2014-04-26 12:28:27

"Totus tuus": o biografie a papei Ioan Paul al II-lea


(RV – 26 aprilie 2014) Karol Józef Wojtyła a devenit Ioan Paul al II-lea odată cu alegerea sa la Sediul lui Petru, pe 16 octombrie 1978. RealAudioMP3

Născut pe 18 mai 1920, la Wadowice, în Polonia, Karol a fost al doilea dintre cei doi fii ai lui Karol Wojtyła şi ai Emiliei Kaczorowska. La doar 9 ani, în 1929, rămâne orfan de mamă, pierdere care va fi urmată de decesul, în 1932, a fratelui mai mare, Edmund, de profesie medic și, în 1941, a tatălui, subofiţer de profesie.

Karol a fost botezat în ziua de 20 iunie 1920, în Biserica parohială din Wadowice; la 9 ani primește Prima Sfântă Împărtășanie, iar la 18 ani Sacramentul Mirului. Odată încheiate studiile liceale se înscrie la Universitatea Jagellónica di Cracovia.

Când forţele de ocupaţie naziste au închis Universitatea în 1939, Karol a fost nevoit să lucreze într-o carieră de piatră (1940-1944), iar apoi în fabrica de produse chimice Solvay, pentru a-şi asigura existenţa şi a evita deportarea în Germania.

Din anul 1942 a urmat cursurile universitare de teologie, la Seminarul Major clandestin din Cracovia, sub îndrumarea Cardinalului Adam Sapieha.

A fost hirotonit preot la 1 noiembrie 1946.

În 1948 a obţinut doctoratul în teologie, la Universitatea Papală Angelicum, cu teza „Credinţa în gândirea Sfântului Ioan al Crucii”.

După obţinerea doctoratului la Roma, se reîntoarce în Polonia unde activează ca vicar, fiind totodată capelan al studenţilor.

Îşi reia studiile filosofice şi teologice, şi susţine în anul 1953, la Universitatea Catolică din Lublin, teza de doctorat cu titlul „Evaluarea posibilităţii fondării unei etici catolice în sistemul etic al lui Max Scheler”; devine profesor de teologie morală şi de etică socială.

La 4 iulie 1958 este numit episcop auxiliar de Cracovia, fiind consacrat la 28 septembrie 1958, în Catedrala Wawel din Cracovia.

Este numit arhiepiscop de Cracovia pe data de 13 ianuarie 1964, iar în 26 iunie 1967 este creat Cardinal.

A participat la Conciliul Vatican II (1962-1965), având o contribuţie importantă în elaborarea constituţiei Gaudium et Spes.

La 16 octombrie 1978 a fost ales papă, fiind al 264-lea succesor al Sfântului Petru. A luat numele de Ioan Paul al II-lea şi din 22 octombrie 1978 începe solemn ministerul său de păstor universal al Bisericii.

Și-a condus pontificatul sub motto-ul Totus tuus (Al tău întru totul), ca semn de devoţiune faţă de Preasfânta Fecioară Maria.

Pontificatul papei Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre cele mai lungi - 26 de ani - al treilea ca durată, - al treilea ca durată, pentru români având o semnificație specială anul 1999, îndeosebi zilele 7- 9 mai, când Ioan Paul al II-lea a vizitat România.

A scris 14 enciclice, 15 exortaţii apostolice, 11 constituţii apostolice şi 45 de scrisori apostolice.
De asemenea a scris şi publicat cinci cărţi: „Să trecem pragul speranţei” (octombrie 1994); „Dar şi mister: aniversarul a cincizeci de ani de preoţie” (noiembrie 1996); „Tripticul Roman” meditaţii sub formă de poezie (martie 2003); „Sculaţi-vă, să mergem” (mai 2004) şi „Memorie şi Identitate” (februarie 2005).

Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat 147 de ceremonii de beatificare – în care a proclamat 1338 de fericiţi şi 51 de canonizări cu un total de 482 de sfinţi. A creat 231 de cardinali (1 in pectore), a condus 6 întâlniri plenare pentru Colegiul Cardinalilor; a convocat 15 întâlniri pentru Sinodul Episcopilor.
Niciun alt Suveran Pontif nu s-a întâlnit cu poporul lui Dumnezeu aşa cum a făcut-o Ioan Paul al II-lea: la Audienţele Generale de miercuri (peste 1160) participând peste 17.600.000 de pelerini, fără a număra audienţele speciale şi ceremoniile religioase. Peste 8 milioane de pelerini numai în anul 2000, cu ocazia Marelui Jubileu; de asemenea şi milioanele de credincioşi întâlniţi în timpul vizitelor pastorale în Italia şi în întreaga lume.

A acordat o atenţie specială tinerilor, astfel în anul 1985 a iniţiat Zilele Mondiale ale Tineretului. În cele 19 ediţii celebrate de-a lungul pontificatului său au participat milioane de tineri din întreaga lume.
La 13 mai 1981 este victima unui atentat comis în Piaţa „Sfântul Petru”, de către Mehmet Ali Agca.

Ioan Paul al II-lea a trecut la Domnul, sâmbătă, 2 aprilie 2005, în jurul orei 21:37, în reşedinţa papală din Cetatea Vaticanului.

Funeraliile s-au desfăşurat la Vatican, în Piaţa „Sfântul Petru, la 8 aprilie 2005, mormântul lui Ioan Paul al II-lea aflându-se în prezent în bazilica vaticană, la altarul capelei "Sfântul Sebastian".

Ioan Paul al II-lea a fost beatificat de Papa Benedict al XVI-lea, pe 1 mai 2011, ceremonia având loc în Piața Sfântul Petru.


sursa: papainromania.ro/ vatica.va







All the contents on this site are copyrighted ©.