2014-04-26 12:38:13

Unii atacă căsătoria, dar familia stabilă dă speranță tinerilor: Papa Francisc către episcopii din Africa de Sud, Botswana și Swaziland


(RV – 26 aprilie 2014) "Absența lui Cristos reprezintă cea mai mare sărăcie" care se reflectă în suferințele societății – de la criza familiei și răspândirea corupției până la o degradare morală generală. Este necesară "reînsuflețirea darului prețios al credinței" cu o evanghelizare care să stea sub semnul bucuriei și al reconcilierii cu Dumnezeu: a spus Papa Francisc în discursul înmânat vineri prelaților din Africa de Sud, Botswana și Swaziland, primiți în vizită ad Limina.

Lupta cea bună a credinței: spre acest obiectiv îi îndeamnă Papa Francisc pe episcopii din cele trei țări africane, amintindu-i mai întâi pe misionarii itineranți care au purtat sămânța credinței în regiunea Africii Meridionale, care au construit biserici, școli și spitale, lăsând un patrimoniu de credință și iubire față de aproapele care strălucește și azi, reflectându-se totodată în constituirea a noi parohii, în ciuda "marilor distanțe dintre comunități, a carenței resurselor materiale și a accesului limitat la sacramente".

Sfântul Părinte a pus totodată în lumină numeroasele dificultăți din Africa de Sud, Botswana și Swaziland cu care se confruntă Biserica. "Familiile catolice" – scrie Papa Francisc în discursul către episcopii din Africa de Sud, Botswana și Swaziland, primiți în vizită ad Limina.

Unii catolici se îndepărtează de Biserică spre alte grupuri care par să promită ceva mai bun. Avortul agravează suferința multor femei care poartă azi răni profunde, fizice și spirituale, după ce au cedat presiunilor unei culturi seculare care încearcă să deprecieze darurile sexualității și al dreptului la viață, făcute de Dumnezeu.

Papa Francisc pune în evidență creșterea separărilor și a divorțurilor, cu implicații asupra creșterii și educației fiilor, situație pe care care nu putem decât s-o deplorăm, a mai spus Pontiful în discursul înmânat episcopilor din Africa de Sud, Botswana și Swaziland, primiți în vizită ad Limina vineri, 25 aprilie.


R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.