Sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România
RV 07 mai 2014. Publicăm mai jos comunicatul de presă de la încheierea sesiunii
de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România, declaraţia episcopilor
catolici din România despre apropiatele alegeri europarlamentare, precum şi
scrisoarea deschisă adresată Ministerului Educaţiei.
Comunicat de
presăla încheierea lucrărilor sesiunii de primăvarăa
Conferinţei Episcopilor din România Participarea credincioşilor
catolici la vot, apărarea familiei şi a vieții, promovarea libertăţii şi a drepturilor
fundamentale ale omului, situația din Ucraina, pastorația rromilor, învăţământul confesional
catolic au fost câteva dintre temele abordate de episcopii romano-catolici şi greco-catolici
din România în sesiunea plenară a Conferinţei Episcopilor din România (CER). Lucrările
au avut loc în zilele de 5-7 mai 2014 şi au fost găzduite de Episcopia Română Unită
cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea.
Analizând situația educației din instituțiile
catolice de învățământ, episcopii au constatat neaplicarea Legii Educaţiei Naţionale
în ce privește învăţământul preuniversitar vocaţional de stat şi confesional/particular
şi au adresat Ministerului Educaţiei Naţionale o Scrisoare deschisă. De asemenea,
preocupaţi pentru viitorul societăţii româneşti şi ţinând cont de apropiatele alegeri
pentru Parlamentul European, episcopii au semnat o Declaraţie comună, prin
care îi îndeamnă pe credincioșii catolici și pe toți cei de bunăvoință din societate
românească să-și exercite dreptul și responsabilitatea de a participa la vot și să
sprijine prin actul lor la apărarea familiei şi a vieții, promovarea libertății şi
a drepturilor fundamentale ale omului.
Episcopii au evaluat apoi activitatea
Bisericii Catolice din România, atât pe plan pastoral și cât şi social, şi au votat
numirea președintelui și a asistenților spirituali ai Acțiunii Catolice din România,
și au repropus, pentru încă un mandat, candidatura actualului director național al
Operelor Pontificale Misionare din România.
În perioada desfășurării lucrărilor
sesiunii, episcopii au avut ocazia să participe și la două momente culturale: Spectacolul
Gala Primăverii la Teatrul Regina Maria și lansarea mai multor cărți, dintre
care două dedicate episcopului greco-catolic de Oradea Iuliu Hirțea (1914-1978), la
Seminarul Greco-Catolic Sfinții Trei Ierarhi „Vasile Grigore și Ioan”, Oradea.
În
dimineaţa zilei de 7 mai, episcopii catolici din România au celebrat împreună Sfânta
Liturghie în Biserica Seminarului din Oradea, cu hramul „Sf. Gheorghe”. Ierarhii catolici
au cerut binecuvântarea lui Dumnezeu asupra poporului român și au încredințat prezentul
și viitorul României mijlocirii Papei Ioan Paul al II-lea, declarat recent sfânt
și de la a cărui vizită istorică în țara noastră se împlinesc în aceste zile 15 ani.
La invitația Episcopiei Romano-Catolice de Iași, episcopii romano-catolici
și greco-catolici din România și-au anunțat prezența la evenimentul beatificării episcopului
martir Anton Durcovici, ce va avea loc sâmbătă, 17 mai 2014, la Iași.
Următoarea
sesiune plenară a CER va avea loc în perioada 2-4 septembrie 2014, la Timișoara.
DECLARAȚIA Conferinței
Episcopilor din România referitoare la alegerile europarlamentare din 2014
Noi,
Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniţi la Oradea, în sesiunea de
primăvară, între 5-7 mai, îi îndemnăm pe toţi oamenii de bunăvoință, și în special
pe catolici, să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot, la
alegerile pentru Parlamentul European, din 25 mai 2014.
Creştinii au datoria
morală de a se implica activ în păstrarea și promovarea valorilor conforme cu învățătura
Sfintei Scripturi și a Bisericii. Îi încurajăm, aşadar, în mod deosebit pe tineri,
care sunt viitorul societăţii şi al Bisericii, să participe la dezbaterile din societate
și la vot. Amintim, totodată, că este dreptul fundamental și democratic al cetățenilor
României de a acorda propriul vot în ziua alegerilor acelor candidați care promovează
și susțin valorile Bisericii.
Unind glasul nostru cu cel al episcopilor catolici
din ţările membre ale Uniunii Europene (UE), îi îndemnăm pe candidaţii la alegerile
europarlamentare să se angajeze, prin politici complete şi eficiente, pentru susţinerea,
promovarea şi apărarea valorilor morale şi creştine care au plămădit Europa, in particular
ale societăţii româneşti.
De asemenea, îi încurajăm pe toți credincioșii să
acorde propriul vot acelor candidaţi care au în program: * susținerea tinerilor,
a persoanelor cu dizabilități, a celor săraci, a vârstnicilor, promovarea culturii
vieții, a familiei și demnitatea ei, ocrotirea întregii creații a lui Dumnezeu; *
promovarea unității în cadrul UE și susținerea, fără echivoc, a principiului subsidiarității,
ducând în Parlamentul European valorile creștine, tradiționale românești și binele
comun; * promovarea libertăţii religioase ca trăsătură fundamentală a unei societăți
tolerante și deschise și susținerea dreptului fiecăruia de a-și manifesta credința
în public; apărarea emigranților precum și libera circulație a cetățenilor în UE.
Mesajul Bisericii este unul de speranță. Convingerea noastră este, așadar, aceea
că proiectul European este inspirat de o imagine nobilă a omenirii și poate modela
viitorul Europei.Haruri și binecuvântări tuturor, În numele episcopilor catolici
din România, † ÎPS Ioan ROBU,Arhiepiscop Mitropolit de București, Președinte
Scrisoare
deschisă Către Ministerul Educaţiei Naţionale Domnului Ministru Remus PRICOPIE
Domnule
ministru,
Pentru Biserica Catolică a constituit întotdeauna o prioritate educaţia
copiilor și a tinerilor, pentru care a înfiinţat, dezvoltat şi susţinut şcoli în toate
formele şi nivelurile de învăţământ.
Noi, episcopii catolici din România,
reuniţi în sesiune plenară a Conferinţei Episcopilor din România (CER), am luat în
discuţie situaţia actuală a învăţământului preuniversitar vocaţional de stat şi confesional/particular.
Am constatat, cu îngrijorare, două aspecte legislative care, după părerea noastră,
aduc atingere gravă funcţionării în bune condiţii a şcolilor catolice.
Prima
problemă este legată de neaplicarea prevederilor art. 101 (2) şi 102 (1) din Legea
Educaţiei Naționale 1/2011, privind finanţarea de bază pentru toţi elevii din învăţământul
primar, gimnazial, profesional şi liceal obligatoriu de stat şi particular/confesional
acreditat. În prezent, elevii beneficiază de finanţare doar în învăţământul de stat,
nu şi în învățământul particular şi confesional.
Solicităm, așadar, aplicarea
fără întârziere a prevederilor articolelor Legii Educaţiei Naţionale şi pentru învăţământul
confesional şi particular acreditat.
A doua problemă este legată de modificarea
art. 31 (4) (d) din OMEN nr. 5451/12.11.2013, Metodologia cadru privind mobilitatea
personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2014/2015,
prin care se acordă avizul cultelor recunoscute oficial de stat doar pentru disciplinele
teologice de specialitate şi nu pentru toate disciplinele studiate în seminariile/liceele
vocaţionale teologice de stat.
Considerăm că acest articol încalcă principiul
convenit cu privire la drepturile câştigate şi solicităm revenirea la situaţia anterioară,
prin care avizul cultului trebuie acordat tuturor cadrelor didactice, indiferent de
specialitate.
Vă transmitem cele mai alese gânduri, haruri şi binecuvântări
de la Domnul! În numele episcopilor catolici din România,
† ÎPS Ioan
ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președinte † PS Aurel PERCĂ Episcop
auxiliar de Iași, Responsabil al Comisiei pentru învățământ Catolic