2014-05-31 13:00:07

Din activitatea Papei de sâmbătă: vizita a cinci sute de copiii, audiențe și tweet-ul zilei


RV 31 mai 2014. Sfântul Părinte a trimis sâmbătă, ultima zi din luna mai, dedicată cinstirii Maicii Domnului, un nou mesaj pe Twitter în care citim: ”În momentele grele ale vieții, creștinul își găsește adăpost sub mantia Maicii lui Dumnezeu”.

Tot sâmbătă, în audiențe succesive la Sfântul Părinte, cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru Episcopi, și un grup de episcopi din Conferința Episcopală din Mexic, cu ocazia vizitei lor ”ad Limina Apostolorum”.

La ora 12.30, în aula Paul al VI-lea, Papa a primit aproximativ 500 de copiii care participă la întâlnirea organizată de Consiliul Pontifical al Culturii. Participanții au sosit în Statul Cetății Vaticanului cu ”Trenul copiilor”, pus la dispoziție de compania de transport feroviar din Italia. Inițiativa face parte din manifestările ”Curtea Neamurilor” și cuprinde sute de copii din Napoli și Roma care sunt în pericolul abandonului școlar. Înainte de întâlnirea cu papa Francisc, copiii au vizitat bazilica Sfântul Petru.

În fine, la ora 21.00, la Grota Maicii Domnului de la Lourdes, din Grădinile Vaticanului, Papa Francisc participă la rugăciunea mariană prilejuită de încheierea lunii mai, lună dedicată cinstirii Sfintei Fecioare Maria. (rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.