2014-05-03 12:55:09

Sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România


RV 03 mai 2014. În perioada 5-7 mai 2014, episcopii romano-catolici şi greco-catolici din cadrul Conferinţei Episcopale din România (CER) se întâlnesc la Oradea pentru sesiunea de primăvară a CER, informează comunicatul de presă al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea. RealAudioMP3


Lucrările sesiunii de primăvară încep luni, 5 mai, cu meditaţia propusă de pr. Alexandru Buzalic, „iar seara, episcopii vor participa la Spectacolul «Gala Primăverii», de la Teatrul Regina Maria”. Marţi dimineaţă va fi celebrată Sf. Liturghie în catedrala greco-catolică Sf. Nicolae de către cardinalul Lucian Mureşan, IPS Francisco Javier Lozano, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, IPS Ioan Robu, Preşedintele CER şi ceilalţi episcopii catolici. Răspunsurile de la celebrarea euharistică vor fi date de elevii Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea.

„Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu Urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte Papa. Conferinţa Episcopilor din România se reuneşte de două ori pe an (primăvara şi toamna). În România există şase dieceze romano-catolice şi cinci eparhii greco-catolice. La sesiunile CER participă cu statut de invitat permanent şi PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău (Republica Moldova)”. Din 2013, pentru un mandat de 3 ani, preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România este IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.

În cadrul acestei sesiuni de lucru episcopii catolici vor discuta despre evenimentele naţionale şi internaţionale, precum şi despre problemele Bisericii locale, despre relaţia Bisericii cu instituţiile Statului şi cu celelalte culte religioase, dar vor aborda şi teme sociale şi pastorale.

RV – egco.ro – A. C. Hrişman








All the contents on this site are copyrighted ©.