5 iunie cu prezentarea publică a Mesajului Final.

Forumul catolico-ortodox a luat ființă din voința de a dezbate chestiuni antropologice și pastorale de importanță crucială pentru prezentul și viitorul omenirii, cu scopul de a ajuta la definirea pozițiilor comune asupra chestiunilor sociale și morale. Forumul nu abordează chestiuni doctrinale, care figurează pe agenda altor organisme ecumenice, precum Comisia Mixtă Internațională de Dialog Teologic între Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe, care și-a început activitatea în 1980.

Forumul european catolico-ortodox s-a întrunit pentru prima dată în 2008, la Trento, în Italia, și a avut ca temă ”Familia, un bine pentru omenire”. Al doilea Forum s-a desfășurat pe Insula Rodi, în Grecia, în 2010, pe tema ”Relațiile dintre Biserică și Stat”. Al treilea, la Lisabona, în Portugalia, în 2012, pe tema ”Criza economică și sărăcia. Provocări pentru Europa de astăzi”.

Lucrările Forumului de la Minsk se desfășoară sub președinția comună a mitropolitului Gennadios de Sassima, din partea Patriarhatului Ecumenic, și a cardinalului Péter Erdő, președintele Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa. Intervievat de colegii noștri de la redacția maghiară, card. Erdő a amintit obiectivul lucrărilor: valorizarea diversității popoarelor europene, unite de rădăcinile creștine comune.

Cardinalul Péter Erdő: • ”Vrem să înțelegem cum să respectăm, în mod creștin, această bogăție care se manifestă în diversitatea popoarelor, culturilor și națiunilor, pentru că Europa este un continent special, în care sunt prezente multe țări și națiuni, cu o limbă proprie, cu o istorie și cultură proprie, dar în care toți, de mai bine de o mie de ani, cresc și se dezvoltă în virtutea inspirației creștinismului. Religia, așadar, nu diminuează specificitatea culturilor, dimpotrivă, oferă o sursă de inspirație pentru ca toți să-și poată dezvolta «geniul» și cultura proprie. A realiza o coexistență, așadar, care să fie nu doar reconciliată ci și cooperantă, este o misiune specială în Europa. Noi vom încerca să ne îndeplinim această vocație”.

A doua parte a temei Forumului ecumenic atrage atenția la provocările pe care trebuie să le înfrunte Bisericile creștine în Europa. Care sunt, însă, aceste provocări? Continuă card. Erdő:
• ”Cu siguranță secularizarea, care prezintă forme diverse în Occident și în țările fost comuniste. În acestea din urmă, după prăbușirea marxism-leninismului a rămas un anumit vid cultural care de mai multe ori a pus în pericol societatea întreagă. Pentru a evita toate acestea, este bine, mai mult, este necesar să retrezim credința creștină, ca să poată oferi o anumită orientare conviețuirii umane și sociale, pentru a consolida conștiința comună cu privire la valoarea vieții și la respectul față de ceilalți”.

Apropierea geografică dintre locul în care se desfășoară Forumul Ecumenic și tensiunile din Ucraina nu poate fi trecută cu vederea. Încheie card. Erdő:
• ”Desigur, întâlnirea nu are o natură politică. Dar suntem creștini și, de aceea, ne rugăm pentru pace, pentru ca demnitatea tuturor să fie respectată. Situația din Ucraina scoate în evidență importanța conviețuirii între popoare în pofida diversității acestora. Pe continentul nostru există atâtea culturi și identități care trebuie să fie respectate, dar care trebuie reconciliate una cu cealaltă, și ne rugăm pentru ca toate acestea să devină realitate”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.