Beatificată în Italia Maica Speranța, femeia care conta pe Dumnezeu cu ochii închiși

(RV – 31 mai 2014) Maica Speranţa a lui Isus Alhama Valera, fondatoarea Fiilor şi Fiicelor Iubirii Milostive, a fost declarată Fericită sâmbătă, 31 mai, în Italia. La Sfânta Liturghie de beatificare, celebrată la Collevalenza, a participat și o delegație din România, condusă de PS Petru Gherghel, episcop de Iași. Călugărițe din congregația Fiicele Iubirii Milostive sunt prezente și în România din 1992, desfășurând activități pastorale și de caritate la Târgu Neamț și la Barticești, unde au construit un spital.

Maica Speranța și-a trăit aproape întreaga viață în Italia, mai întâi la Roma, apoi – din 1951 – la Collevalenza, unde a vegheat la construirea sanctuarului Iubirii Milostive, devenit un bătătorit loc de pelerinaj și rugăciune pentru numeroși credincioși din întreaga lume.

Întrebat despre caracteristicile acestei femei extraordinare care a fondat două congregații, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a descris-o cu aceste cuvinte:

Card. Angelo Amato: Mai ales sfințenia. Existența Maicii Speranța a lui Isus a fost o cursă spre sfințenie. "Sfințenia înseamnă ca noi să trăim în Isus iar Isus să trăiască în noi, mai întâi prin dorință și apoi prin luarea în stăpânire", spunea Maica Speranța. Neliniștea sa permanentă consta în "sfințirea cu orice preț", după cum scria în jurnalul său, în data de 20 noiembrie 1941. De aceea, din inima ei izvorau des îndemnuri precum: "Fiica mea, devino sfântă!" Îndemnul la sfințenie nu era adresat doar persoanelor consacrate, ci și laicilor, mirilor, copiilor și tuturor acelora pe care-i întâlnea. "Sfințiți-vă fiii mei, eu mă voi ruga pentru ca voi să vă sfințiți".

Rugat fiind să explice profunda devoțiune a Maicii Speranța față de Iubirea Milostivă, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a spus:

Card. Angelo Amato: A face voința lui Dumnezeu, a se încredința Providenței, a iubi Crucifixul, simbol al Iubirii Milostive a lui Dumnezeu: acesta era programul de viață al Maicii Speranța care îl imita astfel pe Mântuitorul divin, fiu ascultător al Tatălui ceresc. Prin această credință nelimitată, ea a traversat galeriile obscure ale răului, neînțelegerii și umilințelor, ieșind purificată și întărită în vederea urmării hotărârilor sale privitoare la sfințenie.


Cardinalul Amato o descrie pe noua Fericită, Maica Speranţa a lui Isus Alhama Valera, ca pe o femeie care a mărturisit în mod profetic speranța creștină:


Card. Angelo Amato: Speranța era caracteristica ce o individualiza în primul rând. Pentru ea, Dumnezeu este un tată care iartă, compătimește, așteaptă. Dumnezeu știe doar să iubească și-i iubește chiar și pe păcătoșii cei mai îndârjiți. Speranța era energia secretă care o făcea să iubească, să ajute, să ierte. Pentru ea, speranța era milostivirea divină trăită și dăruită cu ambele mâini. Domnul i-a cerut să se implice în acțiuni mărețe, iar ea răspundea de fiecare dată cu o încredere nelimitată în Providența divină, conștientă că era Dumnezeu cel care împlinea toate operele minunate și nu ea. Conta pe Dumnezeu cu ochii închiși. Fiind o femeie cu bun simț, obișnuia să repete un proverb spaniol care spune: "Cine dă comandă plătește", zicală prin care voia să spună că, atunci când Dumnezeu dispune facerea unui lucru, asigură și mijloacele realizării acestuia.


Întrebat în legătură cu angajarea Maicii Speranța în favoarea celor săraci, cardinalul Angelo Amato a definit-o pe călugărița de origine spaniolă ca fiind o "mesageră a speranței", mai ales pentru cei săraci, dorința sa fiind de a-i sluji pe cei mai abandonați și marginalizați.


Card. Angelo Amato: Muncea mult pentru a le putea veni în ajutor celor nevoiași, pe care-i sprijinea cu bani, hrană, haine, cărora le dăruia din timpul și din eforturile ei. Îi ajuta pe toți, cu tot ce putea: găzduia familiile fără un acoperiș deasupra capului, se îngrijea de soldații răniți și epuizați de război, fără să facă vreo deosebire între ei în privința naționalității sau a crezului politic. La sfârșitul celui de-al doilea Război mondial a deschis o cantină pentru lumea din cartier, ajungând să dea de mâncare la peste o mie de persoane pe zi. (…) Caritatea ei se exprima prin opere de milostenie trupească dar și prin opere de milostenie spirituală, excelând și în cea de-a doua categorie, căci Maica Speranța știa să consoleze dar și să certe, să ierte, să învețe, să suporte și să se roage. De multe ori îi apăra pe denigratorii săi în fața autorităților, găsindu-le chiar și o justificare. Spunea despre ei că sunt orbiți de patimă și de diavol și că Dumnezeu s-a folosit de ei pentru ca ea să se sfințească tot mai mult.


R.V/A. Mărtinaș