2014-05-10 13:16:57

Chile: vocațiile la viața consacrată, în atenția adunării episcopilor


RV 10 mai 2014. În perioada 5-9 mai a avut loc în Chile a 107-a întâlnire a Conferinţei Episcopale din Chile. În predica sa de la Sf. Liturghie, nunţiul apostolic în Chile, arhiepiscopul Ivo Scapolo a transmis salutul Papei Francisc şi le-a cerut episcopilor să reflecteze la rolul pe care-l are un episcop, subliniind că prin cuvintele sale episcopul trebuie să-i conducă pe cei confuzi şi să-i încurajeze şi întărească pe cei slabi în credinţă. RealAudioMP3


După cum precizează agenţia de presă Fides, preşedintele Conferinţei Episcopale din Chile, arhiepiscopul de Santiago, card. Ricardo Ezzati, va trebui să examineze împreună cu ceilalţi episcopi principalele provocări ale celor 5 sfere pastorale ale episcopatului: eclezial, operatori pastorali, educaţie, pastoraţie socială Caritas şi comunicaţii. De asemenea, în centrul dezbaterilor acestei întâlniri se află şi problema vocaţiilor şi a seminariilor, întrucât în ultimii ani numărul preoţilor şi al seminariştilor a scăzut considerabil. În Chile sunt aproximativ 2400 de preoţi, 1000 de diaconi permanenţi, 4300 de călugăriţe, 1500 de misionari laici, 46000 de cateheţi, în 27 de dieceze şi 954 de parohii. La ultimul recensământ s-au declarat catolici 8 milioane de chilieni dintr-o populaţie de 17 milioane.


RV – R.P. – A. C. Hrişman








All the contents on this site are copyrighted ©.