2014-05-23 15:23:38

Vizita Papei Francisc la bazilica papală Sfânta Maria cea Mare


RV 23 mai 2014. Papa Francisc a mers vineri dimineață în formă privată la bazilica papală Sfânta Maria cea Mare pentru a se ruga și a încredința Sfintei Fecioare călătoria sa apostolică în Țara Sfântă: a făcut cunoscut directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun, pr. Federico Lombardi. După un moment prelungit de rugăciune și reculegere, Sfântul Părinte a depus un buchet de trandafiri la icoana Maicii Domnului, venerată cu titlul de ”Salus Populi Romani” (Salvarea Poporului Roman). Este a opta vizită pe care Papa Francisc o face la bazilica mariană din Roma, prima fiind la 14 martie 2013, a doua zi dimineață după alegere sa ca Succesor al Sf. Apostol Petru.

”A trăi cu credință înseamnă a pune toată viața noastră în mâinile lui Dumnezeu, mai ales în clipele de încercare”: scrie Papa Francisc într-un mesaj pe Twitter, lansat vineri de la contul său @Pontifex.

(rv - A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.