2014-05-13 13:39:20

Papa Francisc: cine crede că ştie totul nu-l poate înţelege pe Dumnezeu


RV 13 mai 2014. Lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi înţelese doar cu minte, trebuie să-şi deschizi sufletul Spiritului Sfânt, a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie celebrată marţi dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. Credinţa este un har al lui Dumnezeu, a spus acesta, însă nu se primeşte dacă trăieşti rupt de realitatea poporului său, de Biserică. RealAudioMP3


Lecturile zilei, a spus Papa, ne arată două categorii de persoane. În prima lectură din Faptele Apostolilor (11,19-26) sunt prezentate faptele celor care au fost împrăştiaţi în lume datorită persecuţiei şi a uciderii lui Ştefan. „Au fost împrăştiaţi ducând cu ei sămânţa Evangheliei şi au dus-o peste tot”, a subliniat Papa Francisc. La început le-au vestit doar iudeilor, dar mai apoi, în mod natural, unii dintre ei ajungând la Antiohia au început să vorbească şi grecilor. Astfel, în mod lent, şi-au deschis porţile şi grecilor, păgânilor.

Aceşti oameni, a subliniat Papa, „nu au spus «să mergem prima dată la iudei, apoi la greci, la păgâni, la toţi». Nu! S-au lăsat conduşi de Duhul Sfânt! Au fost ascultători Spiritului Sfânt. Lucrurile se succed în mod firesc şi ajung să-şi deschidă porţile tuturor, inclusiv păgânilor care în mentalitatea lor erau impuri. Acesta este primul grup de persoane: cele care sunt ascultătoare Spiritului Sfânt. Uneori Duhul Sfânt ne împinge să facem lucruri mari: aşa cum l-a împins pe Filip să meargă şi să-l boteze pe dregătorul etiopian, cum l-a împins pe Petru să-l boteze pe Corneliu”:


• „Uneori Spiritul Sfânt ne conduce şi trebuie să avem virtutea să ne lăsăm duşi de Duhul Sfânt, să nu-i rezistăm, să-i fim ascultători. Spiritul Sfânt este cel care acţionează astăzi în Biserică, în viaţa noastră. Unii dintre voi ar putea să-mi spună: «Nu l-am văzut niciodată!» Dar fii atent la ce se întâmplă, la ce îţi vine în minte, la ce îţi vine în suflet. Lucruri bune? Este Duhul Sfânt care te invită să mergi pe această stradă. Trebuie să fim ascultători Spiritului Sfânt!”

Al doilea grup pe care ni-l prezintă lecturile de astăzi este cel al intelectualilor care se apropie de Isus în templu (Ioan 10,22-30): doctorii legii. „Isus a avut mereu probleme cu aceştia”, a spus Papa Francisc, „deoarece nu înţelegeau: se învârteau mereu asupra acelorași lucruri, deoarece credeau că religia era o problemă doar a minţii, a legii”. Pentru ei trebuia să împlineşti legile şi nimic mai mult. „Nu-şi imaginau că există Spiritul Sfânt” şi doreau doar explicaţii:

• „Dându-le explicaţii, nu sunt convinşi, se întorc cu o altă întrebare. Şi astfel se învârt… Aşa cum s-au învârtit în jurul lui Isus întreaga lor viaţă, până în momentul în care au reuşit să-l prindă şi să-l ucidă! Aceştia nu-şi deschid sufletul Spiritului Sfânt! Ei cred că şi lucrurile lui Dumnezeu se pot înţelege doar cu mintea, cu ideile, cu propriile idei. Sunt orgolioşi. Cred că ştiu totul. Şi ceea ce nu intră în inteligenţa lor nu este adevărat”.

Papa Francisc a subliniat apoi că ascultarea faţă de Duhul Sfânt ne ajută să ne apărăm de spiritul rău al auto-suficienţei, al orgoliului, al mândriei şi al închiderii sufletului în faţa Spiritului Sfânt.

RV – A. Gisotti – A. C. Hrişman







All the contents on this site are copyrighted ©.