2014-05-20 13:25:41

A dialoga cu oameni de altă religie nu înseamnă a relativiza credința creștină: papa Francisc


RV 20 mai 2014. Dialogul inter-religios nu implică relativizarea credinței creștine: subliniază papa Francisc într-un mesaj adresat cardinalului Jean-Louis Tauran cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios. Pontiful exprimă în mesajul său convingerea Bisericii Catolice de a-și intensifica dialogul cu toți oamenii care urmează alte tradiții religioase.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

Departamentul pentru dialogul inter-religios, se mai citește în mesaj, a luat ființă în timpul Conciliului Ecumenic Vatican II la voința papei Paul al VI-lea. În acel anotimp, caracterizat de mare deschidere, Biserica se simțea însuflețită de dorința sinceră de întâlnire și dialog cu întreaga omenire. De altfel, a continuat, ”dialogul este posibil numai dacă se pornește de la propria identitate”. Cum a dovedit Sfântul Ioan Paul al II-lea – a remarcat papa Francisc – dialogul și vestirea Evangheliei nu se elimină între ele dar au o strânsă legătură, deși trebuie păstrată diferența dintre ele și nu trebuie amestecate, instrumentalizate, considerate echivalente sau posibil de înlocuit între ele.

Asemenea lui Cristos pe drumul de la Emaus – se citește în Mesajul Papei – ”Biserica dorește să devină aproapele și însoțitoare de drum pentru fiecare om”. Această disponibilitate de a merge împreună este cu atât mai necesară în timpul nostru, marcat de profunde relații dintre popoare și culturi diferite cum nu s-a cunoscut niciodată înainte. În acest context ”Biserica va fi mereu angajată să parcurgă calea dialogului și să intensifice cooperarea, deja fructuoasă, cu toți cei care, aparținând diferitelor tradiții religioase, împărtășesc voința de a construi raporturi de prietenie și iau parte la numeroase inițiative de dialog”.

În fine, Papa Francisc și-a exprimat gratitudinea față de Consiliul pentru Dialogul Interreligios pentru activitatea îndeplinită în acești 50 de ani și își exprimă speranța de a continua ”cu reînnoit avânt propria misiune, care mult poate să folosească la cauza păcii și a progresului autentic al popoarelor”.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.