2014-04-29 14:05:50

Papa Francisc la Sf. Liturghie: o comunitate creștină pașnică dă mărturie pentru Cristos și îi ajută pe cei săraci


RV 29 apr 2014. Orice comunitate creștină ar trebui să facă o comparație între modul său de viață și viața primei Biserici, pentru a verifica propria capacitate de a trăi în armonie, de a da mărturie pentru Învierea lui Cristos și de a-i ajuta pe cei săraci: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii, celebrată marți dimineață în Capela Casei Sf. Marta din Vatican.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

În comemorarea liturgică a Sfintei Ecaterina din Siena, fecioară și învățătoare a Bisericii, lecturile biblice de la Sf. Liturghie au fost luate din ziua de marți, a doua săptămână din timpul pascal. Dialogul dintre Isus și Nicodim, despre care scrie evanghelistul Ioan (3,7-15), are la bază ”nașterea din nou”, ”nașterea din Duhul Sfânt”.

La prima lectură, din cartea Faptele Apostolilor (4, 32-37), se prezintă un crâmpei din viața primei comunități creștine de la Ierusalim.

O icoană, așadar, în trei culori, în care autorul sacru descrie prima comunitate creștină. Papa Francisc a evidențiat cele trei trăsături ale acestui grup, capabil să trăiască în deplină înțelegere, să dea mărturie pentru Cristos în afara grupului și să nu accepte ca vreunul din membrii comunității să sufere din cauza sărăciei. Acestea sunt ”trei caracteristici ale poporului care s-a născut din nou”, a spus Papa Francisc la predică, reluând tainele celebrate în solemnitatea Învierii Domnului, cu îndemnul de a căuta ”nașterea din nou”, din Duhul Sfânt, cel care dă viață primului nucleu al noilor creștini, și aceasta, pe când nu se numeau astfel:
”Erau o singură inimă și un singur suflet. Pacea. O comunitate în pace. Aceasta înseamnă că în această comunitate nu era loc de bârfe, invidie, calomnie sau defăimare. Era pace. Iertarea: «iubirea pe toate le acoperă». Pentru a califica o comunitate creștină prin aceste trăsături, trebuie să ne întrebăm cum este atitudinea creștinilor. Sunt blânzi, smeriți? În acea comunitate sunt certuri pentru putere? Certuri din invidie? Sunt bârfe? Atunci, ei nu se află pe calea lui Isus Cristos. Această trăsătură specifică este importantă, atât de importantă încât diavolul caută mereu să dezbine, el este părintele dezbinării”.

Desigur, în prima comunitate de creștini nu lipseau problemele. Papa Francisc a menționat ”luptele interne, luptele doctrinale, luptele pentru putere”, care s-au adăugat totuși mai târziu. De exemplu, a remarcat, atunci când văduvele se plângeau că nu primesc o bună asistență, situație la care apostolii au răspuns prin înființarea diaconilor. Dar cu toate acestea, acel moment puternic de la început stabilește pentru totdeauna esența comunității care s-a născut din Duhul Sfânt. O comunitate armonioasă și, în al doilea rând, o comunitate de mărturisitori ai credinței, la care Papa Francisc îndeamnă să se raporteze orice comunitate de astăzi:
”E o comunitate care dă mărturie despre învierea lui Isus Cristos? Această parohie, această comunitate, această dieceză, crede cu adevărat că Isus Cristos a înviat? Sau spune: «Da, a înviat, dar de aici», pentru că crede numai aici, inima este îndepărtată de această energie. A da mărturie că Isus e viu, este între noi. Acesta este un mod după care putem verifica cum merge o comunitate”.

A treia trăsătură după care se poate măsura viața unei comunități creștine sunt ”cei săraci”. Și aici, Papa Francisc face o deosebire:
”Mai întâi: cum este atitudinea ta sau atitudinea acestei comunități față de cei săraci? Al doilea: această comunitate este săracă? Este săracă cu inima, săracă în duh? Sau își pune încrederea în bogățiile sale, în puterea sa? Armonia, mărturia, sărăcia și grija față de cei săraci. Aceasta îi explica Isus lui Nicodim: această naștere de Sus. Pentru că singurul care poate să facă acestea este Duhul Sfânt. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Biserica o face Duhul Sfânt. Duhul face unitatea. Duhul te împinge spre mărturie. Duhul te face sărac, pentru că El este bogăția adevărată și face ca tu să ai grijă de cei săraci”.

Fie ca Duhul Sfânt – a încheiat Papa Francisc – să ne ajute să mergem pe această cale de renăscuți prin puterea Botezului”.

(rv – A. De Carolis – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.