Paul al VI-lea, apărătorul vieții umane și omul dialogului, va fi proclamat Fericit
pe 19 octombrie 2014
RV 11 mai 2014.Papa Francisc l-a primit în audiență privată pe cardinalul
Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților și a autorizat
Congregația la promulgarea decretului privind beatificarea papei Paul al VI-lea. Ceremonia
va avea loc pe 19 octombrie 2014 în Piața Sf. Petru.
Aici, serviciul
audio:
Minunea care
a avut loc prin mijlocirea rugăciunilor papei Paul al VI-lea are în vedere vindecarea
inexplicabilă a unui copil încă nenăscut care era în pericol de moarte sau de a rămâne
cu malformații grave. Faptul ieșit din comun aduce aminte de efortul papei Paul al
VI-lea depus în favoarea vieții și împotriva avortului și a contracepției, eforturi
concretizate în mod special în enciclica ”Humanae Vitae”. Poziția doctrinară a Sfântului
Părinte a trezit nenumărate critici la vremea respectivă.
Radio Vatican
l-a contactat pe pr. Antonio Marrazzo, postulatorul cauzei de beatificare a papei
Paul al VI-lea: ● ”Până la sfârșitul vieții el obișnuia să spună: «Nu-mi
pare rău niciodată de ceea ce am făcut, de ceea ce am scris». Enciclica sa a fost
citită în mod reductiv. El dorea să fie enciclica despre iubirea conjugală, drept
care discursul este mult mai amplu, numai că mai târziu, din partea unora, a fost
citită în mod unilateral. Eu sunt convins că intenția sa era ca, pe de o parte, să
păstreze continuitatea patrimoniului doctrinal al Bisericii, iar pe de alta, să vină
în întâmpinarea a ceea ce constituie valoarea realității conjugale a familiei, a urgențelor
care se prezentau în lumea modernă. Evident, în fața anumitor lucruri vor fi mereu
unii care sunt de acord și alții care nu sunt de acord. Paul al VI-lea era îndurerat
mai mult din cauza violenței cu care unii au răspuns la enciclica sa. Dar nu a fost
tulburat mai mult decât era cazul: el știa că urmează voința lui Dumnezeu în respectivul
moment istoric și a mers până la capăt”.
Paul al VI-lea a avut îndatorirea
grea de a conduce Biserica într-o vreme foarte complexă, în care se
manifestau contestații din interiorul și din afara Bisericii. Cum a trăit papa Paul
al VI-lea această perioadă? ● ”El a trăit acest context și
a încercat să gestioneze situația cu un mare echilibru. El nu a trădat patrimoniul
Bisericii, nici în domeniul dogmatic, nici moral sau pastoral. Uneori, în opinia unor
observatori, a lăsat impresia unui papă afectat, marcat de îndoieli, conflictual în
interiorul său. Nu este adevărat. Din documentația pe care am analizat-o iese la iveală,
în schimb, o persoană care trăia toate acestea cu speranță. El a căutat mereu un echilibru
între lucruri, a dorit să fie un punct ferm, să aibă acel cuvânt clar care aducea
aminte de valorile absolute, de Dumnezeu și de om, de adevărul despre Dumnezeu și
despre om”.
Paul al VI-lea încheia Conciliul Ecumenic Vatican II în
1965 cu expresia unei simpatii imense față de lumea modernă. A fost definit ”omul
dialogului”. Observă, mai departe, postulatorul cauzei de beatificare: ●
”Cred că din scrierile lui este evident acest lucru. Punctul culminant al acestei
realități îl avem în enciclica sa Populorum Progressio. El ținea nespus de mult la
progresul omului, al unui om care a exploatat din plin, a folosit inteligența sa ca
posibilitate și a împărtășit cu ceilalți darurile pe care le-a avut. Din acest punct
de vedere trebuie să citim discursul său în privința modernității. Nu este ceva care
trădează trecutul. Eu cred că în această privință rămâne mereu în picioare întreaga
activitate a papei Paul al VI-lea, bazată pe aspirația de a aduce mereu aminte că
există un principiu fundamental, și anume, că omul este o valoare”.
Paul
al VI-lea avea un caracter diferit față de predecesorul său Sf. Ioan al XXIII-lea
și de succesorul său, Sf. Ioan Paul al II-lea. Credeți că poporul creștin îl cunoaște
și îl iubește îndeajuns sau că trebuie să se apropie mai mult? Încheie pr. Antonio
Marrazzo, postulatorul cauzei de beatificare a papei Paul al VI-lea: ●
”Mai mult decât de o apropiere, aș vorbi mai degrabă de necesitatea de a-l redescoperi
dintr-o perspectivă justă. Se vorbește mai puțin despre el, dar din ceea ce am văzut,
amintirea lui e vie și chiar destul de evidentă. În cei șapte ani în care am fost
postulatorul cauzei sale de beatificare, mulți dintre cei pe care i-am întâlnit îmi
spuneau deseori: «Fă în așa fel încât să fie proclamat Fericit!», ca și cum totul
depindea numai de mine... Avem nevoie să-l redescoperim pe Paul al VI-lea: avem nevoie
să redescoperim acea perioadă istorică în care el a trăit și, mai mult decât altele,
să înțelegem mai bine și pe deplin astăzi, după atâta timp - deci cu o mai mare luciditate
- valoarea pontificatului său. În această privință pot să spun că este deseori invocat
în rugăciune pentru a primi haruri speciale, pentru rezolvarea problemelor, etc. Am
putea spune că are o faimă de sfințenie mai liniștită, dar nicidecum uitată. Paul
al VI-lea nu a fost uitat, el este încă un reper foarte puternic”.
Cu ocazia
aceleiași audiențe, Papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților
la promulgareadecretului relativ la beatificarea venerabilului Alois Caburlotto,
preot diecezan, fondatorul Institutului «Fiicele Sfântului Iosif». Născut la Venezia
pe 7 iunie 1817, a murit în același oraș italian la 9 iulie 1897.
De asemenea,
au fost recunoscute virtuțile eroice ale următorilor Slujitori ai lui Dumnezeu, drept
care de acum vor fi cinstiți cu titlul de Venerabili, Giacomo Abbondo, preot diecezan
(Italia, 1720-1788), Jacinto Alegre Pujals, preot din Societatea lui Isus (Spania,
1874-1930) și Caroline Barbara Colchen Carré de Malberg, mamă de familie (Franța,
1829-1891).