2014-05-30 13:50:48

Bucuria purificată, de după travaliul suferinței: Papa Francisc despre bucuria creștină


(RV – 30 mai 2014) RealAudioMP3 "Tristețea voastră se va transforma în bucurie": această promisiune, făcută de Isus discipolilor, s-a aflat în centrul omiliei Papei Francisc, de la Sfânta Liturghie celebrată vineri, 30 mai, în cursul dimineții, în capela Casei "Sfânta Marta" din Vatican.

S-ar putea spune că în omilie Pontiful a intonat un imn al bucuriei, după cum a scris colegul nostru Alessandro Gisotti, de la redacția în limba italiană, care a introdus fragmente din omilia Sfântului Părinte, care s-a concentrat asupra bucuriei în spirit de speranță.


Sfântul Paul "era foarte curajos" pentru că "forța sa era în Domnul", a explicat, chiar dacă și Apostolul Neamurilor a cunoscut teama. "Ni se întâmplă tuturor în viață să ne fie teamă", a adăugat, și "unii ajung să se întrebe dacă nu ar fi oare mai bine să coboare puțin nivelul încât să nu mai fie chiar atât de creștini și să caute un compromis cu lumea". Sfântul Paul știa că ceea ce făcea nu plăcea nici iudeilor și nici păgânilor, dar nu se oprește, de aceea este nevoit să suporte probleme și persecuții. Exemplul Apostolului Neamurilor ne face să ne gândim la frica și temerile noastre, dar și Isus a fost cuprins de teamă și angoasă în Grădina Ghetsemani, iar în discursul său final le-a spus discipolilor că lumea se va bucura cu siguranță pentru suferințelor lor, după cum s-a întâmplat apoi cu primii creștini martirizați:

Papa Francisc: "Iar noi trebuie să fim sinceri: viața creștină nu este doar o sărbătoare. Nu în întregime! Se și plânge, de multe ori se plânge. Când ești bolnav, când ai o problemă în familie, cu unul din copii, sau cu soțul, cu soția… când vezi că salariul nu-ți ajunge până la sfârșitul lunii, sau că nu poți plăti rata la apartament și trebuie să pleci… Sunt multe, multe problemele pe care le avem. Dar Isus ne spune: "Nu vă fie teamă!" .

Sfântul Părinte a vorbit și despre o altfel de tristețe care contrastează bucuria creștină, și anume tristețea provocată de apucarea pe un drum greșit: când ajungem să cumpărăm bucuria și veselia lumii, cea a păcatului, și care ne lasă în suflete senzație de gol și de tristețe. În schimb, bucuria creștină este aducătoare de speranță, chiar dacă în momentul de încercare nu percepem acest lucru:

Papa Francisc: "În momentul încercării nu o vedem. Bucuria creștină este o bucurie purificată de încercările de fiecare zi. "Tristețea voastră se va transforma în bucurie", spune Isus, dar este greu să te duci la un bolnav și să-i spui "Curaj! Curaj! Mâine vei fi bucuros. Nu, nu se poate spune astfel, ci trebuie facem un act de credință și să-i cerem lui Isus: "Știu, Doamne, că această tristețe se va schimba în bucurie. Nu știu cum, dar știu că așa va fi".

Pontiful a mai spus că Isus, pentru a ne ajuta să înțelegem tristețea care se transformă în bucurie, ne dă exemplul femeii care naște. "Este adevărat, când naște femeia suferă mult, dar când copilașul este cu ea, uită prin ce a trecut", a spus Papa, explicând astfel că ceea ce rămâne după travaliul suferinței este o bucurie purificată.


R.V./A. Mărtinaș








All the contents on this site are copyrighted ©.