Pacea se construiește artizanal. Nu există o industrie a păcii: Papa Francisc, la
audiența generală
(RV – 28 mai 2014) Papa Francisc a dedicat cateheza audienței generale de miercuri,
28 mai, recentului pelerinaj apostolic în Țara Sfântă, care a avut
loc între 24 și 26 mai, pe care l-a definit "un mare dar pentru Biserică".
Exprimându-și
gratitudinea față de Dumnezeu pentru acest dar, Pontiful a numit Țara Sfântă un "pământ
binecuvântat care a văzut prezența istorică a lui Isus și unde s-au petrecut evenimente
fundamentale pentru Ebraism, Creștinism și Islam". Pontiful și-a reînnoit cordiala
recunoștință față de Preafericirea Sa Patriarhul Fouad Twal, față de episcopii de
diferite rituri, față de preoți și față de franciscanii Custodiei Țării Sfinte. De
asemenea, și-a exprimat recunoștința față de autoritățile iordaniene, israeliene și
palestiniene care l-au primit cu multă amabilitate, dar și față de toți cei care au
colaborat la realizarea vizitei.
Întâlnirea dintre Papa Francisc
și Patriarhul Bartolomeu – momentul culminant al vizitei
Sfântul Părinte
a amintit scopul principal al pelerinajului, și anume comemorarea a 50 de ani de la
întâlnirea istorică dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora.
Papa
Francisc: Atunci a fost prima dată când un succesor al lui Petru a vizitat Țara
Sfântă: Paul al VI-lea inaugura astfel, în perioada Conciliului Vatican al II-lea,
călătoriile în afara Italiei ale Papilor, în epoca contemporană. Acel gest profetic
al Episcopului Romei și al Patriarhului de Constantinopol a pus o piatră de hotar
pe drumul presărat cu suferință dar și promițător al unității dintre toți creștinii,
care a făcut de atunci pași importanți. De aceea întâlnirea cu Sanctitatea Sa Bartolomeu,
iubit frate în Cristos, a reprezentat momentul culminant al vizitei. Ne-am rugat împreună
la Sfântul Mormânt a lui Isus, alături de Patriarhul Greco-Ortodox de Ierusalim, Teofil
al III-lea și de Patriarhul Armean Apostolic Nurhan și alături de alți arhiepiscopi
și episcopi ai diferitelor Biserici și Comunități, de autorități civile și numeroși
credincioși.
"În acel loc în care a răsunat vestirea Învierii, am simțit
întreaga amărăciune și suferință cauzată de diviziunile încă existente între discipolii
lui Cristos; dar mai ales, în acea celebrare încărcată de fraternitate reciprocă,
de stimă și de afecțiune, am simțit puternică vocea Bunului Păstor cel Înviat care
vrea să facă din toate oile sale o singură turmă; am simțit dorința de a vindeca rănile
încă deschise și de a continua cu tenacitate calea spre deplina comuniune", a mărturisit
Papa Francisc.
Încurajarea parcursului de pace în regiune, un alt
scop al pelerinajului apostolic
Rememorând recentul pelerinaj apostolic
în Țara Sfântă, Papa Francisc a expus și un al doilea scop al pelerinajului, și anume
încurajarea parcursului de pace în regiune, pacea fiind în același timp un Dar al
lui Dumnezeu dar și o angajare din partea oamenilor.
Descriind dorința sa de
pace în regiunea Orientului Mijlociu și propria angajarea în susținerea procesului
de reconciliere, Pontiful a subliniat:
Papa Francisc: Am făcut aceasta
în Iordania, în Palestina, în Israel, ca pelerin, în numele lui Dumnezeu și al omului,
purtând în inimă o mare compasiune pentru fiii acelui ținut care de prea mult timp
conviețuiesc cu războiul și care au dreptul de a cunoaște în sfârșit zile de pace.
Sfântul Părinte a amintit cum în Iordania a mulțumit autorităților și poporului
pentru primirea a numeroși refugiați proveniți din zonele de război, gest ce reprezintă
"o angajare umanitară care merită și necesită sprijin constant din partea Comunității
internaționale.
Papa Francisc: De aceea i-am îndemnat pe credincioșii
creștini să se lase "unși" cu inimă deschisă și docilă spre Spiritul Sfânt, pentru
a fi tot mai capabili de gesturi de umilință, fraternitate și reconciliere. Umilință,
fraternitate, reconciliere. Duhul permite asumarea acestor comportamente în viața
zilnică, cu persoane de diferite culturi și religii, pentru a deveni astfel "făuritori"
ai păcii. Pacea se construiește artizanal. Nu există o industrie a păcii, nu. Se construiește
zi de zi, artizanal dar și cu inimă deschisă pentru a face posibilă primirea darului
lui Dumnezeu. De aceea i-am îndemnat pe creștini să se lase "unși"
Pelerinajul
în Țara Sfântă o ocazie de a întări în credință comunitatea creștină
Pontiful
a pus în lumină și un alt scop al pelerinajului apostolic în Țara Sfântă: întărirea
în credință a comunităților creștine care suferă mult și exprimarea gratitudinii,
din partea întregii Biserici, pentru prezența creștinilor în acea zonă și în întreg
Orientul Mijlociu.
Papa Francisc: Acești frați ai noștri sunt mărturisitori
curajoși ai speranței și ai carității, "sare și lumină" în acel pământ. Prin viața
lor de credință și de rugăciune și prin apreciata lor activitate educativă și existențială,
ei susțin reconcilierea și iertarea, contribuind la binele comun al societății. Prin
acest pelerinaj, care a fost un adevărat har de la Domnul, am dorit să duc un cuvânt
de speranță, dar l-am și primit la rândul meu. L-am primit de la frați și surori care
speră "împotriva oricărei speranțe" (Rm 4,18), prin multe suferințe, precum ale acelora
care, în diferite părți ale lumii, sunt discriminați și disprețuiți din cauza credinței
lor în Cristos. Să continuăm să le stăm alături! Să ne rugăm pentru ei și pentru pace
în Țara Sfântă și în întreg Orientul Mijlociu. Rugăciunea întregii Biserici să susțină
și parcursul spre deplina unitate dintre creștini, pentru ca lumea să creadă în iubirea
lui Dumnezeu care – în Isus Cristos – a venit să locuiască între noi. Și vă rog acum
pe toți să ne rugăm împreună, să ne rugăm împreună Maicii Domnului, Regina păcii,
Regina unității între creștini, "mama" tuturor creștinilor: fie ca Ea să ne dea pacea,
să dăruiască pacea întregii lumi și să ne însoțească pe calea deplinei unități a Bisericii".