2014-05-26 15:34:43

Papa, în vizită la Memorialul Holocaustului din Ierusalim: ”Doamne, dă-ne harul de a ne ruşina de răul pe care, ca oameni, am fost capabili să-l facem!”


RV 26 mai 2014. În a treia și ultima zi a pelerinajului său în Țara Sfântă, luni, 26 mai, Papa Francisc a avut o agendă deosebit de încărcată, cu evenimente, întâlniri, discursuri și celebrări liturgice la locurile de adâncă semnificație pentru istoria mântuirii.

Primul moment al zilei, vizita pe Esplanada Moscheilor și întâlnirea cu Marele Muftiu al Ierusalimului.

După discursul adresat autorităților musulmane, Papa a mers la Zidul Occidental, cunoscut ca Zidul Plângerii, unde a rămas în rugăciune și tăcere. A atins cu mâna dreaptă pietrele zidului și, potrivit uzanței, a depus un plic în care era o foaie cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”, scrisă personal în spaniolă. Succesiv, papa Francisc a spus: ”Am scris Tatăl Nostru cu mâna mea în limba în care l-am învățat de la mama”. La încheierea vizitei sale la Zidul Occidental, Papa a scris o dedicație în spaniolă în Cartea de Onoare, folosindu-se de cuvintele pelerinilor din Vechiul Testament: ”Ce bucurie când mi s-a spus: Vom merge la casa Domnului. Picioarele noastre au ajuns deja la porțile tale, Ierusalime!” (Ps 121/122,1). Alături de cuvintele psalmistului, Succesorul lui Petru a adăugat următoarele cuvinte: ”Cu aceste sentimente de bucurie față de frații mei mai mari, am venit acum și am cerut de la Domnul harul păcii”.

Potrivit protocolului respectat de toți șefii de stat, Papa a mers apoi pe Muntele Herzl, unde a depus o coroană de flori la mormântul lui Theodor Herzl.

Emoționantă, vizita Papei la Memorialul Holocaustului – Yad Vashem – unde a depus o coroană de flori și a salutat un grup de supraviețuitori ai Holocaustului. Pornind de la întrebarea pe care Dumnezeu o adresează lui Adam la începutul creației – Adame, unde ești? (Gen 3,9) - Pontiful a prezentat o profundă meditație despre capacitatea omului de a comite răul față de semenii săi.
Papa Francisc: Aminteşte-ţi de noi, Doamne, în milostivirea ta! Dă-ne harul de a ne ruşina de ceea ce noi, oamenii, am fost capabili să facem, de a ne ruşina de această idolatrie extremă, de a fi dispreţuit şi distrus trupul nostru, cel pe care tu l-ai plămădit din țărână, cel căruia tu i-ai dat viaţă cu suflul tău de viaţă. Niciodată să nu mai fie, Doamne, niciodată să nu mai fie! «Adame, unde eşti?». Iată-ne, Doamne, cu ruşinea a ceea ce omul, creat după chipul şi asemănarea ta, a fost capabil să facă. Aminteşte-ţi de noi în milostivirea ta”.

Din celelalte momente ale zilei, asupra cărora vom reveni în emisiunea următoare, menționăm întâlnirea Papei cu preoții, călugării și seminariștii în Biserica din Grădina Ghetsemani și Sfânta Liturghie, la ora locală 17.30, în Cenaclul din Ierusalim. La ora 20.00 plecarea spre Roma și încheierea celei de a doua călătorii apostolice internaționale a pontificatului, a 139-a a Suveranilor Pontifi în epoca contemporană.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.